2.9 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCabanierii din Rânca, dezamăgiţi de planurile ministrului turismului

Cabanierii din Rânca, dezamăgiţi de planurile ministrului turismului

Rânca este cea mai tânără staţiune montană din ţară
Rânca este cea mai tânără staţiune montană din ţară

Cabanierii şi concesionarii din Rânca sunt dezamăgiţi de planurile Ministerului Turismului în ceea ce priveşte dezvoltarea staţiunii. Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei Concesionarilor din Rânca, a declarat că a avut aşteptări mari, în urma vizitei ministrului turismului în staţiune, însă acestea au fost înşelate. Ministrul a vorbit despre un proiect restrâns de dezvoltare a domeniului schiabil din Rânca, lucru neacceptat de proprietarii de cabane şi de pensiuni. „De la extazul de la prefectură, am ajuns la agonie când, la Rânca, domnul ministru, în loc să vadă proiectul nostru de telegondolă cu unirea Râncii cu Vidra şi cu încă trei telescaune, care formau împreună 27 de kilometri de noi pârtii, plus cei 14 de la Vidra şi cei patru kilometri actuali de la noi, cu posibilitatea ca turiştii să folosească aceste transporturi pe cablu şi vara, nu numai iarna, Domnia sa ştia deja ce proiect trebuie făcut şi banii prevăzuţi în Masteplanul pentru Turism pentru dezvoltarea domeniilor schiabile din Rânca! Cu atât mai mare ne-a fost uimirea când suma prevăzută pentru aceasta era apropiată de cealaltă, numai că pârtiile vor fi doar una-două de circa 1 km, plus telegondola de la Baia de Fier – Rânca şi nu spre Vidra. Spre stupoarea noastră, care am prezentat vreo doi ani la autorităţi şi televiziuni acest proiect, care se vrea a fi cel mai frumos şi mare din România, s-a făcut altul, la o înţelegere perfidă, fără să fie nimeni consultat ce-i mai bine pentru zonă, ci doar o orientare spre monopol“, a declarat Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei Concesionarilor din Rânca.
Constantin Pănescu sus­ţine că majoritatea investitorilor din Rânca sunt dezamăgiţi de faptul că Ministerul Turismului nu doreşte un proiect de amploare pentru dezvoltarea zonei Rânca. Acesta susţine că este necesar ca şefii ministerului să revină la Rânca, alături de o echipă de specialişti care să analizeze la faţa locului posibilităţile de investiţii în domeniul schiabil: „Majoritatea investitorilor din Rânca sunt dezamagiţi de cele întâmplate şi de aceea invităm, ca oameni şi lucrători în turism, pe domnul Mihai Titus Dobre – ministrul turismului, să vină cu o echipă de specialişti în domeniu şi să decidem ce-i mai bine să construim cu aceeaşi sumă… un domeniu schiabil de 44-45 km sau să mai adăugăm încă 2-3 km lângă cei patru kilometri existenţi!?”, a mai spus Constantin Pănescu, proprietarul unei pensiuni în staţiunea montană Rânca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS