Administraţia Naţională de Meteorlogie a transmis estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 19 iunie – 2 iulie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
În Oltenia, temperatura va fi în creștere treptată, de la o medie a maximelor în jur de 28 de grade, până spre 34…35 de grade în intervalul 24-28 iunie, când vremea va deveni caniculară în zonele de câmpie. Spre sfârșitul celor două săptămâni de prognoză este posibilă o răcorire treptată a vremii, media maximelor urmând să coboare spre 30 de grade. Și media regională a temperaturilor minime va fi tot mai ridicată, cele mai ridicate valori, în jur de 18…19 grade, urmând a se înregistra în intervalul 24 – 29 iulie, când în zonele de câmpie sunt posibile și nopți tropicale. În intervalul 27 iunie – 2 iulie va fi ridicată probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și local cantități de apă mai însemnate.
La munte, vremea se va încălzi, de la o medie a temperaturilor maxime în jur de 16 grade, până spre 22 de grade în intervalul 24 – 28 iunie. În 22 iunie, pe fondul instabilității atmosferice mai accentuate, se va produce o ușoară scădere de temperatură. În același sens vor evolua și temperaturile minime, cele mai ridicate valori urmând să atingă o medie de 12…13 grade. Spre sfârșitul celor două săptămâni de prognoză vremea se va răci ușor, până spre o medie a maximelor în jur de 17 grade și a minimelor de 8…10 grade. Probabilitatea de apariție a averselor, descărcărilor electrice și cantităților de apă local mai însemnate va fi mai ridicată în intervalele 21 – 24 iunie și 27 iunie – 2 iulie.
La mare, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât pe 21 iunie media regională a maximelor se va situa în jurul valorii de 30 de grade. În 22 iunie se va produce o ușoară răcorire, însă ulterior, până spre finalul primei săptămâni, vremea va deveni călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime de 29…30 de grade. În a doua săptămână de prognoză nu se vor înregistra variații semnificative ale regimului termic, media maximelor urmând a fi de 27…28 de grade. Media temperaturilor minime din acest interval va fi de 17…18 grade, cu valori mai ridicate în perioada 24 – 26 iunie, spre 19…20 de grade. Aversele locale, în general slabe cantitativ, au probabilitate mai mare de apariție în intervalele 20 – 23 iunie și 28 iunie – 2 iulie.