4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPensii recalculate pentru pensionarii din mineritul Olteniei

Pensii recalculate pentru pensionarii din mineritul Olteniei

Casa Naţională de Pensii a anunţat că pensionarii din minerit care au ieşit din câmpul muncii între anii 2011-2013 vor primi pensiile recalculate în cel mult 90 de zile. Mai multe persoane pensionate din sistemul minier  în anii 2011-2013 nu au beneficiat de recalcularea pensiilor conform Legii 155/2016 pentru modificarea şi completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, deşi colegii lor, pensionaţi în anii 2014-2016, au primit indemnizaţiile recalculate. Această situaţie a apărut ca urmare a schimbării aplicaţiei informatice prin intermediul căreia angajaţii caselor de pensii efectuau recalcularea pensiilor, în funcţie de prevederile noii legi. Mai mulţi pensionari din minerit, care nu au beneficiat de aceste recalculări, deşi au depus cereri în acest sens, au solicitat sprijinul deputatului PNL de Gorj, Dan Vîlceanu. Parlamentarul a discutat cu preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Ileana Ciutan, şi a primit asigurări că situaţia va fi remediată în cel mult 90 de zile. Recalcularea pensiilor, conform prevederilor Legii 155/2016, se face doar la cerere, pensionarii trebuind să depună solicitări în acest sens, la casele judeţene de pensii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS