Aşezată în sud-estul judeţului Mehedinţi, comuna Corlăţel este formată din satul cu acelaşi nume şi Valea Anilor. Localitatea care datează din cele mai vechi timpuri şi care l-a inspirat pe Theodor Aman în lucrările sale păstrează tradiţii străvechi, pe care oamenii le respectă cu sfinţenie în fiecare an. Aşa se va întâmpla şi de această dată, când de Paşte se vor da ouă de pomană în cimitire, se vor pune brazde de iarbă la intrările în case, iar copiii se vor spăla pe faţă cu apă în care au fost puse ouă roşii şi bani.
Comuna mehedinţeană Corlăţel este un loc în care natura a fost generoasă şi a conturat peisaje care încântă privirea oricui ajunge aici. Culorile primăverii se aştern atât pe dealuri, cât şi pe pajişti întinse, iar florile scăldate în pulberea soarelui umplu grădinile din faţa caselor. Frumuseţea localităţii care datează din vremuri străvechi l-a inspirat pe Theodor Aman în lucrările sale. „Comuna datează din cele mai vechi timpuri, chiar din neolitic s-au găsit la Valea Anilor urme de existenţă umană pe aceste teritorii. Foarte aproape de noi, Theodor Aman a pictat Pădurea Fulga, aici locuind bunicii săi. De asemenea, în Primul Război Mondial oameni din Corlăţel şi Valea Anilor au căzut la datorie pentru a-şi apăra ţara, iar în cinstea lor s-au ridicat două monumente“, a spus Silvia Răveanu, directoarea Şcolii Profesionale din Corlăţel.
În această perioadă, de la mic la mare, sătenii se pregătesc să aştepte cum se cuvine sărbătoarea Învierii Domnului. Comuna în care îşi duc existenţa puţin peste 1.000 de oameni era în forfotă încă de la începutul săptămânii. Aproape că nu era gospodărie în care să nu fi început pregătirile de Paşte. Femeile dereticau prin case şi scoteau lucrurile la aerisit, pentru ca locuinţa să se împrospăteze cu aerul curat al primăverii.
„În Săptămâna Patimilor ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate, dar şi de măreţie, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocăinţă, dar şi de nădejde. Fiecare zi are un înţeles şi un mesaj foarte clar şi adânc. Primele trei zile se numesc Mari şi Sfinte pentru că reamintesc sensul bisericesc al Paştelui. A patra zi, joi, marchează Cina cea din urmă a Domnului cu ucenicii săi şi trădarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numită şi Paştile Crucii, este cu adevărat începutul Paştelui, se mai numeşte şi trecere. Sâmbătă este ziua care, prin omorârea morţii, transformă tristeţea în bucurie“, a spus Daniel Birău, preot profesor la Şcoala Profesională din Corlăţel.
Se dau ouă de pomană în cimitire şi se pun brazde de iarbă la intrările în case
După ce parcurg toate rânduielile specifice fiecărei zile din Săptămâna Patimilor, în Noaptea de Înviere localnicii merg la biserică şi iau Lumină. La răsăritul soarelui, oamenii merg în cimitir, unde dau de pomană ouă, în amintirea celor pe care i-au pierdut.
„În Noaptea de Înviere, se dă ocol bisericii, copiii împreună cu familiile lor iau Lumină şi apoi merg acasă. Cei care sunt mai mari rămân să ia Paşte. Cei care nu rămân se întorc de dimineaţă cu părinţii, iau Paşte şi merg în cimitir, unde dau de pomană peste morminte ouă roşii şi îşi amintesc de cei morţi. În cazul în care cel mort a fost bărbat, dau oul unui bărbat, dacă a fost femeie, îl dau unei femei. Apoi se întorc acasă, unde se pun la uşă brazde de iarbă verde pentru a călca pe covor proaspăt ca primăvara şi pentru a fi sănătoşi. Totodată, copiii se spală pe faţă într-un lighean cu apă în care se pun ouă roşii şi bani pentru a fi roşii în obraji şi sănătoşi şi bogaţi tot anul“, a mai spus Silvia Răveanu
Pentru copii, dimineaţa de Paşte aduce, pe lângă tradiţii, şi surprize pentru că mulţi dintre ei aşteaptă cadourile de la Iepuraş. Denisa Roşca este elevă în clasa a IV-a la Şcoala din Corlăţel şi spune că îl lasă pe iepuraş să decidă cu ce cadouri va veni. „Pentru mine, Paştele este o sărbătoare foarte importantă. Mergem la biserică, luăm Paşte, apoi ajungem acasă şi călcăm pe iarbă pentru a fi sănătoşi. Mai am o soră de şase ani şi un frăţior de un an şi în familia noastră tradiţiile sunt sfinte. Tot de Paşti aşteptăm să vină şi Iepuraşul, ca în fiecare an. Poate să îmi aducă ce vrea el, nu aştept ceva special“, a spus Denisa, o fetiţă cu ochi mari şi căprui şi cu părul strâns în două codiţe ce îi ajungeau la brâu.
Colega ei, Ana-Maria Balog, vrea să primească o carte şi spune că îl va aştepta pe Iepuraş cu un pom împodobit cu ouă. „Pentru mine, Învierea Domnului este o sărbătoare importantă şi o aştept cu drag. Îmi place să o ajut pe mami în bucătărie, să merg cu bunica la biserică, dar, mai ales, să împodobesc afară un pomişor cu ouă din plastic. Aşa facem în fiecare an. De la Iepuraş aş vrea să primesc o cărticică de citit“, a spus Ana-Maria.
La o bancă distanţă, Evelina spune că realizează un întreg decor pentru venirea Iepuraşului. „Sâmbătă, pun o păturică în iarbă şi îi fac şi o căsuţă în care să îmi lase cadourile. Dimineaţa fug repede să văd ce a adus. Anul acesta nu am pretenţii, poate să lase ce vrea el. Anul trecut mi-a adus un cofrag de ouă din ciocolată, un iepuraş mare de ciocolată şi un ponei pentru sora mea“, a spus Evelina Stănuşoiu.
Copiii se aşază apoi la masă alături de părinţii şi bunicii lor şi se bucură de preparatele specifice acestei sărbători, respectiv drobul de miel, pasca, ouăle roşii, cozonacul şi carnea de miel la cuptor.
Prima apariţie a Iepuraşului ca simbol al Paştelui
Potrivit crestinortodox.ro, prima apariţie a Iepuraşului ca simbol al Paştelui a avut loc în Germania, apărând menţionat în cărţi în jurul anului 1500, deşi e probabil ca el să fie prezent de mai multă vreme în tradiţia populară. Germanii sunt, de altfel, primii care au inventat dulciurile în formă de iepuraşi, la 1800, din aluat şi zahăr. În aceeaşi perioadă, în Franţa şi Germania au apărut şi primele ouă din ciocolată. Simbolul iepurelui provine încă din vremea festivalurilor păgâne dedicate zeiţei Eastre. Legenda spune că Eastre a găsit într-o iarnă o pasăre rănită pe câmp; pentru a o salva de la moarte, zeiţa a transformat-o într-o iepuroaică, aceasta păstrând însă capacitatea de a depune ouă. Pentru a-i mulţumi binefăcătoarei sale, iepuroaica decora ouăle făcute şi i le dăruia zeiţei. Din această legendă s-a născut şi tradiţia ca Iepuraşul să aducă daruri copiilor.
