-0.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljȘofer de 19 ani, în arest pentru ucidere din culpă

Șofer de 19 ani, în arest pentru ucidere din culpă

Un băiat de 18 ani, pasager în mașina condusă de Rotaru, și-a pierdut viața în urma accidentului de circulație
Un băiat de 18 ani, pasager în mașina condusă de Rotaru, și-a pierdut viața în urma accidentului de circulație

Tânărul de 19 ani, din localitatea Tâm­burești, acuzat de oamenii legii de comiterea a cinci infracțiuni prevăzute de Codul Rutier, va sta 30 de zile în arestul IPJ Dolj. Aceasta este hotărârea luată ieri de Tribunalul Dolj, care a respins contestația formulată de inculpat împotriva mandatului de arestare emis de instanță pe 6 iunie.
Pe scurt, tânărul de 19 ani este acuzat că s-a urcat la volan, deși era băut și avea permisul suspendat, și a provocat un accident în urma căruia un băiat de 18 ani a murit, după care a fugit de la locul faptei. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 5 iunie, la intrare în satul Tâmbureşti, comuna Rojiște.
Polițiștii care au ajuns la fața locului au stabilit că șoferul unui autoturism Opel, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul direcției de mers, a ieșit de pe șosea, a lovit un gard din beton, după care s-a răsturnat. Un băiat de 18 ani, din Tâmburești, pasager în autoturism, a murit pe loc în urma accidentului, iar alt pasager, un tânăr de 19 ani, a fost rănit ușor. Șoferul mașinii nu a fost găsit la locul accidentului, așa că polițiștii de la Rutieră au început cercetările pentru identificarea acestuia. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj au precizat că, în cursul zilei de 6 iunie, Ovidiu Cristian Rotaru, de 19 ani, din Tâmburești, s-a prezentat la sediul postului de poliție din comună și a mărturisit că el a condus Opelul ce s-a răsturnat pe DN 55. Ulterior, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele șoferului de 19 ani a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere cu permisul suspendat, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului. Pe 6 iunie, tânărul de 19 ani a fost arestat preventiv printr-o hotărâre a Judecătoriei Craiova, care a fost contestată la Tribunalul Dolj, instanță care s-a pronunțat luni.
„Respinge ca nefondată contestaţia declarată de inculpatul Rotaru Cristian Ovidiu împotriva încheierii nr. 58 din 6.06.2017, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova. Definitivă“, se arată în hotărârea instanței. Inculpatul va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv pentru faptele de care este acuzat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS