Situată la jumătatea distanţei dintre Slatina şi Caracal, comuna olteană Brâncoveni musteşte de istorie. Loc de naştere a doi mari conducători ai Ţării Româneşti – Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu -, aşezarea păstrează şi azi edificii pe care aceştia le-au construit pe aceste meleaguri. Mănăstirea Brâncoveni este de departe un important reper pe harta Olteniei.
Comuna Brâncoveni, localitatea natală a lui Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, este un loc în care, odată ajuns, paşii te conduc spre mănăstire. Ascunsă după un deal abrupt, se dezvăluie privirii, singuratică şi maiestuoasă, Sfânta Mănăstire Brâncoveni. În capătul unei alei mărginite de brazi şi de flori, o uşă întredeschisă, din lemn masiv, ne invită într-un peisaj aproape ireal, în care florile şi liniştea sunt stăpâne. Păşim cu sfială pe alei, printre multitudinea de culori scăldate în soarele timid al unei zile de primăvară şi ne îndreptăm spre biserica ale cărei începuturi se pierd în negura timpului. Îi aflăm şi noi istoria, prin glasul măicuţei Evdochia: „Mănăstirea Brâncoveni datează de dinainte de secolul al XV-lea şi a fost refăcută de Matei Basarab, apoi de Sfântul Constantin Brâncoveanu. Aceştia s-au născut în satul Brâncoveni, acolo au avut şi curţile domneşti. Aici, întâi Matei Basarab a construit turnul clopotniţă, casele domneşti şi beciurile domneşti, care acum adăpostesc muzeul mănăstirii, şi, de asemenea, a refăcut şi biserica. Apa Izvorului Tămăduirii l-a vindecat de o boală de care suferea de mulți ani şi căreia nu îi găsea leacul. Avea nişte bube pe faţă, pe mâini şi pe picioare şi nici un doctor nu a reuşit să îl vindece. Într-o dimineaţă, când s-a spălat cu apa izvorului s-a tămăduit pe loc şi de atunci se ştie de Izvorul Tămăduirii“.
Necropola familiei Brâncoveanu
Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu şi-a petrecut aici vremea copilăriei şi a adolescenţei. Apoi, mănăstirea a devenit o necropolă a familiei Brâncoveanu. „Biserica mare a fost reconstruită din temelie de Sfântul Constantin Brâncoveanu, aici fiind înmormântaţi părinţii, bunicul şi fraţii lui. Mama Sfântului Constantin a iubit foarte mult această mănăstire şi în anul în care a adormit, Sfântul Constantin Brâncoveanu a refăcut din temelie biserica mare, care este construită în anul 1699 în numai două luni. Un an mai târziu, a construit şi Paraclisul Bolniţă, care reproduce arhitectura şi proporţiile vechii biserici, ce era pe locul celei mari. În biserica mare, pictura a fost refăcută în urma cutremurului care a avut loc în anul 1837, în schimb, Paraclisul Bolniţă păstrează pictura originală din timpul Sfântului Constantin Brâncoveanu, cu portretul realizat chiar în timpul vieţii domnitorului“, povesteşte măicuţa Evdochia.
Mănăstirea, restaurată cu ajutorul Elenei Bărbulescu
O vreme, mănăstirea a funcţionat ca azil de bătrâni, apoi a fost părăsită şi s-a ruinat. Avea să se redeschidă în 1985, după 25 de ani de părăsire, în urma decretului din 1959. „Decretul din 1959 nu a fost primul care a afectat monahismul din ţara noastră. În urma secularizării averilor mănăstireşti, din 1863, un an mai târziu a fost dat şi un decret de care se ştie mai puţin, Legea călugăriei, prin care se interzicea călugărirea bărbaţilor mai devreme de 60 de ani şi a femeilor înainte de 50 de ani. Cele două legi cumulate au dus la pustiirea mănăstirilor şi la ruinarea lăcaşurilor de cult. Şi în mănăstirea noastră, viaţa monahală a fost întreruptă din cauza acestor motive. (…) Mănăstirea, odată redeschisă în 1985, a fost restaurată şi cu ajutorul doamnei Elena Bărbulescu, sora lui Nicolae Ceauşescu. În acea perioadă, ea a contribuit cât a putut şi a pus mult suflet aici. Venea la câteva zile ca să vadă cum merg lucrările, şi a direcţionat multe materiale aici. Cam jumătate din lucrări au fost săvârşite în acea perioadă, apoi s-a continuat cu restaurarea picturii bisericii mari“, a mai spus maica Evdochia.
Beciurile domneşti, transformate în lapidariu
Lucrările au continuat de-a lungul anilor şi acelaşi lucru se întâmplă şi azi. După opt ani de restaurări, Paraclisul Bolniţă este aproape finalizat, iar măicuţele speră ca anul acesta să devină funcţional. Pictura, lucrată în frescă, într-un deosebit stil bizantin, este de o valoare inestimabilă, aceasta fiind făcută de meşterii Şcolii de la Hurezi. De altfel, o mare parte din lucrări au fost dedicate conservării acestei picturi.
Eforturile nu au fost numai în direcţia refacerii acestui lăcaş de cult, ci şi a dotărilor din biserică. Astfel, covoarele din Mănăstirea Brâncoveni au fost făcute din lână naturală de către măicuţe, care au avut nevoie de doi ani ca să le termine.
În beciurile domneşti, aflate imediat cum intri în incinta perimetrului unde se găseşte biserica, a fost amenajat un lapidariu, în care sunt depozitate piese de la biserici demolate din Bucureşti, în special de la Mănăstirea Văcăreşti şi Mănăstirea Sfântul Pantelimon. Aici pot fi admirate coloane originale din piatră de la respectivele biserici, precum şi pietre funerare. Beciurile se păstrează din vremea lui Matei Basarab, iar unele cercetări recente arată că prima parte a acestora datează chiar de mai demult.
Istoria acestei mănăstiri şi frumuseţea ei atrag anual mii de pelerini. Aceștia se închină la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, iau apă de la Izvorul Tămăduirii şi, pentru o clipă, simt că sunt mai aproape de cer.
