Râmnicu Vâlcea a fost una dintre primele localităţi din ţară care a introdus colectare selectică a gunoiului încă din 2007, iar în 2009 a fost construit din fonduri europene un depozit ecologic.
Schimbarea operatorului de salubritate în 2015 a frânat colectarea selectivă din cauza faptului că actualul operator, SC ROMPREST ENERGY SA, nu are încă în Râmnicu Vâlcea o staţie de selectare a deşeurilor. Din această cauză, gunoiul de la Râmnicu Vâlcea este dus la Bucureşti, 170 de kilometri, în timp ce depozitul ecologic de la Feţeni stă închis de aproape doi ani.
„În depozitul ecologic, legea ne obligă să depunem doar reziduul rămas în urma selectării. Operatorul actual nu este autorizat să depună la Feţeni pentru că nu are staţie de sortare. Au făcut demersuri pentru a se autoriza“, a spus Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
Lunar, din Râmnicu Vâlcea se colectează peste 2.500 – 3.000 de tone de gunoi. Din această cantitate, doar o mică parte este selectată direct de către populaţie în cele peste 40 de puncte în care sunt amplasate pubele speciale de colectare selectivă a deșeurilor menajere. Cea mai mare parte ajunge însă la Bucureşti şi acolo este selectată de către operator în staţii speciale, susţin reprezentanţii ROMPREST.
Pe raza municipiului există o staţie de sortare a gunoiului încă din 2009. Ea aparţine însă unui alt operator de salubritate, SC URBAN SA, cu care primăria nu se mai află sub contract din 2015.
„Noi nu putem accepta alt operator în stația noastră. Avem contracte cu aproape toate oraşele din judeţ -, Horezu, Băile Olăneşti, Govora, Drăgăşani -, dar şi cu multe comune şi în staţia noastră noi selectăm mai mult de 50% din gunoiul menajer colectat. Reziduul îl transportăm în depozitul de la Horezu“, susţine reprezentantul societăţii, Dan Ceauşescu.
Groapa de gunoi de la Horezu, în care depozitează mai mulţi operatori, dar şi primării care au maşini de colectare, urmează să fie închisă în vara acestui an. În tratatul de aderare la UE, România şi-a luat angajamentul că până în iulie 2017 vor fi închise toate platformele de gunoi.
Pentru a respecta directivele UE şi la nivelul judeţului Vâlcea s-a înfiinţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare, al cărei partener este Consiliul Judeţean Vâlcea.
CJ ar urma să construiască un depozit ecologic pe raza localităţii Roieşti din fonduri europene, peste 45 de milioane de euro. Deocamdată, lucrările la depozitul ecologic nu au început.
Selecţia gunoiului este greoaie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei