4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAutospecială de salvare montană, pentru siguranţa turiştilor

Autospecială de salvare montană, pentru siguranţa turiştilor

Autospeciala se va alătura maşinilor deja existente la Salvamont Gorj
Autospeciala se va alătura maşinilor deja existente la Salvamont Gorj

Serviciul Public Judeţean al Salvamont Gorj investeşte în siguranţa turiştilor. Este vorba de achiziţionarea unei autospeciale destinate exclusiv activităţilor de salvare montană şi care va deservi centrele din subordinea Serviciului Public al Salvamont Gorj. Bugetul pentru achiziţia autospecialei de salvare montană a fost asigurat de către Consiliul Judeţean Gorj, autoritatea în subordinea căreia se află salvatorii montani din judeţ. Astfel, a fost alocată suma de peste 231.000 de lei pentru cumpărarea unei autospeciale pentru intervenţiile în zona de munte, pe teren accidentat. Maşina va fi dotată cu echipamentele medicale necesare, astfel încât persoanele care vor fi recuperate de pe munte să poată să beneficieze de asistenţa medicală necesară şi să poată fi preluate de personalul specializat de la Ambulanţă sau din unităţile medicale. În judeţul Gorj vin foarte mulţi turişti din afara ţării şi se doreşte o creştere a călităţii intervenţiilor şi, implicit, a şanselor de supravieţuire ale posibilelor victime.
Potrivit conducerii instituţiei, activitatea Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Gorj se desfășoară într-un areal montan deosebit de mare, peste 1.800 de kilometri pătraţi, în masivele Căpățânei, Parâng, Vîlcan, Mehedinți și Godeanu, o zonă deosebit de complexă și diversificată din punct de vedere al activităților turistic-sportive pe care le oferă, precum și a activităților tradiționale specifice așezărilor de altitudine. Astfel, de-a lungul celor peste 30 de trasee turistice montane pedestre, în cele trei zone omologate pentru practicarea alpinismului și escaladei, în numeroasele trasee de mountain bike, enduro, ATV, în perimetrele de zbor liber cu parapanta sau deltaplanul, pe traseele de rafting sau canyoning, pe pârtiile de schi de la Rânca, pe traseele de schi de tură sau în așezările seculare de plai din Padeș, Tismana și Bumbești-Jiu, echipele de salvamontiști gorjeni asigură asistența de specialitate și intervin cu promptitudine în cazul producerii de evenimente montane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS