4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSecond-hand-uri grămadă şi clienţi pretenţioşi

Second-hand-uri grămadă şi clienţi pretenţioşi

În Craiova, magazine second-hand sunt la tot pasul. Îți sar în ochi prețurile de la 1 la 10 lei afișate pe cartoane albe și mari, puse în vitrine. Lângă ele, reducerile de 50% te ademenesc la intrare. În magazinele mici, patronii aleg să-și vândă singuri marfa, pentru că nu au bani să angajeze pe cineva. În plus, au văzut la colegii de meserie că nu le trebuie mult spațiu ca să-și dezvolte o mică afacere. Doar muncă și ceva bani, pe care încearcă să-i investească în marfa de calitate și să nu iasă în minus. De multe ori, însă, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Denisa Cerbu, vânzătoare la un second-hand de pe Calea București, își cumpără marfa de unde găsește mai ieftin, uneori din alte orașe, cum ar fi Târgu Jiu și Cluj, alteori din Craiova, pentru că magazinul este mic și, zice ea, „nu merită să investești atât“. Vânzările nu merg bine în perioada asta, chiar dacă are haine de calitatea I sau extra. „De obicei, vânzările merg doar în sezonul de iarnă. Vara merg foarte prost pentru că oamenii sunt în concedii și investesc mai puțin în haine. De multe ori, ies în minus pentru că nu ai cum să vinzi toată marfa. Hainele care rămân le dai la un preț foarte mic ca să scapi de ele. Sau le donezi“. Ea a explicat de ce vânzările nu merg mereu cum ar trebui. „Dacă pe o rochie dau 10 lei atunci când cumpăr marfa, în magazin o vând cu 20 de lei, măcar să iasă încă pe atât, ca să nu fiu în minus. Uneori nu câștig nici atât, pentru că trebuie să dau hainele și la reducere. De exemplu, când trebuie să pun în magazin reducerea de 50%, ajung să dau hainele chiar și la prețul cu care am cumpărat marfa“.
Altă vânzătoare de pe strada Amaradia se află în aceeași situație. Ea încearcă să dea la prețuri mici hainele ca să nu rămână cu ele în magazin, dar sumele câștigate nu o prea încântă. „În fiecare lună ieși în minus. Noi comandăm marfă de calitatea I, dar în depozit ne mai bagă și calitatea a II-a. Pe astea le dăm la 1 leu, la 3 lei“, a spus femeia.

16 second-uri pe o stradă

Pe strada Amaradia din Craiova, magazinele second-hand se înmulțesc în fiecare an. E un avantaj pentru client, care are de unde alege, dar o problemă pentru vânzători, căci sporește concurența și se împuținează cumpărătorii. „Nu se prea fac bani din haine, pentru că suntem foarte mulți care vindem. Vin clienți pe aici, vin chiar și copii de la licee să cumpere, dar suntem mulți vânzători. Pe strada aceasta sunt 16 second-uri, normal că un client nu cumpără din toate“, a spus Maria, care are magazin de un an.

Second-hand și croitorie, doi în unu

Magazinele cu produse la mâna a doua sunt multe, de aceea unii încearcă să fie mai presus de concurență prin faptul că nu vor să dea clienților haine deșirate sau rupte, astfel că vânzătorii le repară singuri. În second-hand-ul deschis de Anișoara Mirea funcționează două croitorii unde se repară hainele cumpărate la saci. Anișoara vinde hainele, dar e și croitoreasă, pentru că banii câștigați nu sunt suficienți ca să-și permită să angajeze pe cineva. Cu același lucru se ocupă și prietena sa, care lucrează în același second, dar nu se amestecă în vânzările celeilalte. „Am deschis croitoria aceasta odată cu second-hand-ul, acum doi ani și jumătate. Când ne vin la second-hand haine rupte, le reparăm aici, la croitorie, nu le punem la vânzare nereparate. Lucrăm amândouă aici, că suntem prietene, dar fiecare are afacerea sa“, a spus Anișoara, care îmbrăca un manechin cu haine de vară.

Bolile luatede la hainele second-hand – un mit

Unii clienți se tem că ar putea lua boli de pe hainele pe care le cumpără din second-hand-uri. Denisa, vânzătoare la un magazin de pe Calea București, crede că nu există acest pericol. „În second-uri, Protecția Consumatorului vine des în control. Noi, când luăm marfa, o ducem la un depozit care o spală, astfel încât toate hainele vin cu certificate de dezinfecție. Dacă vine controlul, iar tu, ca vânzător, nu ai acel certificat, ți se închide magazinul. Fără el nu poți să vinzi. Până la urmă, boli poți să iei și din hainele noi, de la materiale, pentru că nimeni nu-ți garantează că haina aia n-a fost târâtă sau aruncată pe jos când vine din depozite. Și, în plus, atunci când clientul ia o haină de la second, e știut că trebuie s-o spele, chiar dacă a mai fost ea spălată înainte. Eu cred că bolile pe care le-ar putea lua clienţii de la hainele second-hand sunt un mit“, a explicat aceasta.

Clienți cu pretenții

În second-uri este marfă importată din țări străine, cum ar fi Germania, Olanda, Anglia, Italia, Belgia, sau luată din orașe precum Brașov sau București. Oricum ar fi, fiecare încearcă să obțină un preț cât mai bun, care să fie convenabil atât pentru client, cât și pentru vânzător. Unii clienți, însă, sunt mai dificili, vor calitate, dar cu bani puțini. „Mulți dintre clienți vin și te ceartă că ai prețul respectiv. Că de ce am pus prețul ăsta, că în altă parte este mai bun! Fiecare second pune prețul în funcție de calitatea mărfii. Mai sunt oameni care intră în second și încep să negocieze produsele. Îmi spun că dacă nu le dau haina respectivă cu un anumit preț, nu mi-o cumpără. Unii oameni trăiesc cu impresia că suntem simpli angajați și că își permit să vorbească oricum cu noi, că trebuie să suportăm pentru că suntem la mâna unui șef“, a spus tot Denisa Cerbu, trecută prin multe experiențe ce acest fel. „Sunt oameni care intră în cabina de probă și ne taie etichetele cu prețul. Altădată, o doamnă care avea mărimea XXL a probat o rochie de mărime M. Rochia a plesnit în spate, iar doamna respectivă a pus-o la loc fără măcar să spună că a rupt-o. Alți clienți au rupt nasturii de la haine și nu le-au mai cumpărat“, a povestit Maria Anișoara, vânzătoarea croitoreasă.
Alte vânzătoare care au avut clienți dificili încearcă să facă haz de necaz. „O doamnă a probat toate perechile de pantaloni la 3 lei. Era amețită, fiindcă făcuse niște analize, și a trebuit să o ajut“, a spus amuzată Maria, proprietara unuia dintre multele second-uri de pe Amaradia.
„Sunt domni care vin în second și caută lucruri de damă, pe care le și probează“, a povestist Mihaela, vânzătoare la un magazin din centrul Craiovei.
La alt second de pe strada Nicolae Titulescu, râsul e în toi, datorită unei întâmplări amuzante petrecute în magazin. „Era o femeie de la țară tare volubilă. Își dădea cu părerea despre orice, chiar dacă nu o întreba cineva. La un moment dat, a intrat un bărbat care voia să-și cumpere sacou și pantaloni de stofă, iar femeia s-a dus să-l ajute. Cei doi erau foarte comici. Ea avea 50, el 70 de ani. Omul a ieșit din cabină și voia să ne ceară părerea, dacă îi sunt sau nu buni pantaloni. Păi s-a dus ea. A început să-l pipăie, să-l aranjeze, nu-l mai lăsa în pace. Doamna nu avea intenții rele, din contră. Ea era croitoreasă de meserie și, fiind obișnuită să-și spună mereu părerea și să dea sfaturi, n-a mai ținut cont că era într-un magazin. După aceea, bărbatul a luat un sacou care îi era foarte mare, îi ajungea până la genunchi. S-a dus doamna la el și zicea că-i vine perfect, îl sfătuia în ce zone să taie sacoul. Îl aranja pe om, îi aranja hainele pe el, n-avea nici o treabă“, a povestit Elena Mic, râzând.
Printre puţinii cumpărători din second-hand-urile din Craiova, am întâlnit câteva persoane foarte încântate de prețuri, dar și de produsele găsite. „Cumpăr de la second-hand din motive financiare, dar sunt și curioasă să văd ce găsesc. Calitatea hainelor este mai bună decât în magazine. De obicei, caut cămăși de bărbat, încălțăminte, dar și rochii. Uite, am luat rochia asta cu 3 lei“, a spus clienta unui second de pe strada Amaradia, bucuroasă de afacerea făcută.

Teodora Argint,
studentă în anul I
la Jurnalism

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS