Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, săptămâna trecută, să nu prelungească măsura arestului la domiciliu dispusă față de craiovenii Vadik Gigi Zavera, zis Gigioc, și Ioneluș Cimpoeru, arestați preventiv în noiembrie, anul trecut, într-un dosar în care au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni cu violență. Hotărârea Tribunalului a fost menținută vineri, de magistrații Curții de Apel Craiova.
Procurorii doljeni au reținut în acest dosar că, pe fondul luptei de la vârful unei grupări craiovene cunoscută drept „Frăția“, în noaptea de 4 noiembrie 2016, Gigi Zavera i-a cerut unui craiovean să le transmită lui Cantemir Mitre şi Cristian Vlădescu „că le este interzis accesul în cluburile şi localurile cunoscute drept teritoriu de «dominaţie» a grupării «Frăţia», nesupunerea având drept consecinţă exercitarea unor acte de violenţă“.
Câteva ore mai târziu, Cristian Vlădescu a mers într-un bar de pe strada A.I. Cuza pentru a discuta cu Gigioc despre această interdicție, bar în care se afla și Ioneluș Cimpoeru. Mai departe, după o scurtă discuţie, grupul condus de Gigioc l-a agresat pe Cristian Vlădescu, care a fost lovit în cap cu o sabie şi înjunghiat în spate cu un cuțit. Ulterior, scandalul s-a mutat în stradă, unde au ajuns și Mitre și Alexandru Băloiu. Anchetatorii au mai reținut că Vlădescu a reușit să-i ia sabia din mână lui Gigioc și l-a lovit cu mânerul în cap, iar Mitre i-a aplicat aceluiași Gigioc mai multe lovituri cu piciorul în zona capului.
În acest dosar, Cimpoeru este acuzat de comiterea infracțiunii de tentativă de omor, iar Gigi Zavera de complicitate la tentativă de omor, dar și de constituirea unui grup infracţional, tulburarea ordinii şi liniştii publice și folosirea de obiecte periculoase. Printre inculpații din acest dosar se mai numără și Ion Ilie și Gigel Roşianu, care sunt acuzați că ar fi încercat să-l ajute pe Gigi Zavera să plece din țară pentru a se sustrage cercetărilor.
Gigioc și Cimpoieru au scăpat de arestul la domiciliu
Gigi Zavera și Ioneluș Cimpoeru au fost arestați preventiv pe 18 noiembrie și abia pe 20 martie au reușit să convingă judecătorii să dispună altă măsură preventivă. Astfel, pe 13 martie, procurorii doljeni au cerut și obținut la Tribunalul Dolj prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor doi inculpați. Hotărârea Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, instanță care a dispus ca Gigi Zavera și Ioneluș Cimpoeru să rămână în arest, însă la domiciliu.
Pe 12 aprilie, procurorii doljeni au solicitat, fără succes însă, prelungirea arestului la domiciliu față de cei doi inculpați. Judecătorii de la Tribunalul Dolj au constatat că procurorii doljeni nu au solicitat în termenul legal prelungirea arestului la domiciliu (cinci zile înaintea expirării duratei măsurii, potrivit art. 222 alin. 4, Cod de Procedură Penală), așa că au respins cererea anchetatorilor. „Respinge propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpații Zavera Gigi Vadik și Cimpoieru Ioneluș formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj“, se arată în hotărârea instanței. În urma acestei hotărâri, față de Zavera și Cimpoieru nu a mai fost dispusă nici o măsură preventivă.
Tot pe 12 aprilie, instanța a respins și propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu în cazul lui Vlădescu, care a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Hotărârea instanței a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, instanță care a respins, vineri, acțiunile formulate de Vlădescu și procurori.