Magistrații Curții de Apel Craiova au hotărât joi să-l condamne la trei ani și patru luni de închisoare cu executare pe elevul craiovean acuzat că a participat la activitățile de instruire desfășurate pe internet de organizația teroristă Stat Islamic. Și asta în condițiile în care, la termenul de pe 30 martie, inculpatul și-a recunoscut faptele pentru a scăpa cu o pedeapsă mai ușoară.
Cercetările în dosarul în care elevul craiovean Constantin Luigi Boicea a fost acuzat de încălcarea Legii privind prevenirea și combaterea terorismului au fost începute de procurorii DIICOT în decembrie 2015, pe când Boicea avea 17 ani. În iarna anului 2015, Boicea a fost acuzat de promovare a mesajului fundamentalist islamic, iar după ce a fost audiat, a fost pus sub control judiciar. Pe 8 decembrie 2016, anchetatorii bucureșteni l-au ridicat din nou pe elevul craiovean, ocazie cu care i-au adus acuzații mai grave. „Pe întreaga perioadă a controlului judiciar inculpatul a încălcat în mod sistematic obligația instituită în sarcina sa, inclusiv după 24.09.2016, când a devenit major, continuând să acceseze site-uri de propagandă și instruire a viitorilor combatanți aparținând organizației teroriste Stat Islamic și încercând să intre în contact cu lideri ori reprezentanți ai respectivei organizații teroriste în satisfacerea dorinței manifeste de a obține sprijin logistic și financiar pentru săvârșirea unui act de terorism“, au precizat anchetatorii.
De asemenea, procurorii DIICOT au mai reținut că, începând cu anul 2015, Boicea a participat la activitățile de instruire desfășurate pe internet de organizația teroristă Stat Islamic, fie că a fost vorba de modul de asamblare și funcționare a armelor de foc și a dispozitivelor explozive, fie de pregătirea psihologică a viitorilor combatanți pentru săvârșirea unor acte de terorism. Procurorii DIICOT au mai reținut și că „Boicea Luigi Constantin a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical islamistă, prin postarea în mediul on-line, prin intermediul unor rețele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio/video reprezentând acțiuni armate violente și de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic“. Pe 9 decembrie, anul trecut, elevul craiovean a fost arestat preventiv printr-o hotărâre a Curții de Apel București, iar în prezent este tot după gratii.
Face închisoare pentru propagandă jihadistă
La sfârșitul lunii ianuarie, Boicea a fost trimis în judecată pentru încălcarea Legii privind prevenirea și combaterea terorismului. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, instanță care s-a pronuțat joi, 4 mai.
Constantin Luigi Boicea a fost condamnat la un an de închisoare pentru promovarea unui mesaj prin propagandă, iar pentru participarea la instruirea în vederea folosirii armelor de foc și explozibililor în scopul comiterii unui act de terorism a mai primit trei ani. Judecătorii craioveni au contopit cele două pedepse, iar după aplicarea unui spor de patru luni, inculpatul a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.
Trebuie spus că, la primul termen de judecată, cel de pe 30 martie, inculpatul și-a recunoscut faptele pentru a beneficia de o reducere cu o treime a pedepselor. Din pedeapsa primită se scade perioada petrecută în arest, de pe 9 decembrie 2016 și până joi. Instanța a mai hotărât ca inculpatul să rămână în continuare în arest și a dispus confiscarea mai multor bunuri, printre care se numără telefoane mobile, laptopuri, covorașe de rugăciune, haine musulmane, dar și mai multe cărți islamiste.
Hotărârea Curții de Apel Craiova nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casație și Justiție.