4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPremieră Naţională la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“

Premieră Naţională la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“

Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ prezintă pentru prima dată în România spectacolul după piesa „Elefantul din Cameră“ sau „The Vibrator Play“ al scriitoarei Sarah Ruhl (SUA). Regia spectacolului este semnată de Alexandru Muşoiu, cel care a semnat şi traducerea textului. Titlul original este „The next room The Vibrator Play“, dar Alexandru Muşoiu spune că a căutat un titlu care să spună mai multe spectatorului român. „Atunci am apelat la ideea elefantului din cameră, care sintetizează toatre tabuurile şi toate reprimările care fac parte din natura noastră, deşi nu vorbim despre ele“, a declarat regizorul. Alexandru Muşoiu se află la a doua colaborare cu teatrul craiovean după spectacolul „Spargerea“, excelent primit de publicul craiovean și invitat la numeroase festivaluri naționale. De data aceasta, el a ales un text contemporan american, care a fost finalist la Premiul Pulitzer și la Premiile Tony. Acţiunea se petrece în anii 1880, când medicii foloseau vibratoare pentru a trata femeile „isterice“. Spectacolul îi are în centru pe Doctorul Givings și pe soția acestuia și modul în care noua lui terapie le afectează întreaga viață domestică. Distribuţia este formată din Claudiu Blonț, Cerasela Iosifescu, Iulia Lazăr, George Albert Costea, Angel Rababoc, Vlad Udrescu, Ramona Drăgulescu, Alina Carla Mangra. Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 16 ani. Premiera se joacă la Sala „Amza Pellea“ a Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova pe 15, 16 și 17 martie, de la ora 19.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS