4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalStarea de alertă a deblocat situația deșeurilor la Orșova

Starea de alertă a deblocat situația deșeurilor la Orșova

Cu ajutorul unor utilaje închiriate de la o firmă privată, autorităţile locale au reluat activitatea de ridicare a deşeurilor de pe străzile oraşului.

După aproape două luni în care locuitorii din Orșova au stat cu munţi de deşeuri lângă case şi au fost expuşi unui pericol uriaş să se îmbolnăvească, situația pare să revină la normal. Activitatea de ridicare a sutelor de tone de deşeuri a fost reluată, după ce autorităţile din Mehedinţi au declarat stare de alertă. Oficial, sistarea colectării deşeurilor la Orşova a încetat pe 18 ianuarie, dar sunt localnici care spun că, în unele locuri, deşeurile nu s-au mai ridicat de mai bine de două luni. Cum conflictul iscat de solicitarea de majorare a tarifului, între operatorul de salubritate şi primărie, nu a putut fi mediat nici de implicarea autorităţilor judeţene, oraşul s-a transformat într-un focar de infecţie. „A fost groaznic în aceste două luni. Am avut noroc că a fost frig, pentru că, dacă era mai călduţ, ne îmbolnăveam cu toţii, epidemie se făcea în toată Orşova. Nu înţeleg de ce a trebuit să treacă două luni ca să se medieze acest conflict. Cu ocazia asta s-a aflat în toată România şi peste graniţe că există un oraş, Orşova, foarte frumos, dar cu munţi de gunoaie pe străzi şi un oraş care a ajuns la mâna nepricepuţilor“, a declarat un localnic al Orşovei, nemulţumit de situaţia în care a fost oraşul în această perioadă. „În sfârşit, se ridică deşeurile! Au transformat oraşul ăsta frumos, o zonă turistică, cu munte, cu Dunăre, într-un oraş de gunoaie! Ne îmbolnăvim, avem copii, suntem bătrâni, nu avem imunitate! Chiar nu poate nimeni să-i tragă la răspundere pentru tot ce s-a întâmplat?“, este părerea unei doamne, locatară la parterul unui bloc din Orşova, pentru care mirosul deşeurilor depozitate în apropierea ferestrei de la apartamentul său era de nesuportat.
Încă opt zile la dispoziţie pentru autorităţi să ridice deşeurile

22 de puncte de colectare a deşerilor sunt în toată Orşova. O cantitate mare de gunoi este de ridicat şi de la locatarii care stau la case, dar şi de la instituţiile publice sau spital. Primăria Orşova a închiriat de la o societate de transport şase autobasculante şi mai multe utilaje pentru încărcarea acestora, cu ajutorul cărora a început să strângă deşeurile, deocamdată din punctele critice. „În primă fază, adunăm deşeurile de la instituţiile publice, grădiniţe, şcoli, spital, iar în zilele următoare vom acţiona şi pe spaţiile unde au depozitat locuitorii. Sper ca în acest interval, cât este stare de alertă, să strângem toate gunoaiele. Mai vreau să spun că în şedinţa consiliului local de ieri (joi, 9 martie-n.r.) am iniţiat un proiect de hotărâre privind înfiinţarea unui serviciu în cadrul primăriei. Cei mai mulţi consilieri locali au înţeles că este un serviciu de utilitate publică pentru cetăţeni şi au votat în favoarea acestuia, aşa că acum avem şi serviciu public de salubritate şi apă canal, la Primăria Orşova. Paşii următori vor fi solicitarea noastră de a ne acorda o licenţă pentru a putea să ridicăm deşeurile“, a declarat Marius Stoica, primarul oraşului Orşova.
Deşeurile ridicate de la Orşova sunt transportate la groapa de gunoi a oraşului Drobeta Turnu Severin, care este depozit ecologic autorizat, iar cheltuiala cu taxele aferente este suportată din bugetul Primăriei Orşova. Situaţia deşeurilor din Orșova rămâne însă neclară, deoarece nu se ştie ce se va întâmpla după expirarea stării de alertă. Deşi a declarat că are speranţe ca până la obţinerea unei licenţe pe serviciul de salubritate înfiinţat de primărie, activitatea de ridicare a deşeurilor să poată fi făcută de acest serviciu nou, dacă va închiria autospeciale autorizate pentru transportul deşeurilor, legea nu dă dreptul primăriei să efectueze această activitate, deoarece, cel puţin până acum, singura firmă autorizată să ridice deşeurile de la Orşova este SC Floricola SA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS