Copiii ne oferă lecţii de viaţă, doboară bariere pe care nu de puţine ori adulţii nu fac decât să le ridice. Ceea ce reuşesc micuţii întrece munca oricărui terapeut, iar legătura pe care o creează cu cei din jur, cu colegii lor cu diverse deficienţe, este una strânsă. În prezent, în unităţile de învăţământ, atât speciale, cât şi de masă, din Dolj învaţă 1.700 de copii cu cerinţe educative speciale (CES). Dintre aceştia, aproximativ 700 sunt şcolarizaţi în învăţământul special. La Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul“ din Craiova învaţă cei mai mulţi copii cu cerinţe educative speciale. Într-o societate normală, în 2017, acceptarea copiilor cu diverse dizabilităţi ar trebui să fie firească, așa că este revoltător să auzi că până în clasa a II-a un copil a fost plimbat deja pe la cinci şcoli… La fel de revoltător este să vezi părinţi care au luptat să-şi recupereze copiii şi care se gândesc cu groază că după clasa a VIII-a nu vor avea unde să-i ducă.
Doar 30 de profesori de sprijin există în tot judeţul Dolj, după cum am arătat într-un articol recent. Unul dintre ei lucrează la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul“. Potrivit reprezentanţilor unităţii de învăţământ, în ultimii patru ani, numărul copiilor cu CES înscrişi în această şcoală s-a triplat. În prezent, aici sunt 20 de elevi cu certificate de orientare şcolară în care se menţionează că necesită educaţie specială. „În momentul în care observăm că un anumit copil prezintă un comportament diferit anunţăm părinţii, discutăm, îi consiliem. Am avut cazuri când elevi pe care îi aveam din clasa I în unitatea noastră de învăţământ au prezentat certificate abia când copiii au ajuns la gimnaziu. Cred că mulţi părinţi consideră că este doar o problemă trecătoare, că poate cu timpul copilul va evolua, va avea alt comportament. Mulţi dintre copiii cu CES care învaţă aici au venit cu recomandări din partea altor părinţi care au avut copii cu diverse deficienţe elevi ai şcolii noastre. Este foarte greu pentru un părinte să accepte că are un copil cu probleme“, a spus Alexandrina Năstase, director la Şcoala „Mihai Viteazul“.
Părinţii aleg dacă informează sau nu conducerea şcolii despre problemele copilului. Tot ei decid dacă să aducă certificatul medical eliberat de comisie sau doar pe cel de orientare şcolară eliberat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE). În acest certificat, specialiştii CJRAE recomandă ce este mai bine pentru copil, dacă să urmeze o şcoală de masă sau una specială. Însă numai părintele poate decide ce este mai bine pentru copilul lui. „Avem un copil care până în clasa a II-a a fost mutat de patru ori, şcoala noastră este a cincea la care a ajuns. Copilul are o inteligenţă peste medie, însă cu tulburări din spectrul autist. A reuşit să se integreze perfect. Părinţii însă s-au implicat foarte mult, vin cu el la şcoală în perioadele în care este agitat. În această şcoală au ajuns şi micuţi care iniţial fuseseră daţi la şcoala specială. Un copil a fost transferat de la Şcoala «Decebal» la Şcoala Specială «Sf. Mina». Acolo plângea zilnic, nu s-a putut integra, şi-a ameninţat bunica, în grija căreia era, că dacă nu este mutat recurge la diferite fapte. Acum acest copil e cu zâmbetul pe buze. Nu a făcut nici măcar o criză de când a fost adus în şcoală, deşi înainte se târa pe jos, ţipa, era modul lui de a-şi manifesta nemulţumirea şi supărarea“, a povestit Dana Cotfasa, director adjunct la Şcoala „Mihai Viteazul“.
„Fetele mele au venit însoţite de terapeuţi“
Alina Modan este mamă de gemene, ambele diagnosticate cu autism. Copilele au acum 14 ani, una este elevă în clasa a VI-a şi cealaltă în clasa a VII-a. A ales această şcoală în urma recomandărilor primite. A luptat mult pentru cele două fete, a încercat tot ce a fost posibil pentru recuperarea lor. A durat mult până a primit diagnosticul corect, aproape patru ani. „Aveau aproape cinci ani când le-am dus la grădiniţă. Trebuia ca până atunci să aibă deja anumite abilităţi. Am spus educatoarelor problemele copilelor mele. Pentru o perioadă au avut permanent însoţitor, apoi, treptat, am renunţat la însoţitorul uneia dintre ele. Am adus specialişti care lucrau deja cu fetele pentru a discuta cu educatoarele, pentru a le învăţa ce înseamnă să lucreze cu copii cu autism. Au fost întocmite fişe de intervenţie, ce să facă atunci când copilul refuză cu orice chip să colaboreze. După, le-am dus la şcoală. Una dintre ele este în clasa VII-a, iar cealaltă în clasa a VI-a. Fetele mele au venit însoţite de terapeuţi, iar dascălii s-au implicat foarte mult. Teodora are probleme mari pe parte socială, Diana are probleme mai delicate“, a povestit Alina Modan.
„Copiii cu CES nu au locuri speciale la licee, aşa cum ar fi firesc“
Alina Modan este mândră de evoluţia fetelor ei, este recunoscătoare tuturor dascălilor şi copiilor care au înţeles că aceşti copii cu autism au nevoie de atenţie, sprijin, dragoste. Este îngrijorată însă pentru anii ce vor urma după ce fetele vor termina şcoala generală. „Este extrem de greu, copiii cu CES nu au locuri speciale la licee, aşa cum ar fi firesc. Diana are abilităţi extraordinare, se descurcă foarte bine la calculator şi instrumental. Dar nici un profesor de muzică nu acceptă să lucreze cu un copil care cântă doar după ureche şi nu după note. Ea nu poate învăţa notele, ea reproduce perfect orice piesă pe care o aude. Am avut şansa să vizitez, în Germania, ateliere în care învăţau copii cu CES. În funcţie de abilitatea fiecăruia, multe firme au încheiat contracte cu copiii. Aceştia au cărţi de muncă, scriu foarte bine şi repede pe calculator, alţii împletesc, pictează, alţii sunt specialişti în informatică. Toţi acei copii au fost evaluaţi câţiva ani pentru a le fi descoperite abilităţile. La noi, din păcate, nu avem astfel de şanse, statul nu sprijină cu nimic aceşti copii, nu există ateliere protejate. Fata mea cântă deja la chitară electrică, acordeon, vioară, tobe, fluier, nai“, a adăugat Alina Modan, mama celor două gemene.
„Învaţă deja franceza, engleza, iar de curând a spus că vrea să înveţe germana“
Miruna Elena are 14 ani. Are tetrapareză spastică. Din clasa I învaţă în această şcoală, iar acum este în clasa a VI-a. Nu poate merge singură și nu poate să scrie descifrabil. Tatăl ei, Sorin Vigaru, ne-a povestit: „Am avut norocul sa întâlnesc părinţi minunaţi, dascăli dedicaţi. Am dus fata la o grădiniţă normală, mergea pe atunci doar de-a buşilea, nu în picioare. Speram să-i copieze pe ceilalţi copii, să o ambiţionăm. În una din zile, când am mers să o luăm de la grădiniţă, am găsit toţi copiii mergând în acelaşi mod ca Miruna… A fost înduioșător! Copilul nostru are o memorie fantastică, este pasionată de limbi străine. Învaţă deja franceza, engleza, iar de curând ne-a spus că vrea să înveţe germana. Este elevă la clasa de intensiv engleză. O aducem în căruţul cu rotile, iar o dată pe zi, în timpul orelor, vine soţia să o ducă la toaletă. La laboratoarele de specialitate, o ajută colegii, profesorii, pentru că sprijinită poate merge. Vrea să urmeze Liceul Pedagogic“.
Robert are tetrapareză spastică, scrie pe laptop la şcoală
Robert este în clasa a VIII-a. Suferă de tetrapareză spastică, care îi afectează mâinile, dar s-a integrat fără nici o problemă. „Scrie cu mare greutate. I-am oferit de când era mic şansa să se joace pe calculator. La un moment dat, am observat că se descurcă bine. În clasa a II-a am decis să îl aduc la şcoală cu laptopul. Am cerut acordul cadrelor didactice, iar de atunci se descurcă perfect. Este metoda ideală de a ţine pasul cu ceilalţi copii. Lucrările le dă tot pe laptop, după care oferă stick-ul profesorilor. La fel şi temele“, a spus Eugenia Ghiţă, mama lui Robert.
„I-am învăţat că suntem diferiţi, dar suntem egali“
Floriana Scarlat este profesoară de sport la Şcoala „Mihai Viteazul“ şi dirigintă la o clasă în care învaţă trei copii cu CES, atât cu probleme locomotorii, cât şi cu autism. „În clasa a V-a, când am preluat clasa şi am aflat că am copii cu cerinţe educative speciale, am început să citesc foarte mult despre problemele lor. Le-am explicat apoi tuturor părinţilor la şedinţă, iar împreună am plecat la drum. Copiii îi tratează cu mare respect, cu atenţie, i-am învăţat pe toţi că este important să nu facem discriminări, că suntem diferiţi, dar suntem egali. Este foarte important ca legătura părinţilor cu şcoala să fie strânsă. Mergem mult pe socializare, pe activităţi extracurriculare, iar acest lucru este doar în beneficiul copiilor“, a spus profesoara.
Profesor de spriin pentru 13 elevi
Aurelia Banu este profesor de sprijin. Îi place foarte mult să lucrez cu copiii cu CES. Mărturiseşte că la început i-a fost foarte greu. „Este o muncă titanică, este nevoie de un har aparte pentru a ajuta aceşti copii minunaţi. În prezent, am o grupă formată din 13 elevi care au nevoie de profesor de sprijin. Programa o facem adaptată, strategiile la fel, pentru că ei sunt speciali. Fiecare copil trebuie sprijinit, trebuie găsite metode pentru fiecare din ei. Foarte mulţi copii au deficienţe de învăţare, aici vorbim şi de copii care nu au CES. Am elevi cu deficienţe somatice, cognitive, fizice, de comportament, de limbaj şi chiar probleme emoţionale. Încercăm să-i aducem la nivelul clasei, în special la română şi matematică. Sunt copii care au deficienţe motorii, nu pot scrie decât cu mare greutate, indescifrabil. Acestor copii le scriu lecţiile, temele, stau cu ei în bancă, sunt colegă cu ei“, a explicat aceasta.
