Craiova Running Club, un grup de oameni pasionați de mișcare, va organiza duminică, în Parcul „Nicolae Romanescu“, un eveniment caritabil. Crosul, denumit „Stand up, Alin“, are ca scop strângerea de fonduri pentru un tânăr din Craiova. Fostul fotbalist Alin Vârtosu are 33 de ani, iar în aprilie 2014 a suferit un accident de mașină, în urma căruia a rămas paralizat de la mijloc în jos. „Pentru fostul fotbalist al Universității Craiova, viitorul nu înseamnă doar scaun cu rotile, ci și nevoia permanentă de îngrijire și supraveghere, operații costisitoare și multe cheltuieli cu recuperarea. Alin, soția sa, Mihaela, și cei doi băieți, David, de 8 ani, și Luca, de 4 ani, au nevoie de orice ajutor pe care li-l putem oferi. Crosul este destinat tuturor categoriilor de participanți, indiferent de vârstă și de pregătirea fizică. Scopul principal este strângerea de fonduri, iar mijlocul prin care o vom face este alergarea“, așa sună invitația organizatorilor pentru craioveni. Cazul lui Alin a fost prezentat în 2015 și în Gazeta de Sud, în articolul „Un tânăr are nevoie de sprijinul dumneavoastră“.
„Va fi ca o întâlnire prietenească“
Cosmin Bobonete, alergător și totodată vicepreședinte al Craiova Running Club, a explicat de ce el și colegii săi au ales să organizeze un cros caritabil în premieră. „Este primul eveniment caritabil pe care îl organizăm. Au auzit de cazul lui Alin Vârtosu de la un partener de-al nostru în organizarea competițiilor, kinetoterapeutul Adrian Dumitrache, cel alături de care face recuperarea Alin. Adi mi-a povestit de toate complicațiile și câtă nevoie de bani are acest tânăr, mai ales că și unul dintre copiii săi a avut o problemă medicală și în astfel de situații este foarte greu să-ți prioritizezi problemele. Este greu ca dintr-o persoană activă să ajungi să nu mai poți face nimic pentru ai tăi. Lucrurile merg spre bine, Alin și-a «reparat» psihicul, dar nevoia de bani este o constantă în viața acestei familii de acum încolo. În ceea ce privește evenimentul de duminică, nu se vor face înscrieri, nu se va face cronometrare, clasament și nu se vor oferi premii. Cei care vin în parc pot dona cât doresc, vom da o tură împreună, va fi ca o întâlnire prietenească. Ne pot cere sfaturi în ceea ce privește alergarea, iar noi vom sta chiar și cu ultimii concurenți din cursă. Evenimentul va începe la ora 9.00, dar alergarea propriu-zisă va fi la 9.30“, a spus Cosmin Bobonete.
Recuperarea medicală este foarte costisitoare
La rândul său, Mihaela, soția lui Alin Vârtosu, a explicat că dincolo de cazul soțului său și-ar dori ca pe viitor să aibă loc cât mai multe astfel de evenimente, pentru că sunt mulți oameni în situația lui Alin care au nevoie de ajutor. „Nu pot spune că avem nevoie de o sumă de bani care îmi trebuie pentru lucrul x. Sunt multe cheltuieli și există o listă de necesități care este acoperită în ordinea priorităților. Oficial, medicii nu îți dau șanse. Și atunci lumea mă întreabă de ce mai face recuperare. Dar dacă nu mai faci recuperare, nu faci decât să înrăutățești și mai mult situația. Nu vreau să se pună foarte mult accent pe noi, pe situația noastră. Ne interesează ca pe viitor să se organizeze astfel de crosuri și pentru alte cazuri. Recuperarea medicală este foarte costisitoare, cheltuielile medicale la fel, costul dispozitivelor, care te pot ajuta foarte mult, este foarte ridicat, de ordinul miilor de euro, iar statul sprijină foarte puțin. Și noi ne-am dori să ajutăm oameni aflați în situații similare, cărora le este greu să vorbească despre ce li s-a întâmplat, să-și prezinte situația în presă. Chiar am făcut o asociație, Always Stand Up, care poate fi sprijinită prin redirecționarea acelui 2 la sută de către persoanele fizice. Și persoanele juridice pot contribui cu o sponsorizare. Noi suntem foarte optimiști, încercăm să ne descurcăm cum putem, să minimalizăm problemele, de dragul copiilor, dar ne dorim să tragem un semnal de alarmă pentru alte persoane a căror viață s-a schimbat cu 360 de grade și poate craiovenii vor fi mai receptivi când aud de astfel de inițiative gen crosuri“, a mai spus Mihaela Vîrtosu. Donații pentru Alin Vârtosu se pot face oricând, în conturile următoare: RO43 BACX 0000 0006 4909 9002 – VIRTOSU ALIN STEFAN, UNICREDIT TIRIAC sucursala CETATEA BANIEI, CRAIOVA, DOLJ – CONT LEI; RO97 BACX 0000 0006 4909 9000 – VIRTOSU ALIN STEFAN, UNICREDIT TIRIAC sucursala CETATEA BANIEI, CRAIOVA, DOLJ – CONT EURO.