2.9 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSabin Cornoiu, şeful salvatorilor montani din România, nu vrea amenzi pe munte

Sabin Cornoiu, şeful salvatorilor montani din România, nu vrea amenzi pe munte

Sabin Cornoiu nu este de acord cu aplicarea de amenzi pentru iubitorii muntelui
Sabin Cornoiu nu este de acord cu aplicarea de amenzi pentru iubitorii muntelui

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, Sabin Cornoiu, care este şi director al Serviciului Public al Salvamont Gorj, susţine că introducerea de amenzi pe munte nu este o măsură potrivită. Asociaţia nu va susţine un astfel de demers. Salvamontiştii nu se vor implica în aplicarea de sancţiuni, iar în Europa nu există exemple în acest sens. O astfel de legislaţie va fi greu de aplicat în zona montană şi trebuie găsite alte căi pentru disciplinarea iubitorilor muntelui. „Nu poate funcţiona o astfel de prevedere, respectiv să aplice Salvamontul amenzi. Poate alte instituţii abilitate, dar cazuistica este atât de diversificată, încât nu va exista nici o instituţie capabilă să facă diferenţa între cel care trebuie să primească amenda şi cel care nu trebuie“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj.

Permise pentru munte

Salvamontiştii susţin că poate fi îmbunătăţit cadrul legal actual. De asemenea, accesul în anumite zone montane periculoase s-ar putea face în urma obţinerii de permise care să fie eliberate numai în anumite condiţii, aşa cum se procedează în alte state. „Referitor la unele informaţii apărute în presă privind posibilitatea apariţiei unui cadru legislativ prin care Salvamontul va aplica amenzi pe munte, vă informăm că nu exista nici un demers oficial în acest sens şi, chiar dacă va exista, acesta nu va avea susţinerea sau acordul nostru. Nu este specificul activităţii noastre şi nici nu există exemple similare de bune practici pe această linie niciunde în Europa, în ţările în care salvarea montană se face de către structuri civile. Este o interpretare exagerată a unor opinii ale unor persoane din afara structurilor Salvamont, nu are nici o legătură cu realitatea sau cu proiectele noastre de viitor. Dacă se va aproba vreodată aplicarea de amenzi pentru nerespectarea unor avertizări, indiferent de cine sunt emise, cu siguranţă nu noi îi vom amenda pe cei care merg pe munte, întrucât există instituţii apărute pe munte care asta au în obiectul de activitate. Politica actuală a Salvamontului Românesc este de a fi în permanenţă prietenul celui care merge pe munte, indiferent dacă este turist, sportiv de performanţă sau culegător de afine, dar nu toţi aceştia, din varii motive, pot sau doresc să fie prieteni cu noi şi le putem accepta decizia. Respectul nostru pentru toţi cei care merg pe munte”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, condusă de Sabin Cornoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS