4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Scad chiriile ANL

Începând cu această săptămână, chiriile datorate de chiriașii cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL scad, ele fiind calculate după noi criterii, în funcție de veniturile pe membru de familie și vârstă. Diminuarea a fost aprobată prin HG nr. 304/2017 prin care au fost actualizate Normele  metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) și a intrat în vigoare la 12 mai 2017.

Din 12 mai, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie.
Modificările vizează limitarea cuantumului chiriei și diferă în funcție de venitul brut pe membru de familie raportat la salariul minim brut pe țară.
Legea stabileşte nivelul maxim al chiriei la 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară; la maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară, dar nu depășește 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată; la maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100% din salariul minim brut pe ţară, dar nu mai mult de 5.000 de lei.
Reducerea chiriilor pentru persoanele care beneficiază de locuințe ANL are loc în condițiile în care cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii se diminuează de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcţiei la maximum 0,8% din valoarea de înlocuire a construcţiei.
Coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.
De asemenea, prin actul normativ, se ponderează chiriile şi cu un coeficient care ţine cont de anul de recepţie a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, şi urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.
Un chiriaș până în 35 de ani, pentru o garsonieră de 58 mp, va plăti o chirie netă anuală de 616,70 euro, în timp ce pentru un apartament de două camere chiriașul plătește 861,25 euro. Suma crește la 1.084 de euro pentru apartamentul cu trei camere și ajunge la o chirie netă anuală de 1.435 de euro pentru apartamentul cu patru camere. Chiria este mai mare pentru tinerii cu vârstă peste 35 de ani. Pentru o garsonieră, chiria netă anuală este de 838,80 euro, iar pentru apartamentul cu două camere ajunge la 1.171 de euro, chirie netă anuală. Deținătorul unui apartament cu trei camere plătește 1.475 de euro, iar pentru patru camere chiria ajunge la 1.952 de euro.
Autoritățile administrației publice locale care administrează locuințe pentru tineri, destinate închirierii, trebuie să actualizeze chiria în condițiile legii și ale prevederilor contractuale și să comunice ANL, în termen de 60 de zile, o situație detaliată cu privire la cuantumul chiriilor defalcate pe tipuri de apartamente și vârsta chiriașilor, precum și data scadentă a plății chiriei pentru fiecare chiriaș.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS