Daniel Antonie, membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia, a beneficiat astăzi de a treia amânare în procesul în care este judecat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Primele termene au fost acordate în vederea angajării unui apărător, iar astăzi judecătorii l-au tratat din nou cu indulgenţă pe directorul din cadrul Complexului Energetic Oltenia, care obţinut o nouă amânare. Până acum nu s-a judecat nimic din proces şi sunt şanse ca primele audieri de la trimiterea în judecată a dosarului să debuteze abia peste două săptămâni. Antonie a ajuns în vizorul procurorilor anticorupție după ce a dispus achiziții de truse medicale la prețuri de aproape zece ori mai mari decât cele ale pieții. Este vorba despre truse medicale şi furtunuri de stingătoare, la preţuri supraevaluate. Antonie va fi judecat pentru o achiziție de peste 400.000 de lei.
CEO, parte civilă
Complexul Energetic Oltenia se va constitui parte civilă în procesul în care Daniel Antonie, directorul Diviziei Miniere, este acuzat de abuz în serviciu şi acuzat că a prejudiciat companie cu mai multe sute de mii de lei. Este de amintit că directorul Diviziei Miniere, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzaţia de abuz în serviciu. Împreună cu Antonie mai sunt judecaţi, la Tribunalul Gorj, Vasile Ghimişi, contabil la Divizia Minieră, Florin Temelie şi firma acestuia, TFR TEMINVEST SRL, şi Daniel Sever Giurcău, fratele şefului de la Protecţia Consumatorilor, Mădălin Giurcău. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Antonie Daniel, la data faptei director al Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (șapte acte materiale), în stare de libertate, a inculpaților: Ghimiș Vasile, la data faptei director la Direcția Economică a Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (șapte acte materiale), Giurcău Daniel Sever, administrator de fapt al SC TFR Teminvest SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată (șapte acte materiale), Temelie Florin, administrator de drept al SC TFR Teminvest SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale), SC TFR TEMINVEST SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale)“, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Preţuri mărite de mai multe ori
Daniel Antonie este acuzat că s-a implicat în achiziţionarea de truse medicale şi furtunuri de stingătoare la preţuri supraevaluate. Anchetatorii au stabilit că în perioada octombrie 2013 – martie 2014, inculpații Daniel Antonie și Vasile Ghimiș, în calitate de directori în cadrul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, au dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniul achizițiilor publice, achiziționarea de la două firme (printre care și SC TFR Teminvest SRL) controlate de inculpații Daniel Sever Giurcău și Florin Temelie, la prețuri supraevaluate, a unui număr de 272 de furtunuri pentru stingerea incendiilor și 170 de truse sanitare de prim ajutor. „În același context, pe de o parte, „ajutorul“ acordat de inculpații Temelie Florin și Giurcău Daniel Sever a constat în depunerea de oferte pentru produsele respective, în numele societăților pe care le administrau, la prețuri supraevaluate de circa șase-șapte ori față de prețurile lor de achiziție. Pe de altă parte, aceiași inculpați au depus oferte în numele altor societăți, fără consimțământul administratorilor acestora, sau în numele unor societăți administrate de rude sau prieteni apropiați, dezavantajoase față de ofertele firmei câștigătoare. Prin această conduită infracțională, profitând și de faptul că la nivelul unităților miniere din subordine era necesară achiziționarea de truse medicale și furtunuri pentru pompieri, inculpații Antonie Daniel și Ghimiș Vasile au prejudiciat bugetul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA cu suma de 415.240,66 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societățile controlate de cei doi oameni de afaceri. SC CEO SA a comunicat că se va constitui parte civilă în procesul penal cu suma de 415.240,66 lei. În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Antonie Daniel și Ghimiș Vasile“, potrivit procurorilor anticorupţie.