4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei elevi de 15 ani s-au înecat după ce s-au întors de la examen

Trei elevi de 15 ani s-au înecat după ce s-au întors de la examen

Doi băieţi de 15 ani, din Segarcea, care învăţau în aceeaşi clasă, s-au înecat, miercuri, în balta din spatele gării oraşului în care locuiau. Alexandru şi Marinel au mers împreună cu mai mulţi prieteni să se răcorească, după ce au susţinut proba de matematică la evaluarea naţională. Împreună cu Alexandru s-ar fi aflat şi sora lui geamănă. După câteva minute petrecute în baltă, cei doi băieţi nu au mai ieşit la suprafaţă. Amicii cu care veniseră s-au alarmat imediat cum au observat că nu mai ies din apă, iar unul dintre copiii de pe mal a sunat la 112. „Cei doi copii s-au dus la scăldat. Echipa ISU de la Segarcea s-a deplasat la faţa locului. Până când a ajuns echipa de scafandri, unul dintre copii a fost scos pentru că apa era destul de mică. Apoi au ajuns scafandrii şi l-au scos şi pe celălalt. Acolo s-a aflat şi o ambulanţă SMURD, dar şi elicopterul, ambii au fost resuscitaţi, însă medicii au declarat decesul“, a declarat Florea Constantin, inspector-şef colonel în cadrul ISU Dolj.
Cei doi copii erau colegi de clasă la Şcoala Gimnazială din Segarcea şi se pregăteau să devină liceeni. Colegii şi prietenii lor sunt acum în stare de şoc. „Chiar dacă nu aţi fost cu mine în clasă, am avut o strânsă prietenie. V-aţi dus de la o vârstă fragedă, aveaţi toată viaţa înainte. Să vă odihniţi în pace, dragi prieteni!“, a scris un coleg de şcoală pe o reţea de socializare. „Este o mare tragedie că s-a întâmplat aşa ceva. Părinţii lor nu au ştiut că ei merg la baltă, le-au spus că se duc să alerge undeva, pe un teren. E păcat, mai ales că erau atât de mici“, a declarat Nicolae Tutunaru, primarul din Segarcea.

Un adolescent din Mehedinţi a murit înecat în aceeaşi zi

Un adolescent din Şimian, judeţul Mehedinţi, s-a înecat, tot miercuri după-amiază, în râul Topolniţa, unde a mers să facă baie, tot după examenul de evaluare naţională. După ce a ieşit de la examen, băiatul de 15 ani, fiul unui consilier local din Şimian, le-a spus părinţilor că merge la o îngheţată. Chiar dacă nu ştia să înoate, băiatul a intrat într-o groapă din râul Topolniţa, unde se făcuseră excavaţii, şi le-a spus prietenilor că vrea să înveţe să înoate. A sărit în apă şi a încercat să traverseze groapa, dar nu a mai ieşit la suprafaţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS