Două persoane au fost rănite ieri după-amiază, după ce o maşină a intrat într-un vagon de tren, la o trecere de cale ferată din Motru, în satul Dealul Pomilor. Un şofer, de 66 de ani, şi soţia acestuia, de 67 de ani, ambii din Motru, au fost răniţi în urma impactului dintre autoturism şi al treilea vagon al trenului de marfă. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, şoferul nu ar fi respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere din zonă şi a intrat cu maşina în garnitura de tren. În urma impactului, şoferul şi pasagera au fost răniţi, fiind necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare, care i-a scos pe pensionari dintre fiarele autovehiculului. Cei doi soţi erau conştienţi ieri când au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Municipal din Motru, unde au fost internaţi pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.
Cale ferată uzinală
Potrivit lui Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, conducătorul auto nu conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. „Victime au fost conducătorul auto şi soţia acestuia, de 66, respectiv 67 de ani. Şoferul nu a respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere şi a intrat în coliziune cu al treilea vagon al trenului de marfă. Este vorba de o cale ferată uzinală folosită de Complexul Energetic Oltenia pentru a transporta cărbune de la cariere la depozitele termocentralelor. Trenul se deplasa la o carieră pentru a lua cărbune. Răniţii au rămas încarceraţi după impact şi a fost necesară prezenţa unui echipaj de descarcerare. Cele două victime au fost transportate la Spitalul din Motru. În cauză se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, a declarat Andrei Lazăr.