Autorităţile oraşului au zece zile la dispoziţie să rezolve problema ridicării deşeurilor din stradă, după ce prefectul de Mehedinţi a luat astăzi o decizie fără precedent şi a acceptat declararea stării de alertă.
50 de zile în care mai bine de 10.000 de orşoveni au fost expuşi riscului să se îmbolnăvească, din cauza maldărelor de deşeuri depozitate pe străzile oraşului. Aceasta este situaţia dramatică în care se află un oraş din România secolului 21, timp în care autorităţile din Mehedinţi au părut neputincioase să rezolve acest conflict. După ce pe 18 ianuarie 2017 operatorul de salubritate a decis să nu mai ridice gunoiul, din cauza refuzului autorităţilor orşovene de a propune consiliului local majorarea tarifului la colectarea deşeurilor de la populaţie şi agenţi economici, conflictul dintre cele două tabere, primăria pe de o parte şi operatorul de cealaltă, a escaladat de la o zi la alta. Nici intervenţia autorităţilor responsabile, ce-i drept deloc tranşantă, nu a fost de natură să rezolve problema, deşi în stradă munţii de gunoi menajer creşteau văzând cu ochii. După o încercare eşuată de a obţine declararea stării de alertă, autorităţile orşovene şi-au întărit decizia de a încheia orice colaborare cu operatorul, săptămâna trecută, când au luat hotărârea rezilierii în consiliul local a contractului de delegare a gestiunii încheiat cu acesta, în 2006. O decizie care bloca complet ridicarea deşeurilor, deoarece singurul operator autorizat în acest sens la Orşova era Floricola SA.
Starea de alertă, soluţie unică
În aceste condiţii, unica soluţie pentru ca munţii de gunoaie să nu mai rămână pe străzi era declararea stării de alertă. Într-o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Orşova, reprezentanţii acestuia au întocmit un raport prin care au cerut prefectului de Mehedinţi declararea stării de alertă. Acesta a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar în urma unei şedinţe extrem de tensionate, ieri după-amiază, prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a declarat stare de alertă la nivelul oraşului Orşova. „În baza raportului operativ privind crearea unor focare de infecţie şi iminenţa izbucnirii unor îmbolnăviri, generate de acumularea gunoaielor la punctele de precolectare din municipiul Orşova… şi în baza punctelor de vedere exprimate de primarul municipiului Orşova şi cel al reprezentantului Floricola, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă convocată în 7.03.2017, din care rezultă că o conciliere imediată şi o rezolvare a situaţiei prin ridicarea gunoiului menajer este imposibilă, vă informez că sunt de acord cu declararea stării de alertă, în perioada şi în condiţiile stipulate în hotărârea comitetului local“, se precizează în adresa înaintată Primăriei Orşova.
Soluţia ridicării deşeurilor, acum în sarcina autorităţilor orşovene
După ce starea de alertă a fost declarată, ridicarea deşeurilor cade acum exclusiv în sarcina resposabililor de la Primăria Orşova. Edilul, Marius Stoica, va trebui să găsească un operator dispus să ridice deşeurile de pe stradă şi să le transporte la un depozit ecologic autorizat. Tot primarul trebuie să găsească acum şi resursele prin care va plăti acest operator. Pentru toate aceste demersuri, Marius Stoica are la dispoziţie zece zile. Starea de alertă intră în vigoare astăzi, 8 martie, şi încetează pe 18 martie, iar la sfârşitul acestei perioade autorităţile orşovene trebui să comunice Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă măsurile luate. „Vom lua toate măsurile necesare pentru ca, respectând legea, să detensionăm această situaţie şi să ridicăm deşeurile din oraş. Va trebui să găsim un operator dispus să facă acest lucru, dar în acelaşi timp fac un apel şi la cetăţenii Orşovei, pentru că este posibil să avem nevoie şi de acţiuni de voluntariat, pentru ca în aceste zile pe care le avem la dispoziţie să rezolvăm această problemă“, a declarat primarul Marius Stoica.