Peste o sută de muncitori au protestat ieri în faţa sediului Întreprinderii de Drumuri şi Poduri (IDP) din Târgu Jiu. Aceștia sunt nemulţumiţi că şefii societăţii, din subordinea Consiliului Judeţean Gorj, vor disponibiliza colectiv, din 20 februarie, 149 de angajaţi. Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj are mari probleme cu datoriile şi a pierdut din contracte. Oamenii spun că tot ce mai speră acum este ca șefii unității să le acorde plăți compensatorii, prevăzute în contractul colectiv de muncă. „Ne-au disponibilizat şi am vrea să ne dea drepturile pe care le avem în contractul colectiv de muncă. Este vorba de prime. Să ne dea salariile compensatorii în raport de vechime, cum scrie acolo. Cât am fost buni ne-au ţinut, acum ne aruncă la fel ca pe o măsea stricată. Vrem să ne dea toate drepturile să putem pleca liniştiţi. Nu s-a ţinut cont că avem familii. Maşinile noastre le ţin la garaj şi închiriază. Sporul de vechime l-au băgat în salariu“, a declarat unul dintre protestatari.
Plătiţi cu salariul minim
Salariații Întreprinderii de Drumuri şi Poduri Gorj au declarat că, deși sunt plătiți cu salariul minim pe economie, au restanțe în ceea ce privește drepturile salariale. Oamenii susțin că de vină pentru situația în care a ajuns unitatea ar fi noii manageri, care au preluat conducerea Întreprinderii de Drumuri și Poduri, în urmă cu trei ani. „Această întreprindere a mers foarte bine până acum trei ani, când s-a schimbat conducerea. Au lucrat cu maşini închiriate. S-a dus totul încet-încet. Din decembrie nu am luat banii. Avem toţi salariul minim. Aveam înainte salarii bune şi sporuri de vechime, de ruşine, de muncă grea, prima de vacanţă. Am auzit că au modificat şi contractul colectiv de muncă fără să ştim nimic. Am un copil acasă. Soţia nu lucrează. Timp de 24 de ani am fost bun, acum nu mai sunt bun. Eu ce să fac acum? Au fost opriţi oameni cu doi ani vechime“, a mai spus un angajat al IDP Gorj, care ieri a protestat în faţa întreprinderii.
Consiliul Judeţean cere anchetă internă la IDP Gorj
Şefii Consiliului Judeţean Gorj au anunţat că vor solicita Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor de la Întreprinderea de Drumuri şi Poduri să efectueze o anchetă internă. Măsura a fost luată după ce mai mulţi angajaţi au semnalat o serie de nereguli. Muncitorii susţin că, în timp ce utilajele societăţii erau trase pe dreapta, directorul IDP Gorj, Marius Florică, închiria utilaje cu tot cu muncitori de la firme private. Pe lângă acestea, directorii de la IDP ar fi încasat prime şi sporuri în baza contractelor încheiate cu aceste firme, deşi indicatorii de performanţă nu erau atinşi. Ninel Muja, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a precizat că membri din CA şi din AGA ai IDP vor trebui să verifice şi aceste aspecte. „Dacă IDP Gorj îşi va reveni financiar şi va obţine noi contracte de prestări servicii, oamenii disponibilizaţi vor fi reangajaţi. Acolo există şi AGA, şi Consiliu de Administraţie. Au făcut o analiză şi au stabilit un plan de restructurare. Acesta are nişte paşi pe care trebuie să îi respecte. Principala problemă o reprezintă pierderea contractului de întreţinere a drumurilor judeţene. Pe perioada de iarnă, de asemenea, se reduce volumul lucrărilor, iar în construcţii e mai greu. Este şi lipsa contractelor care le influenţează activitatea. Dacă îşi vor reveni din punctul de vedere al contractelor, oamenii vor fi readuşi în firmă. Se va face şi o anchetă internă de către AGA şi CA cu privire la aspectele semnalate de oameni“, a declarat Ninel Muja, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.