4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCampanie împotriva depresiei, de Ziua Mondială a Sănătăţii

Campanie împotriva depresiei, de Ziua Mondială a Sănătăţii

Autorităţile sanitare din Gorj vor începe o campanie de luptă împotriva depresiei. Astfel, Direcţia de Sănătate Publică Gorj, în colaborare cu Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Gorj, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj, Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu-Jiu, medicii de familie din judeţul Gorj, autorităţile publice locale din judeţ, prin reţeaua de asistenţă medicală comunitară, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, desfăşoară în perioada 3 – 14 aprilie activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei referitoare la depresie cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii. Potrivit DSP, depresia constituie o provocare redutabilă la adresa sistemelor de sănătate din Europa. Costurile personale, sociale şi economice ale acestei maladii, precum şi faptul că peste 50% dintre persoanele afectate nu beneficiază de tratament, deşi acesta este ieftin şi disponibil, fac din depresie o problemă de sănătate publică majoră, cu atât mai mult cu cât afecţiunea este un puternic factor de risc pentru suicid. Femeile prezintă un risc de două ori mai mare de a traversa un episod depresiv, comparativ cu bărbaţii.

5% din populaţie suferă de depresie

OMS estimează că, la nivel mondial, există mai mult de 300 de milioane de persoane afectate (reprezentând 4,4% din populaţia globului). Pe continentul european, peste 40 de milioane de persoane suferă de tulburări depresive, iar în România, prevalenţa este estimată la 5% din populaţia generală (931.000 de cazuri). „Datele statistice sunt relative având în vedere faptul că o multitudine de cazuri rămân nediagnosticate, fie din cauza lipsei unor cunoştinţe cu privire la simptomatologia de debut a bolii, fie din cauza neprezentării la medic din considerente subiective, diagnosticul unei boli psihice constituind, în mod empiric, un stigmat. Una dintre priorităţile actuale în lupta împotriva depresiei este ca populaţia, politicienii şi furnizorii de servicii medicale să înţeleagă pe deplin atât dramatismul acestei patologii, cât şi beneficiile depistării în timp util a tulburărilor depresive. În scopul conştientizării acestei probleme de sănătate publică şi al îmbunătăţirii nivelului de cunoaştere de către populaţie a mijloacelor prin care poate fi prevenită, Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an este dedicată depresiei. Prin activităţile preconizate, dorim să sensibilizăm populaţia generală asupra magnitudinii acestei probleme de sănătate publică, asupra recunoaşterii timpurii a simptomelor depresiei, dar şi asupra necesităţii depăşirii barierelor care blochează accesul la ajutorul de specialitate, dintre acestea cea mai importantă fiind stigmatizarea socială asociată afecţiunilor mentale. La nivel judeţean, coordonarea este asigurată de Direcţia de Sănătate Publică. Susţineţi Campania de Prevenire Depresiei! Contribuiţi la creşterea gradului de conştientizare cu privire la prevenirea depresiei! Rupeţi bariera tăcerii!“, potrivit unui comunicat de presă al DSP Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS