5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞomajul este la cote alarmante în Mehedinţi

Şomajul este la cote alarmante în Mehedinţi

20170321_140051

Statisticile AJOFM înregistrează oficial peste 11.000 de şomeri. Şomajul atinge cote dramatice în mediul rural, acolo unde investiţiile sunt inexistente, iar oamenii nu au studii, motiv pentru care nu au acces nici la cursurile de calificare organizate.

La sfârşitul lunii februarie 2017, în Mehedinţi erau înregistraţi 11.140 de șomeri. O rată ridicată a şomajului, de de 9,99%, în creştere faţă de luna ianuarie cu aproximativ 0,4 puncte procentuale, dublă faţă de media pe ţară, care este de aproximativ 5%. Şomajul este mare în rândul femeilor, mai bine de 40%, adică 4.539 dintre şomeri fiind de sex feminin. Grav este şi faptul că peste 77% dintre şomeri sunt neindemnizaţi, adică au ieşit din perioada în care primeau ajutor de şomaj, iar acum au fost nevoiţi să depună documentele pentru a primi ajutor social de la primărie. Este vorba de 8.619 persoane care sunt în această situaţie. „Din acest total de 11.140 de şomeri înregistraţi, 2.521 sunt şomeri în plată, deci şomeri indemnizaţi, adică 22,63%, iar diferenţa, deci peste 77,37%, sunt şomeri neindemnizaţi, iar dintre aceştia, majoritatea sunt şomeri care beneficiază de ajutor social“, a spus Sorin Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Mehedinţi.

Şomajul, dramatic în mediul rural

În Mehedinţi, cea mai mare rată a şomajului se înregistrează în zonele rurale. Peste 75% din şomerii înregistraţi în evidenţele agenţiei locuiesc în mediul rural. Este vorba de 8.370 de oameni, care, deşi caută de foarte mult timp un loc de muncă, nu l-au găsit până acum. Aceasta este o cifră oficială, dar neoficial numărul şomerilor este mult mai mare. Motivele sunt multiple, spun reprezentanţii AJOFM Mehedinţi. Cea mai gravă cauză este aceea că în zonele rurale investiţiile lipsesc cu desăvârşire. Cu excepţia unor mici întreprinderi familiale sau SRL-uri care au unul sau doi angajaţi, investiţiile de anvergură lipsesc la ţară. Nici investiţiile făcute în ultimii ani în domeniul agricol, în zonele sudice ale judeţului, nu atrag prea multă forţă de muncă deoarece acum se lucrează cu utilaje de mare capacitate, iar numărul angajaţilor este redus, pentru că se încearcă optimizarea profitului folosind forţă de muncă redusă. Alt motiv îngrijorător al numărului mare de şomeri este lipsa de calificare a celor din mediul rural. Specialişti AJOFM spun că din cauză că nu au nici măcar patru sau opt clase, foarte mulţi tineri fără un loc de muncă nu pot beneficia de cursuri de calificare. „Peste 75% dintre şomerii din judeţul nostru trăiesc în aceste zone rurale. Sunt şomeri care au o slabă pregătire şcolară şi profesională. Pentru a putea fi cuprinşi la cursuri de formare profesională trebuie un minim de studii, patru clase sau opt clase, pentru anumite meserii, şi din cauza acestui impediment nu pot fi integraţi pe piaţa muncii, prin cursuri de calificare profesională“ a explicat Sorin Marinescu. Totodată, în aceste comunităţi rurale, locurile de muncă vacante sunt aproape inexistente, cauza fiind, desigur, lipsa investiţiilor.

Locuri de muncă mai sunt, dar în zonele urbane

În ultima vreme, numărul de locuri de muncă scoase de AJOFM a crescut, dar acestea sunt concentrate numai în zonele urbane. Acesta este încă un impediment în calea celor care locuiesc la sate în a se angaja. Din păcate, şomerii din rural nu le accesează deoarece salariile oferite sunt mici, iar oamenii nu-şi permit să plătească naveta pe distanţe lungi, deoarece banii cu care rămân în mână sunt prea puţini să-şi întreţină familia. Dintr-un salariu de 1.100 de lei, în mână, nu poţi să plăteşti naveta la 40 – 50 km distanță, să-ţi mai cumperi şi pachet şi să-ţi rămână şi bani ca să-ţi întreţii familia. În plus, nici facilităţile vehiculate de guvernanţi în ultima vreme, cele legate de acordarea unei prime de angajare pentru cei care îşi găsesc serviciu la mai mult de 50 km de casă, nu-i ajută prea mult. În Mehedinţi, în lista planului naţional de mobilitate sunt trecute doar localităţi rurale, adică exact acele zone în care investiţiile lipsesc cu desăvârşire, iar şomerii nu au unde să se angajeze. Altă problemă este aceea că posturile scoase la concurs sunt adresate tinerilor, iar cei trecuţi de 50 de ani îşi găsesc foarte greu un job. „Sunt disponibilizat de la Romag Termo. Normal că sunt interesat de un loc de muncă, pentru că nu poţi să stai acasă fără nici un ban. Este foarte greu să găseşti, mai ales în zona noastră, a Mehedinţiului, pentru că s-au desfiinţat foarte multe întreprinderi“, a spus un bărbat venit la AJOFM pentru viza de şomaj şi care în toamnă va intra în rândul şomerilor neindemnizaţi dacă nu-şi găseşte job. „Sunt în căutarea unui loc de muncă, dar nu găsesc. Pe noi, cei peste 50 de ani, toată lumea ne refuză. Locuri de muncă sunt, spre exemplu, pentru ce vreau eu, şofer, dar când spun că am peste 50 de ani, nu mă mai bagă nimeni în seamă“, a declarat alt bărbat, fost angajat al regiei pentru activităţi nucleare, disponibilizat şi el în urma falimentului.
La AJOFM Mehedinţi, sunt în această săptămână 214 locuri de muncă, majoritatea pentru muncitor necalificat. Cel mai mare angajator este o societate japoneză, care solicită încadrarea a 60 de muncitori necalificaţi în cablaje.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS