Şi-a dedicat o bună parte din viaţă unor tineri cărora mulți oameni nu le-ar da nici măcar o şansă că s-ar putea reabilita. Dan Buzărnescu lucrează ca profesor în Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, a întâlnit de-a lungul timpului criminali, hoţi, violatori, și tuturor le-a acordat atenţia necesară. I-a văzut ca pe oricare alţi copii şi şi-a dorit să îi ducă pe un drum mai bun. Le-a oferit afecţiunea de care mulţi nu avuseseră parte nici măcar în sânul familiei, l-a ascultat pe fiecare în parte şi i-a motivat să îşi dorească să facă ceva constructiv. Expresia chipului său vorbeşte despre răbdare, bunăvoinţă şi bunătate. Cu aceste calităţi, pe care le-a oferit elevilor săi fără rezerve, a reuşit să și-i apropie şi să le fie exemplu.
Profesorul Dan Buzărnescu are privirea blândă, un zâmbet sincer şi gesturi calme. A ales, încă din tinereţe, să lucreze cu copiii din penitenciare, tocmai pentru că a simţit că aceştia sunt cei mai vulnerabili şi au cea mai mare nevoie de educaţie pentru a se putea reintegra. A privit dincolo de aparenţe şi a încercat să le găsească laturile sensibile. „În Penitenciarul de minori lucrez din 1992, an în care am fost preluaţi de Ministerul de Justiţie, dar în acest mediu lucrez de mult mai mult timp. Când am intrat prima dată într-o clasă cu astfel de tineri am observat că le lipseşte ceva. Mi-am dat seama că este vorba în primul de rând de familie, dar şi de o structurare a activităţii lor de zi cu zi. Le lipsea, de asemenea, o oarecare supraveghere din partea unui adult. Atunci am ştiut că măcar atât pot face pentru ei, să încerc să îi aduc pe drumul cel bun. În momentul în care îi văd aici nu mă gândesc decât la faptul că justiţia şi-a făcut deja datoria, le-a dat o condamnare, iar de aici încolo eu nu mai am altceva de făcut decât să îi îndrept spre alt drum, într-o altă direcţie, cu o altă finalitate. I-am văzut dezorientaţi, i-am văzut că nu au avut parte de suficientă afecţiune şi eu am vrut întotdeauna să îi învăţ ceva bun pentru a putea să aibă o şansă în societate atunci când vor ieşi“, a început povestea profesorul Buzărnescu.
„Dincolo de greşelile lor, sunt tot oameni“
S-a apropiat de ei, le-a aflat poveştile şi le-a fost mereu sprijin. A refuzat să îi considere infractori şi i-a văzut ca pe nişte copii normali. „Eu am ştiut întotdeauna că dincolo de greşelile lor sunt tot oameni care au nevoie de afecţiune şi care o pot oferi. Ei au nevoie de îndrumare, odată ce au ajuns aici. Noi trebuie să punem la punct pentru ei un traseu educaţional bine structurat. De cele mai multe ori începem de la alfabetizare. Sunt cazuri în care, chiar dacă au şi 20 de ani, nu ştiu să scrie sau să citească. După aceea, trebuie să ne ocupăm de ei şi din punct de vedere afectiv. Cred că secretul este să nu îi jigneşti, să nu îi faci să se simtă proşti sau frustraţi. Din contră! Prin toate activităţile pe care le facem aici, ei trebuie să îşi recapete încrederea în sine. Să înţeleagă că pot face lucrurile pe care le facem la cursuri şi să aibă spirit de iniţiativă. În plus, disciplina, autocontrolul sunt cele pe care le exersăm zilnic aici. Noi încercăm să îi antrenăm în multe activităţi, tocmai pentru a face să dispară preocupările delicvenţiale“, a mai spus profesorul.
„Graniţa dintre normalitate şi delicvenţă este ca un fir de aţă“
Profesorul Buzărnescu s-a dedicat întru totul meseriei sale şi a venit în fiecare zi la serviciu cu gândul de a schimba în bine soarta tinerilor din penitenciar. „Cred că principalul motiv pentru care aceşti tineri ajung în detenţie este lipsa de supraveghere din partea familiei. Foarte mulţi provin din familii dezorganizate, care din diverse motive au neglijat copilul. Odată neglijat, copilul intră în diverse anturaje şi ajunge să facă lucruri ilegale, care sunt destul de uşor de făcut. Eu consider că graniţa dintre normalitate şi delicvenţă este ca un fir de aţă, e atât de uşor de trecut în partea celaltă, cea negativă. Când ajung aici, noi trebuie să încercăm să le ştergem din memorie şi din comportament acele deprinderi care au fost dobândite în perioada anturajelor proaste“, a mai povestit Dan Buzărnescu.
Poveştile de viaţă pe care le-a auzit în penitenciar l-au şocat de foarte multe ori, însă nimic nu l-a împiedicat să se apropie chiar şi de tinerii care au ajuns după gratii pentru fapte foarte grave. „Am întâlnit aici un tânăr care îşi omorâse tatăl. Tatăl său era abuziv, consuma foarte mult alcool şi îl teroriza pe el, pe sora lui, dar şi pe mama lui. Din ce a declarat el, acest lucru l-a împins să comită fapta. A povestit că l-a avertizat pe tatăl său de multe ori că nu mai suportă, au fost şi plângeri la poliţie, însă tatăl nu a cedat. Îmi spunea: «Domnule profesor, acum le văd şi eu pe mama şi pe sora mea zâmbind pentru prima dată. De când mă ştiu nu le văzusem aşa». Însă, faptul că şi-a omorât tatăl nu poate fi justificat nicicum. I-am spus că ar fi trebuit să insiste, să meargă mai mult la poliţie. Apoi, el mi-a spus că este conştient de faptul a fost prea mult ceea ce a făcut“, a mai declarat profesorul.
„Un băiat îmi spunea că nu ştie să facă diferenţa între bine şi rău“
Tot ce face Dan Buzărnescu face cu speranţa că elevii săi nu vor mai ajunge niciodată după gratii. Le dă sfaturi contructive şi îi ajută să îşi descopere anumite abilităţi. „Îmi amintesc de un elev, pe care l-am cunoscut în primii mei ani de activitate. A ajuns în pușcărie după ce a comis o faptă foarte gravă. A învăţat să scrie şi să citească după ce a ajuns aici, apoi în câţiva ani a învăţat să cânte la chitară, să picteze icoane. A ajuns să termine zece clase şi mi-am dat seama că dacă nu am fi lucrat cu el nu avea nicio şansă atunci când pleca de aici. El m-a impresionat cel mai mult pentru dorinţa pe care a avut-o de a învăţa. În primele luni pe care le-a petrecut aici a făcut alfabetizare, apoi, după doar şase luni, ajunsese să citească în cameră pentru colegii lui. Când a învăţat să cânte la chitară era foarte încântat, dar şi eu eram la fel. Apoi am început să ieşim cu el în oraş, la spectacole. Am reuşit să ne ducem şi la Bucureşti, la un spectacol folk, şi a fost foarte bucuros că ajunsese să urce pe o scenă, la nivel naţional. În libertate, pe el nu îl îndrumase nimeni, nu ştia nimeni ce abilităţi are. El spunea că nu ştia să facă diferenţa între bine şi rău. Eu rămân de părere că mama şi tata sunt baza pentru formarea unui copil“, a adăugat Dan Buzărnescu.
„Mi s-au lipit mulţi de suflet. Mulţi îmi spun «tăticule»“
Profesorul Buzărnescu le predă acum muzică elevilor, iar acest domeniu i-a permis să se apropie şi mai mult de ei. „Avem un grup instrumental cu percuţie, avem şi grup vocal atât cu băieţi, cât şi cu fete. Mergem cu ei în comunitate şi reuşim tot timpul să facem o impresie bună. Îi motivez chemându-i să vadă ce fac alţii, iar în momentul în care văd că unii pot să cânte, se ambiţionează şi vor să încerce şi ei. Uneori intervine şi plictiseala, însă mulţi reuşesc să înveţe puţin câte puţin din ce le predau, apoi mai vine câte o surpriză: «Uite, copii, suntem invitaţi să cântăm undeva». Şi ei mă întreabă: «Ieşim în oraş?». «Da, ieşim în oraş». Şi atunci încep să capete încrederea aceea de care au nevoie. Atunci îmi dau seama că au şanse în societate. Sunt copii, nu poți decât să îi înveţi şi să încerci să îi faci mai buni. Mi s-au lipit mulţi de suflet. În momentul în care le vorbeşti frumos, le acorzi atenţie, îţi oferă acelaşi lucru. Se întâmplă de multe ori să îmi spună «tăticule». Asta nu înseamnă că nu au năbădăile lor, însă eu încerc să găsesc un echilibru“. În fiecare zi a intrat pe poarta penitenciarului înarmat cu multă răbdare şi cu dorinţa de a-şi învăţa elevii să dorească să devină oameni de bine. „Cel mai greu mi s-a părut în perioada de alfabetizare. La un moment dat, îmi părea rău că la vârste destul de mari, de peste 15 ani, nu ştiau să scrie şi să citească. Erau căsătoriţi unii dintre ei şi îmi spuneau că nu ştiu să le citească copiilor. Trăsătura de bază a unui profesor trebuie să fie răbdarea. Copilul până ajunge să se maturizeze are anumite manifestări. Este nevoie de multă răbdare. Chiar dacă îi spui ceva o dată, de două ori, de trei ori, nu este nicio problemă dacă îi spui şi a patra şi a cincea oară, pentru că până la urmă va face ceea ce îi spui. Respectul faţă de ei este foarte important. Dacă îi oferi respect, deja ţi-ai creat calea de comunicare cu el“, a mai spus profesorul.
„O să îmi lipsească toţi când o să ies la pensie“
Peste puţin timp, Dan Buzărnescu va împlini 65 de ani şi va ieşi la pensie. Vorbeşte cu tristeţe în glas despre acest lucru pentru că îi va fi foarte greu să nu îşi mai vadă elevii în fiecare zi. „Cea mai mare satisfacţie este faptul că elevii mei nu mă evită pe stradă, după ce ies de aici. Pentru mine este ceva deosebit când mă întâlnesc cu câte un fost elev şi îmi face cunoştinţă cu soţia sau cu copiii lui. Pe mulţi nu îi mai recunosc dacă trece o perioadă mai mare de timp, însă îmi reamintesc ei cine sunt. Nu-mi va fi uşor când voi ieşi la pensie. Numai aici am lucrat, zi de zi, 32 de ani. O să îmi lipsească toţi. Într-un fel, ei m-au menţinut atâţia ani. De fiecare dată le-am stat alături, fie cu acordeonul, fie cu o poezie. Mă bucuram de fiecare dată când unul dintre ei cânta sau recita ceva frumos. Nu regret nimic, din contră, am o mare mulţumire sufletească. Asta mi-a fost meseria, până aici am lucrat, până aici am putut. Ceea ce am făcut, nu am făcut rău. Micile insatisfacţii nu pot umbri ceea ce a fost bine“, a încheiat profesorul Dan Buzărnescu.
