4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBest of Craiova 2017 - Start competiție!

Best of Craiova 2017 – Start competiție!

Best of Craiova este un proiect desfăşurat de Alege TV, în parteneriat cu Gazeta de Sud și Radio Sud. Aflată la a doua ediție, competiția Best of Craiova invită craiovenii să facă topul celor mai bune firme din oraș. Click aici pentru a nominaliza firmele preferate.

Alege TV dă startul celei de-a doua ediții a competiției Best of Craiova, un proiect ce are scopul de a realiza clasamentul celor mai bune firme din oraș, stabilit exclusiv în baza voturilor craiovenilor. Lansată în luna martie 2016, prima ediție a competiției a adunat mii de voturi, exprimate de craiovenii dornici să își susțină firmele favorite. Cele mai iubite companii locale au fost premiate în luna iunie 2016, într-o gală a excelenței în afaceri.
În 2017, craiovenii pot să își aleagă din nou companiile favorite sau să propună firme noi, care au reușit să îi cucerească și ale căror servicii sau produse reprezintă un standard de calitate. În perioada 20 februarie – 2 aprilie, se va derula etapa de nominalizări. În acest timp, craiovenii pot propune cele mai bune firme din 17 categorii. Nominalizările se fac accesând site-ul www.alege.tv, secțiunea Best of Craiova. Timp de alte șase săptămâni, adică între 3 aprilie și 14 mai, firmele care au înregistrat cele mai multe nominalizări și s-au clasat pe primele cinci poziții la finalul acestei perioade vor putea fi votate, stabilindu-se în felul acesta clasamentul final.
„Best of Craiova reprezintă un reper corect, dacă dorești să afli care sunt cele mai bune firme din oraș. Asta deoarece clasamentul se bazează pe preferințele craiovenilor și pe felul în care aceștia percep eforturile companiilor, pentru a le îndeplini cerințele și așteptările. Cu alte cuvinte, pentru client este mai puțin relevantă cifra de afaceri, rulajul sau profitul, ci important este cât de prompt îi sunt îndeplinite solicitările, cât de prietenos este angajatul de la ghișeu și cât de calitativ este serviciul sau produsul pe care îl cumpără, iar clasamentul oferă pentru companii exact aceste indicii. Este cel mai bun sondaj de chestionare a satisfacției clienților. Va fi interesant să vedem dacă preferințele s-au schimbat sau câștigătorii de anul trecut au rămas și anul acesta favoriții craiovenilor“, a spus Virginia Barbu, director de publicitate.

Categorii noi și un premiu special în 2017

Față de prima ediție a competiției, în 2017 au fost incluse două noi categorii. Este vorba „Cel mai bun centru de evenimente“ și „Cel mai bun loc de distracție“, dar și un Premiu special pentru implicare socială. Acesta din urmă promovează companii, ONG-uri sau voluntari, care au derulat proiecte extraordinare, în sprijinul comunității locale. „Este important să recunoaștem meritele acelor oameni minunați care ajută alți oameni. Fie că vorbim de companii și reprezentanții lor, fie că vorbim de voluntari, oamenii care își dedică resursele celor care au nevoie de ajutor sunt modele care trebuie promovate. De aceea, am inclus această categorie nouă, care va fi premiată de Fundația Gazeta de Sud, un ONG care, la rândul său, luptă pentru a construi o comunitate mai bună“, a declarat Cristina Nanău Oprea, director de marketing al Gazetei de Sud și Alege TV. „Pe de altă parte, în ceea ce privește categoria «Cel mai bun centru de evenimente», am inclus-o după ce experiența ediției din 2016 a competiției ne-a învățat că există o separare foarte clară între conceptul de restaurant, unde servești masa, și cel de restaurant unde îți organizezi evenimentele. Craiovenii
ne-au sesizat acest lucru și era necesar să delimităm corect cele două categorii.
Vrem să aflăm, de asemenea, și unde se distrează cel mai bine craiovenii sau cei mai mici dintre cititorii și telespectatorii noștri. Categoria «Cel mai bun loc de distracție» va premia, așadar, locurile de joacă sau pe cele care oferă spații pentru practicarea sporturilor, a bowling-ului, biliardului sau jocurilor on-line“, a adăugat Cristina Nanău Oprea. Premiul special „Fabricat în Craiova“ va fi oferit și anul acesta de Radio Sud.
Competiția Best of Craiova este organizată de Alege TV în parteneriat cu Radio Sud și Gazeta de Sud. Sistemul prin care craiovenii își pot vota favoriții folosește o soluție software utilizată la nivel global și blochează în mod automat tentativele de vot multiplu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS