Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a 11 inculpați, printre care se numără fostul primar și fostul viceprimar ai comunei gorjene Padeș, un expert topograf din cadrul Primăriei Obârșia-Cloșani și un inginer silvic. Cinci dintre inculpați sunt acuzați că, cu ajutorul unor aleși și funcționari, au obținut pe nedrept de la APIA Mehedinți subvenții de o jumătate de milion de lei.
Direcția Națională Anticorupție a anunțat încheierea cercetărilor într-un dosar în care 11 inculpați au fost acuzați de comiterea mai multor infracțiuni, de la folosirea de documente false pentru obținerea de fonduri europene și uzul de fals, până la falsul în declarații și falsul intelectual.
Anchetatorii au reținut că, între anii 2011-2016, inculpații Ilie Nicolescu, Codruța Guran, Adrian Ordeanu, Cosmin Băloi și Nistor Buican Nistor „au depus, cu rea-credință, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Mehedinți, mai multe documente false, în scopul de a obține în mod injust sprijin pe suprafață din Fondul European de Garantare Agricolă (în cadrul măsurii privind pajiștile alpine) pe suprafețe de teren (în total 96,25 ha) pe care nu le dețineau în realitate“.
În urma anchetei s-a stabilit că cei cinci inculpați nu puteau face acest lucru fără sprijinul unor funcționari. Astfel, inculpații mai sunt acuzați că i-au determinat pe funcționarii Primăriei Padeș, Gorj, să elibereze mai multe documente false din care rezulta faptul că aceștia sunt proprietari sau arendași ai unor suprafețe de teren de pe raza comunei, înscrisuri fără de care nu ar fi putut obține subvenții de la APIA. „Practic, fermierii au declarat suprafețe ce „aparțineau“ unei persoane care niciodată nu avusese în posesie terenul respectiv, aspect știut și de funcționarii Primăriei Padeș“, au mai reținut anchetatorii.
Funcționarii primăriei Padeș sunt Mihăiță Troacă, primarul comunei la data faptelor, Ion Băloi, fost viceprimar, Niță Argintaru, secretar, dar și Haralambie Stoicănel, referent agricol în cadrul aceleiași instituții.
De asemenea, primii cinci inculpați ar fi fost sprijiniți și de Ion Nicolescu și Gheorghe Curelea, care, în calitate de inginer silvic-topometrist, respectiv expert topograf, au întocmit hărți și rapoarte de expertiză în care au inserat date nereale. Hărțile și rapoartele întocmite de cei doi inculpați au fost depuse ulterior la APIA Mehedinți. Prejudiciul în acest dosar, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, a fost calculat la 557.073 de lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
Fostul primar din Padeș, condamnat pentru evaziune fiscală
Mihăiță Troacă, fostul primar al comunei gorjene Padeş, a fost condamnat în februarie, anul acesta, la patru ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Pedeapsa cuprinde o alta mai veche, de un an de închisoare cu suspendare, primită de Troacă într-un dosar în care a fost acuzat că a condus cu permisul suspendat. În plus, fostul edil a fost obligat la plata a peste 2,7 milioane de lei daune materiale către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj. Sentința a fost dată de judecătorii de la Tribunalul Gorj. Dosarul în care a fost condamnat edilul are legătură cu afacerile sale cu o balastieră, înainte să fie ales primar.
Hotărârea Tribunalului Gorș a fost atacată cu apel, în prezent acest dosar de evaziune fiscală fiind pe rolul Curții de Apel Craiova. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 25 septembrie.