Un caz greu de elucidat la Stoenești, județul Olt, unde un cetățean din comună a sesizat că în canalul de irigații situat chiar vizavi de societatea RUCO se deversează ape uzate. Primăria a făcut curățenie nu cu mult timp în urmă, apa s-a strâns la loc, iar instituțiile statului spun de la o zi la alta ba că au, ba că nu au sesizări în lucru. Reprezentanții firmei spun că acolo ajungea apa pluvială din curtea pe care o folosesc în comun trei-patru societăți și că, de aproximativ 30 – 40 de zile, și aceasta este deversată într-un canal vidanjabil, din interiorul societății.
Cazul de la Stoenești pare unul straniu, în care sesizările privind poluarea solului ba există, ba n-au fost niciodată, administrația publică locală ba a impus firmei să remedieze situația, ba e de părere că lucrurile sunt în regulă, iar cel care a sesizat ar avea, de fapt, alt interes, comercial etc.
Cert este că la intrarea în localitate, dinspre Caracal, vizavi de sediul societății RUCO Stoenești (firmă specializată în colectare ulei alimentar uzat), există un canal de irigații și că în canal, de aproximativ un an, spune Constantin Ignat, cetățeanul care s-a adresat cu sesizări și la primăria din comună, dar, spune, și la alte instituții, s-ar deversa ape rezultate din procesele tehnologice care au loc în societate. Nici un buletin de analiză nu vine să confirme spusele săteanului, cert este însă faptul că în canal există în continuare apă, că deasupra se observă o peliculă uleioasă și că apa se întinde pe mai mult de 100 de metri de-a lungul canalului respectiv.
Valorile care indică factorii poluanți s-ar fi dublat
Constantin Ignat are un soi de spațiu comercial, nefuncțional în prezent, la aproximativ 100 de metri de sediul societății RUCO, societate care se ocupă cu recuperarea uleiului alimentar uzat și transformarea lui printr-un proces tehnologic aflat deocamdată în procedură de autorizare la Agenția pentru Protecția Mediului. Omul declară că bea apă din puțul propriu, nu foarte adânc, la doar vreo 6 metri, și că de ceva vreme calitatea apei nu ar mai fi aceeași. Are un aparat digital care, mai spune, măsoară parametrii potabilității, iar după ploile de săptămâna trecută valorile care indică factorii poluanți s-ar fi dublat. Explicația lui ar fi că uleiurile pe care le conține apa deversată, de aproape un an, de RUCO direct în canalul de irigații, s-au infiltrat în pânza freatică. „M-am îmbolnăvit. De un an de zile m-am scurs pe picioare, cine mă cunoaște poate să spună că nu eram așa. De la apa asta poluată“, spune bărbatul. „Am sesizat situația și primăriei, i-am spus primarului anul trecut, a venit, a văzut, și a zis «Hai, că nu e așa de grav!». Acum au venit și le-au făcut curat pe canal și le-ar fi pus în vedere să nu mai deverseze, dar de fapt au curățat că se blocase conducta, nu mai ieșea apa. Mi-e frică, domnule, acum, să nu otrăvesc oamenii, pentru că am robineții ăștia afară, se opresc șoferii, beau apă, mă-ntreabă dacă e bună de băut, iar până acum le spuneam că e, acum nu mai știu ce să le spun“, a declarat Constantin Ignat.
„Am solicitat să se ia din nou probe de apă“
Primarul spune că să tot fie vreo lună de când a curățat canalul de irigații, la sesizarea lui Constantin Ignat, și a impus firmei să oprească deversarea apei din societate. „Le-am pus în vedere să nu mai dea drumul la apă. Vă dați seama că nici nouă nu ne convine, e o problemă care privește comuna. Am solicitat și noi și au solicitat și ei la SANEPID, la Caracal, să preleveze probe de apă. Noi le-am făcut pentru comună, în programul nostru de monitorizare a calității apei, dar le mai facem o dată acum, să stea toată lumea liniștită“, spune primarul comunei Stoenești, Damian Alexandru, precizând că a luat legătura și cu reprezentanții Agenției de Îmbunătățiri Funciare, proprietara canalului de irigații, iar directorul i-a promis că „nu-i problemă, că decolmatează dânșii“. Primarul mai știe că a luat de acolo „mizeriile“, dar nu poate spune dacă sunt și reziduuri de uleiuri.
„Garda de Mediu ne-a dat anumite sugestii, am remediat toate problemele apărute “
Reprezentanții firmei, la care am ajuns destul de greu, prin call-center, pentru că la numărul de contact furnizat de angajații din Stoenești n-a răspuns nimeni, spun că din punctul dumnealor de vedere lucrurile sunt clare și deloc grave.
„E vorba de domnu’ Costică Țânțaru, știm despre ce e vorba, ne lovim de această problemă de câteva luni cu dânsul, el e supărat pe toată lumea… Din punctul nostru de vedere, Garda de Mediu a fost acolo, ne-a dat anumite sugestii, am remediat toate probleme apărute. Noi nu deversăm ape în acel canal, practic singurele ape erau cele pluviale, pe care și pe acelea le-am redirecționat spre stația noastră de epurare. Cred că sunt mai mult de 30-40 de zile“, spune directorul tehnic al firmei RUCO, Hariton Stan, vorbind în continuare de episodul în care primăria a venit cu utilajele, a strâns o parte din mâlul adunat în canal, iar la final a prezentat societății factura.
„Noi avem doar o părticică închiriată, sunt mult mai multe societăți, mă înțelegeți? Am luat decizia ca în acel canal colector să nu mai ajungă acele ape pluviale. Oricum, din fabrică de la noi nu ajungeau apele, ajungeau acolo apele dinspre platformele de beton din spatele societății noastre, unde noi nu avem închiriat acolo. Lângă noi este o moară, mai este ceva de pui, iar în spate este o plantație de pomi, s-au luat toate măsurile pentru a nu mai ajunge nimic acolo“, a spus directorul tehnic, precizând cum s-ar derula, de fapt, lucrurile în societate.
„Noi avem servicii de vidanjare, pentru care plătim 60-70 de milioane în fiecare lună. Controlul l-a făcut și Agenția, și Garda, am avut trei sau patru controale, nu am avut unul singur. Domnul Costică e foarte supărat că noi acolo vrem să deschidem în viitor o parcare, un hotel… Dânsul e supărat pe foștii acționari, nu sunt abilitat să spun eu și nici nu știu ce e-n mintea omului. Inclusiv soția lui nu stă în casă cu el și nu vorbește cu el“, explică directorul care ar fi, de fapt, mobilul sesizării. Cât despre intervenția primăriei: „A venit tot la intervențiile și sesizările dânsului, dar pe banii noștri. Ulterior ne-a emis factură și ne-a somat să plătim. Problema trebuie să fie foarte clară și foarte bine înțeleasă: noi nu deversăm ape uzate în acel canal colector. Sper că mă exprim destul de corect. Singurele care ajungeau acolo erau apele pluviale, dar acele ape, de vreo 30, cred că 40 de zile, au fost deviate către fosa noastră. Din punctul nostru de vedere am închis discuția, dar omul tot sesizează și este o râcă pe care nu am cum să o înțeleg. (…) Nu intru într-un joc pe care nu vreau să mi-l asum. Avem bazin colector cu fosă de retenție. Se tratează, se separă, este un întreg lanț care ne-a costat foarte mult. Ce-ar trebui să înțeleagă domnul Costică e că la această activitate pe care o desfășurăm sunt persoane cu dizabilități, adică dăm de lucru unor oameni pe care vrem să-i ajutăm și să-i sprijinim. Încercăm să folosim oameni cu probleme cu dizabilități sau cu probleme financiare, cu copii acasă…“, abordează reprezentantul firmei și lucrurile care nu se văd, deși fără legătură cu sesizarea.
„Nu avem nici o sesizare, domnul comisar-șef nu-și amintea bine“
Curios este că la Garda de Mediu, care, spunea Constantin Ignat, ar fi fost, de asemenea, sesizată, ba există, ba nu există reclamații pe această temă. Luni, 29 mai, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Olt, Gheorghe Neacșa, vorbea de o sesizare care ar fi venit în cursul săptămânii trecute și căreia comisarii ar urma să-i dea curs, iar marți, 30 mai, colega dânsului, purtătorul de cuvânt Aura Mandache, preciza că nu prea are ce să răspundă la solicitarea scrisă adresată, pentru că nu există sesizări. Cât despre cea de care vorbea superiorul său, „am vorbit, am verificat registrul, nu-și amintea dânsul exact, cred că a făcut o confuzie, se gândea, probabil, la alt caz“, a precizat Mandache.
Nici la Direcția de Sănătate Publică nu s-ar fi înregistrat până luni, 29 mai, vreo plângere sau adresă de prelevare de probe, confirma directorul DSP Olt, medicul Talia Cincă, făcând ițele declarațiilor celor implicați și mai greu de deslușit.
Înainte ca vreo instituție abilitată să se pronunțe despre ce substanțe ar fi vorba în mâlul adunat de utilajele primăriei, mizeria a ajuns pe câmp, la marginea comunei, deasupra izlazului. „Acum sunt mai puține gunoaie, s-a mai făcut curat, dar erau până la șosea“, ne explică tot Constantin Ignat, care ne arată unde a ajuns încărcătura din canal.