3.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCopiii din Oltenia au nevoie de un spital și de specialiști

Copiii din Oltenia au nevoie de un spital și de specialiști

Medicii și părinții spun că în Oltenia ar trebui să existe un spital destinat copiilor, astfel încât micuții pacienți să nu mai fie nevoiți să meargă sute de kilometri până la un specialist
Medicii și părinții spun că în Oltenia ar trebui să existe un spital destinat copiilor, astfel încât micuții pacienți să nu mai fie nevoiți să meargă sute de kilometri până la un specialist

Copiii din Oltenia care au nevoie de îngrijire medicală nu au un spital destinat lor, unde să fie diagnosticați și tratați. Dacă în orașe precum Ploiești, Brașov, Iași, Timișoara, București există astfel de unități medicale, în Oltenia copiii sunt trimiși cel mai adesea la Spitalul Județean de Urgență Craiova, unde sunt cei mai mulți specialiști în pediatrie. Problema cea mai mare este că pentru copiii care au nevoie de dializă nu există nici un specialist, la fel cum se întâmplă însă și atunci când vine vorba de micuții care suferă de afecțiuni reumatologice. Pentru copiii bolnavi de diabet există un singur pediatru care are specializare în diabet. Puțini specialiști sunt și pentru cei care suferă de boli ale inimii. Medicii spun că în Oltenia ar trebui să existe un spital de copii care să respecte circuitele și să îndeplinească toate condițiile în care ar trebui să fie tratați micuții.

În Oltenia nu există nici un centru de nefrologie pediatrică, pentru copiii care au nevoie de dializă. Din această cauză, copiii merg la medic pe unde apucă, la sute de kilometri distanță. Uneori nu mai pot ajunge la școală, așa că renunță cu totul la ea ca să rămână în viață. Zeci de copii, de toate vârstele, sunt nevoiți să meargă două-trei zile pe săptămână, sute de kilometri, până la București, unde se află cel mai mai apropiat centru de dializă. Viața lor depinde de aparatele la care sunt conectaţi 12 zile pe lună, cinci ore pe zi.
Prof. dr. Eugen Moţa, omul care a dat viață Clinicii de Nefrologie și Centrului de Dializă pentru adulți la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova, spune că în regiune este mare nevoie și de nefrologie pediatrică, dar nimeni nu are inițiativă. „Toți copiii din Oltenia care suferă de boală cronică de rinichi și necesită tratament dialitic fac naveta la București, la Spitalul Fundeni sau la «Grigore Alexandrescu». În Oltenia nu s-a dezvoltat nefrologia pediatrică pentru că nu a existat determinare din partea pediatrilor. Anul acesta au fost scoase posturi la rezidențiat, dar în Craiova este nevoie de o echipă de inițiativă. Dacă ar exista oameni, spațiu și aparatură s-ar găsi“, spune prof. dr. Eugen Moţa.

Copil de un an din Târgu Jiu, nevoit să facă sute de kilometri pentru dializă

Dr. Ovidiu Limoncu, unul dintre puținii specialiști în nefrologie pediatrică din țară cu o experiență de peste 15 ani în acest domeniu și medic la Spitalul de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» din București, spune că tratează copii din întreaga Oltenie. „Avem copii din Oltenia care vin la noi pentru dializă. Am avut copii din Caracal, Calafat, Târgu Jiu. Sunt copii cu dializă cronică și care sunt nevoiți să vină la București din două în două zile. Este foarte greu pentru ei și pentru părinții lor să meargă cu Ambulanța sute de kilometri. În plus, unul dintre părinți nu mai poate lucra pentru că este mereu pe drumuri cu copilul. Este o cruce pe care aceste familii o poartă“, spune dr. Ovidiu Limoncu.
În România, specialiștii în nefrologie pediatrică pot fi numărați pe degete. Dr. Limoncu spune că pentru copiii din Oltenia ar fi extraordinar să aibă un spital unde să poată face dializă. „Sunt doar zece specialiști în țară. Ar fi extraordinar dacă ar exista un specialist în nefrologie pediatrică în fiecare județ. La noi ajung și cazurile de sindrom hemolitic uremic, tot din cauza lipsei specialiștilor și a aparaturii necesare în județe. Singura șansă a acestor copii să scape de dializă este transplantul de rinichi. Copilul din Calafat a beneficiat de transplant, avea în jur de 12 ani. Acum este bine. Avem însă copilul din Târgu Jiu, care abia acum împlinește un an și care trebuie să vină la București. Am reușit să îi dăm un aparat acasă să facă dializa, dar trebuie să mai vină și la spital. În țară nu sunt specialiști pentru că nu s-au scos posturi la rezidențiat, nu a interesat pe nimeni această problemă. Abia anul trecut au fost scoase câteva“, explică dr. Ovidiu Limoncu.

80 de copii cu diabet, un singur pediatru cu specializare în diabet

În Dolj există peste 80 de copii bolnavi de diabet. În datele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj, în programul național de diabet figurează 68 de copii care primesc tratament și 72 care primesc materiale sanitare, de exemplu, ace pentru măsurarea glicemiei. Există însă un singur medic pediatru care are specializare în diabet. Cei mai mulți copii se internează în Clinica de Pediatrie a Spitalului Județean Craiova, acolo unde lucrează singurul medic care se ocupă de ei. Atunci când medicul lipsește, copiii sunt îngrijiți de medici diabetologi din secția de adulți. „Conf. Ileana Puiu este singurul medic care se ocupă de copiii cu diabet. În Dolj sunt 80 de copii care suferă de această afecțiune. Ei se internează în Secția de Pediatrie, de obicei, și dacă nu este doamna doctor sunt trimiși la noi în clinică. De obicei, mamele descoperă că se întâmplă ceva ciudat cu copilul lor și vin la noi. Astfel ajungem să diagnosticăm aceste cazuri. Ca să aibă grijă de un copil care suferă de diabet tip I este nevoie de o normă întreagă, așa se spune. Acești copii trebuie să fie monitorizați, mâncarea lor trebuie mereu cântărită și foarte bine aleasă. Sunt foarte multe aspecte de care trebuie să se țină cont. Acum statul le acordă acestora 350 de teste de monitorizare a glicemiei pe lună, ar fi însă nevoie de mai multe“, spune prof. univ. dr. Maria Moța, șefa Clinicii de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul SJU.

„Ar fi normal să existe un spital pentru copii“

Pentru copiii care suferă de boli de inimă există în Dolj doi sau trei medici care au competențe, dar care pot face doar ecografie și pot depista malformații. Nu există însă o Clinică de Cardiologie Pediatrică, așa cum se găsește în alte orașe mari din țară. Cazurile grave pentru care este nevoie de ecografii mai performante sau investigații amănunțite sunt trimise la București sau la Târgu Mureș. „Cazurile grave care nu pot fi diagnosticate de medicii pediatri de la noi sau care au nevoie de intervenții chirurgicale pe inimă sunt trimise în alte orașe. Sunăm acolo, prezentăm problema și le obținem o programare. Sunt destul de mulți copii care suferă de diferite afecțiuni ale inimii și care ajung în Secțiile de Pediatrie din spitalele craiovene. Nu există nici medici specialiști pentru endocrinologie pediatrică, copii cu astfel de probleme, cu sindrom Hunter, de exemplu, sunt trimiși la secții de endocrinologie care tratează și adulții. La fel se întâmplă și cu micuții care au probleme reumatologice, nu există astfel de specialiști în zonă sau sunt foarte puțini chiar și la nivel național. Sunt copii care suferă de artrită, dar și de alte afecțiuni și care au nevoie de tratament și îngrijire. Ei sunt urmăriți de medicii pediatri și atunci când este cazul îi trimitem la București, dar asta presupune costuri pentru ei. Ar fi normal să existe un spital pentru copii, un spital care să respecte toate circuitele și toate criteriile“, spune unul dintre medicii pediatri craioveni.
Copiii care suferă de afecțiuni ale inimii nu sunt înregistrați în datele CAS Dolj pentru că aici nu se derulează programul național destinat acestora.

„Încă nu avem o soluție pentru mulți dintre copiii care suferă de boli cardiace“

Problema în România pentru micuții care suferă de boli ale inimii pleacă chiar de la punerea diagnosticului. Nu avem reţea de cardiologie pediatrică, iar până să fie depistați și trimiși la operație, mulți copii se pierd. Sorin Grădinaru este și vicepreședintele Asociației „Copilul Meu Inima Mea“ și spune că părinții luptă singuri cu sistemul. „Problema pleacă încă de la diagnostic. Specialiști există doar în centre mari: Cluj, București, Târgu Mureș. Sunt mulți părinți care merg cu copilul la doctor de mai multe ori, dar niciodată nu li se spune diagnosticul corect. Sunt malformații cardiace grave, pentru care medicii din străinătate recomandă operația imediat după naștere. La noi există limite legate de greutatea și vârsta copilului, undeva pe la șase luni încep să fie operați. Unele cazuri suportă cele șase luni de așteptare, altele nu“, a povestit Sorin Grădinaru.
Speranța acestor copii și a familiilor lor stă în Institutul din Târgu Mureș, unde pacienții pot fi operați. Există însă liste mari de așteptare. „La Institutul din Târgu Mureș se operează cam 200 de copii pe an. În România, încă nu avem o soluție pentru mulți dintre copiii care suferă de boli cardiace. La Târgu Mureș sunt liste de așteptare foarte mari. De multe ori, numai programările pentru evaluări, pentru investigațiile ecografice se fac peste o jumătate de an sau mai mult. Operațiile se fac în funcție de gravitate. Listele sunt lungi pentru că oricât ar fi medicii de buni nu au capacitatea necesară, banii necesari, dotările care se impun“, a explicat Sorin Grădinaru.

„Sunt puțini medici pediatri cu specializare în reumatologie“

Greutăți întâmpină și copiii care suferă de boli reumatologice pentru care există mai puțin de zece medici în țară. În țară sunt cam în jur de 300 de copii care suferă de artrită. „Sunt puțini medici pediatri cu specializare în reumatologie, mai puțin de zece în toată țară. În general, este o mare lipsă de medici pediatri cu diferite specialități. Situația este foarte gravă, nu vreau să mă gândesc cum e să ai copilul bolnav și să ai nevoie de medic. În București sunt doar doi medici care văd copii cu probleme reumatice. Problema este la specialitățile pediatrice, în general, pentru că medicii trebuie să facă două specializări: pediatria și încă una“, explică Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA).

„În Oltenia este nevoie de un spital de copii“

În cadrul SJU Craiova funcționează singura Clinică de Chirurgie Pediatrică din Oltenia. Aici sunt trimiși toți copiii care au nevoie de intervenții chirurgicale. Medicii chirurgi spun că pentru a oferi îngrijire de calitate acestor copii ar fi nevoie în regiune de un spital de copii. După ce a văzut cum se lucrează în mai multe spitale din străinătate, medicul Alin Stoica spune că, pentru a le oferi micuților din regiune îngrijire la cele mai înalte standarde, este nevoie de un spital pentru copii. „În Oltenia este nevoie de un spital de copii. Craiova este centru universitar tradițional, dar nu deține un stabiliment dedicat îngrijirii copiilor în mod separat. În Pitești, în Suceava există spitale de copii. Un spital de copii înseamnă aducerea unor medici antrenați pentru toate disciplinele pediatrice. Calitatea actului medical ar crește astfel. Copiii trebuie să aibă locul lor, circuitele lor și nu ar trebui să se amestece cu cele ale adulților“, explică dr. Alin Stoica.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS