-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe s-a ales de clădirile primăriei construite cu fonduri europene

Ce s-a ales de clădirile primăriei construite cu fonduri europene

Centrul de dezvoltare tehnologică şi excelenţă în afaceri
Centrul de dezvoltare tehnologică şi excelenţă în afaceri

Un proiect pe fonduri europene, în care s-au investit 3.635.948 de lei, așteaptă de peste o jumătate de an să își găsească întrebuințarea. Este vorba de Bussines Center Sud Craiova, care stă cu lacătul pe ușă, așteptând ca primăria să-l treacă în administrarea RAADPFL, urmând ca imobilul să fie exploatat conform cerințelor proiectului. După lungi poticneli, lucrările s-au încheiat pe 31.10.2016, s-a făcut recepția, iar centrul este închis și în prezent. Centrul de afaceri are o suprafaţă utilă de peste 1.000 de metri pătraţi, unde sunt amenajate birouri pentru zece firme. „Urmează să primim și Bussines Center Sud Craiova. Este necesar să se dea o hotărâre de consiliu local. Centrul și celelalte clădiri – Centrul Multifuncțional, Centrul de sprijin al IMM-urilor şi Centrul de dezvoltare tehnologică şi excelenţă în afaceri – sunt lucrări executate pe fonduri europene. Ele au cinci ani de implementare cu indicatori foarte preciși de îndeplinit, astfel încât beneficiarul, Primăria Craiova, să nu restituie Uniunii Europene bani“, a precizat directorul RAADPFL Craiova, Aurelia Filip.
Într-adevăr, Centrul de dezvoltare tehnologică şi excelenţă în afaceri și Centrul de sprijin al IMM-urilor şi institutelor de cercetare şi inovare au fost construite la pachet cu Centrul Multifuncțional și au înghițit aproximativ opt milioane de lei.
Clădirea Centrului de dezvoltare tehnologică și de excelență în afaceri ocupă 807 mp și în ea se găsesc o sală de training, șase birouri la parter și 11 birouri la etaj. Pentru acest proiect s-au cheltuit 4.518.068,80 lei. Aici lucrările au fost finalizate în anul 2014 și recepţionate conform procesului-verbal nr. 138198/2014.
Centrul de sprijin al IMM-urilor şi institutelor de cercetare şi inovare a fost finalizat şi recepţionat la 30.01.2015. Pentru proiectul respectiv s-au cheltuit 3.688.076 de lei.
Cele două clădiri sunt, în prezent, funcționale și, din câte spune administratorul – RAADPFL – sunt ocupate 100%. „Centrul de sprijin al IMM-urilor este conceput ca și proiect destinat societăților care au ca profil firme de consultanță. Acesta este ocupat în procent de 100%. La fel
și Centrul de Excelență, destinat firmelor de IT, care este și el ocupat în procent de 100%. Chiriile diferă de la un nivel la altul, și în funcție de felul activității desfășurate. Pentru ocuparea unui astfel de spațiu se cumpără un caiet de sarcini, beneficiarii participă la o licitație. Prețurile de pornire sunt 7 euro/mp în Centrul Multifuncțional, iar la IMM-uri și Excelență avem ca preț de pornire 8 euro/mp. Au ca bonus curățenia din partea noastră“, a mai spus Aurelia Filip.
Ocupanții acestor spații trebuie să respecte anumite condiții, să fie firme nou înființate, să creeze locuri de muncă. „Acest ansamblu de patru clădiri este un proiect de dezvoltare a afacerilor în Craiova care conține și un factor care obligă administratorul să creeze forță de muncă. Avem o organigramă cu angajații acestor societăți. Cei care închiriază spații de la noi trebuie să fie firme nou înființate. Fiecare firmă trebuie să creeze câte șapte noi locuri de muncă“, spune directorul RAADPFL Craiova.

Centrul Multifuncțional, grad de ocupare între 80% și 90%

La Centrul Multifuncți-onal, gradul de ocupare este mai scăzut, chiar dacă prețul de închiriere este sub cel practicat în celelalte două clădiri. Administratorul centrului spune că situația se va îmbunătăți odată cu aducerea unor societăți care să expună produse destinate amenajării unei case.
„Întreg Complexul, cu cele patru clădiri, face parte dintr-un proiect pe fonduri europene finalizat. Dintre acestea, doar trei au fost recepționate și date în administrare RAADPFL, pe rând, Centrul Multifuncțional, Centrul de Excelență, Centrul de sprijin al IMM-urilor. Cel mai mare este Centrul Multifuncțional, care are indicatori pe toate nivelurile. Avem indicatori pe spațiile de depozitare, pe spațiul expozițional, la parter, și pe open space, la etajul I, și indicatori pe ocupare birouri. La birouri avem un grad de ocupare de 90%, pentru că este o fluctuație de clienți. Stăm bine la indicatorii pe parter pentru că numărul evenimentelor de aici a crescut. Lucrăm la realizarea indicatorilor pe etajul I, care sunt la un procent de 80% îndepliniți. Aici am demarat un proiect. Deja sunt încheiate contracte cu expozanții care vor aduce produse destinate amenajării unei case de la A la Z. La Centrul Multifuncțional, la proiectul demarat pe nivelul open space percepem o chirie de 2 euro/mp“, a concluzionat Aurelia Filip.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS