Situată în Câmpia Blahniţei, comuna mehedinţeană Jiana este un loc al oamenilor primitori şi al peisajelor pitoreşti, frumos conturate în soarele verii. O pată de culoare şi în acelaşi timp o oază de linişte este mănăstirea cu acelaşi nume, construită în urmă cu cinci ani pe raza localităţii. Ridicat pe pământul donat de o familie de boieri, aşezământul monahal atrage turişti din întreaga ţară.
De cum intri în comuna mehedinţeană Jiana, pe sensul de mers dinspre Craiova, pe partea stângă se ridică o mănăstire. Gardul masiv, aflat încă în construcţie, precum şi prospeţimea culorilor sunt primele indicii că începuturile lăcaşului de cult sunt de dată recentă. Odată ajuns în curtea mănăstirii, tot pe partea stângă, se află o construcţie, care, aveam să aflăm ulterior, este de fapt un fost conac boieresc donat de familia Pleniceanu. În faţa ei, multitudine de flori şi de culori, iar vizavi se înalţă biserica. „Iniţial, s-a dorit să se facă în comuna Pătule, dar locul ales a avut ceva probleme, iar episcolul de acolo, Preasfinţitul Nicodim, a dorit din tot sufletul să aibă o mănăstire în zona de câmpie pentru că aceasta a fost una vitregită în istorie. Incursiunile dese ale turcilor şi ale altor prădători de dincolo de Dunăre au făcut ca aceste locuri să nu aibă stabilitate. Din acest motiv, nu veţi găsi în aceste locuri clădiri foarte vechi, imobilele mai reprezentative sunt de dată mai recentă. Cele vechi sunt foarte puţine, multe dintre ele au fost arse. Reînfiinţându-se Episcopia Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul a vrut să aibă o repartizare oarecum egală în teritoriu a mănăstirilor ca şi locuri misionare, unde oamenii să vină şi să afle mai multe despre Dumnezeu. Între timp, o familie de boieri din vremuri mai trecute, familia Pleniceanu – foşti militari de carieră, după care s-au reorientat spre medicină – a revendicat terenul, care a fost proprietatea lor, şi a donat episcopiei cinci hectare de pământ, precum şi casa, dar şi cele două grajduri, care aparţineau fostului CAP şi pe care ei le-au cumpărat prin licitaţie şi le-au donat apoi mănăstirii. Din vechea casă boierească au rămas câteva elemente“, a spus părintele Augustin, stareţul mănăstirii.
„Frumuseţea va salva lumea“
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 2012, iar lucrările s-au finalizat în nouă luni. Într-o perioadă în care puţine persoane îşi mai asumă începuturile unei mănăstiri, părintele Augustin a făcut-o, iar ajutorul a venit de la cei pe care şi el îi sprijinise, la un moment dat, românii din Spania, pentru care acesta a înfiinţat cinci parohii. „Eu am fost numit aici al doilea stareţ. A mai fost o obşte înaintea noastră, dar au fost ceva probleme şi, probabil, şi din cauza lipsurilor financiare nu s-a putut face mare lucru. Am găsit aici un altar de vară, care acum nu mai este, l-am transformat în altceva, şi casa puţin aranjată în interior. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ridicat mănăstirea în nouă luni şi am şi sfinţit-o. La început am alergat foarte mult. Eu am fost preot misionar în Spania 15 ani, iar o parte din fondurile pe care le-am folosit aici vin de la ucenicii mei din Spania, de la comunităţile româneşti de acolo. Am înfiinţat cinci parohii şi o dată pe an mergem în pelerinaj şi, în măsura posibilităţilor, ne-au ajutat. Am reuşit să ajungem şi la Secretariatul de Stat pentru Culte, şi am primit şi de acolo o parte din bani. Ajutorul cel mai mare a fost însă jertfelnicia celor care au muncit aici. Am format o echipă de oameni din satele vecine şi am muncit de dimineaţa până noaptea. Tot ce se clădeşte prin jerfă dăinuieşte şi primeşte un har special, iar oamenii care vin ne spun că simt bucurie şi linişte în acest loc, chiar dacă nu e spectaculos. În curtea mănăstirii avem şi un solar, o grădină de zarzavaturi, o livadă, viţă-de-vie şi, pentru că omul nu trăieşte doar cu pâine şi legume, ci şi cu frumuseţe, am cultivat şi flori. Lev Tolstoi spunea, în romanul «Învierea», că frumuseţea va salva lumea“, a mai spus stareţul mănăstirii.
„Dacă vreţi să creşteţi, nu căutaţi lucrurile care sunt sub nivelul omului, ci pe cele de deasupra“
Iniţial, biserica mănăstirii a fost proiectată ca paraclis de iarnă, de aceea dimensiunile ei sunt mai reduse. Interiorul acesteia încă nu a fost pictat, acesta fiind unul dintre proiectele pe care stareţul vrea să le îndeplinească în acest an. Deşi este un aşezământ monahal recent construit, mănăstirea atrage numeroşi credincioşi, unii veniţi chiar şi dincolo de graniţele judeţului Mehedinţi. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care în proiectele viitoare se află şi realizarea unei case de oaspeţi. Construcţia acesteia a demarat deja, iar aici ar urma să fie găzduiţi toţi cei care vor vrea să rămână peste noapte la mănăstire. „Într-o lume care se vrea oarecum atee, oamenii îl caută pe Dumnezeu. Situată în Câmpia Blahniţei, importanţa Mănăstirii Jiana este una de orientare pentru viaţa creştină. Bisericuţa este plină în fiecare duminică şi uneori oamenii stau şi pe afară. La hram, spre exemplu, construim un cort care este de trei-patru ori mai mare decât biserica pentru că vin sute de persoane, aşa încât avem în proiect să construim o biserică mai încăpătoare. Deşi suntem simpli şi la început, avem un cuvânt să vă spunem: dorim să simţiţi dragostea lui Dumnezeu aici şi să vă orientaţi corect în viaţă. Dacă vreţi să creşteţi, nu căutaţi lucrurile care sunt sub nivelul omului, ci pe cele de deasupra. Niciodată păsările nu zboară în jos“, a mai spus stareţul Mănăstirii Jiana.
