Sute de tineri daţi în adopţie în străinătate, de familii din România, îşi caută părinţii naturali. Sunt zeci de mii de copii care au fost înfiaţi de străini în anii de după Revoluţie. Numărul exact al acestora nu este cunoscut cu exactitate nici măcar de către autorităţi. Doar la nivelul judeţului Dolj, oficial se vorbeşte de aproximativ 70 de copii, în realitate însă numărul acestora este mult mai mare. În Oltenia sunt sute astfel de cazuri. O pagină de facebook realizată de o femeie din Buzău, care a trăit o poveste similară, şase din fraţii săi fiind daţi în adopţie unor familii din Irlanda – „The never forgotten Romanian children – („Copiii niciodată uitaţi ai României“) reuneşte poveşti emoţionante ale celor care încearcă să-şi descopere rădăcinile, să îşi privească în ochi mama naturală. În urmă cu câteva zile a apelat la Gazeta de Sud pentru a face cunoscute poveştile celor care au ajuns în diferite colţuri din lume și care îşi doresc cu ardoare să revină acasă pentru a-i îmbrăţişa pe cei care le-au dat viaţă.  

Ileana Cunniffe Băiescu este românca stabilită de 20 de ani în Irlanda, care a scris pe adresa redacţiei Gazetei de Sud, solicitând sprijin. Povestea acestei femei este impresionantă şi emoţionantă. Cu ajutorul ei, 193 de tineri români care au fost înfiați de străini după căderea comunismului au ajuns să își regăsească familiile biologice. Femeia provine dintr-o familie cu zece frați, născuţi în localitatea Scutelnici, judeţul Buzău. Din 1996 trăiește în Irlanda, țară în care a ajuns căutându-și cei șase frați dați spre adopție internațională de către părinţii ei, din cauza sărăciei. „Coşmarul a început în vara lui 1990. Era vacanţă de vară, pe care o petrecusem la mătuşa mea, la Câmpina. Când m-am întors, pentru că şcoala trebuia să înceapă, treceam în clasa a VII-a, aveam 13 ani, am constatat că șase dintre frații mei nu mai erau acasă. Părinţii nu mi-au spus nimic la început. Erau tot felul de zvonuri în acele timpuri că dispar copii pentru diverse experimente, că sunt daţi pentru organe… A fost cumplit. În fiecare noapte m-am dus la culcare plângând, fără ca nimeni să-mi spună dacă sunt măcar în viaţă. Eram sora cea mare… Nu am putut suporta acel gând și am hotărât să plec de acasă. Ajunsesem deja la câţiva kilometri de sat. Au venit însă după mine mătuşa şi unchiul, care mi-au spus că mă vor lua la Câmpina. Am fost sfătuită să nu spun nimic nimănui despre ceea ce se întâmplase acasă. Mătuşa avea o reputaţie bună. Doi ani n-am spus nimănui ce se întâmplă. În una din zile, mătuşa a aflat de la primăria din localitate că fraţii mei fuseseră adoptaţi în Irlanda. Una dintre familiile adoptatoare la care se aflau cei mai mici fraţi ai mei lăsase o adresă în caz că cineva vrea să îi contacteze“, a povestit Ileana Cunniffe Băiescu. Din acea zi a început să trimită zeci de scrisori acelei familii, încercând să afle dacă fraţii ei sunt în viaţă. Nu cerea altceva, decât fotografii să ştie că sunt bine. A învăţat engleza, a jurat că într-o zi îşi va regăsi fraţii mai mici. Într-una din zile a primit vizita familiei din Irlanda. Timp de trei ani au revenit în ţară şi i-au promis Ilenei că la vârsta de 18 ani o vor lua în Irlanda. „Când am împlinit 18 ani eram în avion către Irlanda. Am făcut escală în Anglia, unde mă aşteptau fraţii mei. La această familie mi-am regăsit doi dintre frați. În 1996, mi-am regăsit patru dintre cei șase frați adoptați. Apoi au mai trecut alţi câţiva ani până am reuşit să îmi găsesc o altă soră înfiată care se află în Manchester, Anglia“, a adăugat femeia. Pe 24 ianuarie 2015, a decis să creeze un cont pe o reţea de socializare, unde şi-a spus povestea. Așa am început să relaționeze on-line cu alţi tineri înfiați, în speranța că va primi informații și despre fratele ei. A avut surpriza să constate că foarte mulţi tineri români erau în situaţia ei. „Prima persoană care a scris a fost un tânăr din Focșani, aflat în căutarea fratelui adoptat în Irlanda, urmat de o tânără adoptată din Râmnicu Sărat. După numai o zi, am găsit familia tinerei pe Facebook. Din acel moment, am primit din ce în ce mai multe solicitări. Doar de la părinţii români care îşi caută copiii pe care i-au dat în adopţie sunt peste 300 de solicitări, alte sute de la copii care vor să îşi cunoască părinţii naturali“, a completat aceasta.

193 de tineri îşi caută părinţii

193 de tineri îşi caută în acest moment părinţii. „Avem acceptul acestor persoane de a ­pu­blica pozele cu ei de la momentul înfierii, alături de cele actuale, plus informațiile pe care le au, atâtea câte sunt, referitoare la originile lor. Informaţiile şi fotografiile sunt postate şi pe pagina de facebook „The never forgotten Romanian children“. Mulţi dintre ei nu ştiu prea multe despre România şi nu vorbesc limba română. Sunt tineri care au probleme medicale şi care doresc să afle istoricul familiei biologice, alţii care au devenit, la rândul lor, părinţi şi simt mai mult ca niciodată această dorinţă de a-şi cunoaşte mama. Doar din judeţul Dolj avem trei cazuri rezolvate, o tânără, pe nume Mihaela, stabilită în Irlanda, şi-a cunoscut părinţii din Bârca şi alţi doi din Craiova. Peste două săptămâni vor avea loc alte revederi ale copiilor cu părinţii lor naturali atât din Oltenia, cât şi din Buzău şi Giurgiu“, a spus Ileana Cunniffe Băiescu.

Copii adoptaţi, în căutarea părinţilor naturali

1 de 7

Iată numele câtorva copii din Oltenia, adoptaţi, în căutarea familiilor: Codruţa Gabor – Craiova; Gabriel Gabor – Târgu Jiu; Nadia Gheorghe – Caracal; Costică Muruga – Scorniceşti; Amalia Niţu – Craiova; Gabriel Peruga – Băileşti; Gabriela Picui – Râmnicu Vâlcea. Amalia Niţu, născută la data de 14.04.1996. Nu cunoaşte numele părinţilor.
„Numele meu la naştere a fost Anca Maria Coman. M-am născut în Craiova, pe 10 iulie 1997. Mi-aş dori mult să-mi găsesc familia biologică. Din păcate nu cunosc şi prenumele lor, decât numele de familie, Coman. Poate informaţiile nu sunt suficiente, dar totuşi vreau să încerc să-i găsesc. Am fost adoptată la vârsta de aproape doi ani în Los Angeles, California“.
„Pe 9 ianuarie 1990, la Spitalul nr. 1 din Craiova, o adolescentă de 15 ani a dat naștere unei fetițe superbe. A numit-o Codruţa Gabor. Din cauza circumstanțelor dificile, copila a fost abandonată și la scurt timp a fost adoptată de o familie din Canada. Acum câteva săptămâni am preluat căutarea mamei biologice. Am trimis solicitări spitalului şi am primit răspuns că numele mamei a fost Tereza Gabor, cu adresa pe strada Bărăganului nr. 18, Tîrgu Mureș. Din păcate, la această adresă nu o cunoștea nimeni pe mama Codruței“.
„Mă numesc Cerasela Maria Făsui, am 25 de ani şi sunt din Craiova. Am două surori, care se chemau Nina Georgeta Făsui, născută pe 18 octombrie 1988, Craiova şi Marinela Ionela Făsui, a cărei dată de naştere nu o ştiu. Au fost adoptate în Italia în anul 1994, am această informaţie de la sora mea, Nina Georgeta Făsui. În urmă cu trei ani ne-am regăsit în Italia, după 20 de ani, cu ajutorul internetului. Ştiu că şi cealaltă surioară a fost adoptată în Italia. Ne dorim din suflet să ne regăsim, să ştim că este bine. Ştim doar că în 1994 avea cinci ani şi a fost adoptată în Italia“.
„M-am născut în Craiova pe 18 martie 1988, în Spitalul Municipal Nr. 1. De foarte mulți ani sunt în căutarea familiei mele. Am foarte multe documente de la adopția mea, cu toate acestea, nu m-au ajutat încă să îmi găsesc rădăcinile, trecutul, familia… Se pare că la naşterea mea, mama a declarat un nume fals: Iovan, după care m-a abandonat. Toate aceste informații au fost confirmate de autoritățile române. Numele meu a fost Simona Iovan. Am fost adoptată de către un tată irlandez şi mama englezoaică, cea mai bună şi iubitoare familie. Mama mea biologică a dat declarație falsă, cum că s-ar fi numit Iulia Iovan, în vârstă de 26 de ani, căsătorită cu Emil Iovan, în vârstă de 27 de ani, cu domiciliul pe strada Banatului, Craiova. A stat cu mine în spital până pe 1 aprilie, după care a plecat… A fost căutată de poliția locală şi de spital, dar niciodată nu a fost identificată sau găsită. Pe 21 aprilie am fost transferată din maternitate în spitalul de copii, unde am locuit un an, după care m-au mutat în Orfelinatul din Craiova. Într-un final, în decembrie 1990 am ajuns acasă în Irlanda. Vă rog foarte mult să mă ajutați să-mi găsesc adevărata identitate şi familia din România“.

Oficial, 67 de adopţii internaţionale în Dolj

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, în perioada 1999-2004 au avut loc 67 de adopţii internaţionale. „Pentru perioada anterioară există registre în arhivă. Direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului au fost înfiinţate în 1997. Destul de frecvent avem solicitări de la tineri care au fost adoptaţi și care doresc să îşi cunoască părinţii naturali. Îi sfătuim atunci să se adreseze Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie pentru a demara demersurile pentru identificarea familiilor. Sunt părinţi care sunt de acord să li se ofere copiilor informaţii despre ei, însă care nu doresc mai mult, nu acceptă întâlnirea, iar alţii care oferă şi informaţii şi care acceptă şi revederea. Autoritatea Naţională este însă singura instituţie care poate facilita aceste întâlniri. Sunt şi tineri care merg la Tribunal pentru a solicita dreptul să-şi vadă dosarul de adopţie. Anual, avem cel puţin trei situaţii în care copiii vin la DGASPC să solicite informaţii despre părinţi. Din 2004, adopţiile internaţionale au fost interzise. Timp de trei ani nu a mai avut loc nici un fel de adopţie peste hotare, după care a fost dată legea care specifică faptul că doar cetăţenii români stabiliţi peste hotare au voie să adopte copii din România. Prima astfel de adopţie a fost din Dolj“, a precizat Florin Stancu, director DGASPC Dolj.

Patru copii din Gorj, adoptaţi internaţional, au încercat să ia legătura cu părinţii biologici

Patru copii adoptaţi internaţional din judeţul Gorj au făcut demersuri în ultimii trei ani pe lângă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj să îşi cunoască părinţii biologici. Este vorba de trei fete şi un băiat. Inspectorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj au contactat familiile din Gorj pentru a le întreba dacă doresc să îi întâlnească pe copiii oferiţi spre adopţie unor familii din afara ţării. Într-un singur caz, persoana adoptată nu a putut să îşi cunoască rudele din România, întrucât acestea au refuzat. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, din 1997 şi până în 2002 au fost adoptaţi internaţional din judeţul Gorj 57 de copii. „În perioada 1997 – 2002 au fost adoptaţi internaţional, din judeţul Gorj, 57 de copii. Este vorba de 32 de fete şi 25 de băieţi. Adoptatorii proveneau din Anglia, Franţa, Italia, Olanda, Norvegia, Canada, SUA, Cipru şi Spania“, a mai declarat Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.
La nivelul județului Gorj nu au mai fost realizate adopţii internaţionale în ultimii aproape 15 ani. Corina Drăgan a precizat că ultima adopţie internaţională înregistrată la nivelul judeţului este din 1.02.2002.

Ana Dănescu

Zeci de tineri adoptați și-au căutat părinții naturali în ultimii ani

Din județul Olt au plecat spre alte țări, în perioada 1998 – 2001, 181 de copii. Cei mai mulți aveau atunci șase – șapte ani. Statele Unite ale Americii au fost destinația principală, însă copiii au ajuns și în Italia, Franța, Germania, Olanda, Finlanda, Luxemburg, Malta, Anglia etc. Ajunși la vârsta majoratului, când, conform procedurilor din România, pot solicita să-și cunoască părinții, fac deplasarea în țara de origine, însoțiți uneori de părinții adoptivi, sau de prieteni, din dorința de a ști de unde „se trag“, cine le sunt părinții, dacă mai au frați. Sunt situații în care scenariile lor se îndeplinesc, dar și altele în care părinții, poate rușinați, poate temându-se de impactul momentului asupra vieții lor viitoare, refuză întâlnirea, iar lucrurile, din păcate, legal se opresc aici.
„Mulți dintre părinți, văzând care este starea materială a copilului, încearcă să profite“

Oana Constantin, șefa Serviciului Adopții din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, a spus că a participat la multe astfel de întâlniri, toate cu un impact emoțional deosebit. Lucrurile încep să se deruleze cu mult înainte, tinerii fac solicitare la ANPC pentru a-și contacta părinții, iar de multe ori trece mult timp până când se confirmă momentul întâlnirii. „Sunt părinți care nu acceptă întâlnirea, motivând că și-au refăcut viața, că actualii parteneri nu le știu trecutul, se tem de reacția vecinilor, invocă fel de fel de motive, deși noi le spunem că acești tineri nu vor să le dea viața peste cap. Vor pur și simplu să-i cunoască. Vă dați seama că în astfel de cazuri tinerii sunt foarte dezamăgiți. Oricum, un psiholog îi pregătește dinainte pentru orice situație, deși părinții adoptivi le spun devreme că sunt adoptați, îi încurajează să-și cunoască originile, e cu totul și cu totul altă mentalitate, sunt lucruri pe care le spunem și noi părinților care adoptă copii în România“, spune șefa Serviciului Adopții.
Este greu de îndurat pentru unii dintre ei sentimentul că ar putea fi folosiți. „Din păcate, sentimentul de vină din partea părinților îl sesizăm mai rar. Paradoxul este că mulți dintre părinți, văzând care este starea materială a copilului, încearcă să profite. Auzi replici de genul: «Dacă tot ai, poate ne pui și nouă acoperișul, că, uite, cade casa pe noi!». Și în astfel de cazuri tinerii se îndepărtează, e firesc“, mai spune Oana Constantin.

Și părinții naturali vin să-și caute copiii

Deși mai puține, se înregistrează și cazuri în care părinții naturali sunt cei care vin să-și caute copiii. „Am avut un caz, cred că prin 2015, al unei doamne care a venit să afle dacă copilul pe care îl lăsase în sistem a fost sau nu adoptat. Se căsătorise și, din păcate, nu mai putea avea copii, iar soțul își dorea să adopte. Copilul ei era deja adoptat. Am mai avut, iarăși, cazul unui domn de 40 ani, care a aflat că are o boală ereditară rară și a venit să afle cine i-a dat viață, dacă are aceeași problemă. S-a întâlnit cu mama, lucrurile au fost în ordine. Nici un caz nu e simplu, să știți. E vorba de viețile unor oameni. Am avut mame care au spus că acceptă să-și întâlnească copilul, dar că doresc să nu afle familia. Bucuria noastră este să descoperim că acești copii, cei mai mulți absolvenți de facultate sau studenți, au o viață frumoasă. Chiar ei spun că pentru ei părinții adoptivi sunt adevărații părinți și că fără ei n-ar fi reușit, dar că este important să știe care le sunt originile“, a încheiat Oana Constantin.

Alina Mitran