Consiliul Județean (CJ) Dolj a aprobat în ședința ordinară de ieri repartizarea unei sume de 235.000 de lei din excedentul bugetar pe anul 2016 pentru câteva investiții la unitățile din subordine. Cea mai mare sumă, 156.000 de lei, a fost repartizată Spitalului Orășenesc „Așezămintele Brâncovenești“ din Dăbuleni pentru achiziționarea unui sistem de gastro/colonoscopie și a două monitoare de funcții vitale, aparate necesare diagnosticării și tratării în timp util a pacienților nedeplasabili.
Și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ a primit suma de 45.000 de lei pentru demolarea unui corp de clădire din strada 24 ianuarie nr. 4. Demolarea este necesară pentru a funcționaliza alt corp de clădire aflat la aceeași adresă, Casa Dianu, monument istoric administrat de bibliotecă. Aici va fi dezvoltat un proiect cu fonduri UE, intitulat „Muzeul Cărții și Exilului Românesc“. Alți 34.000 de lei au fost alocați Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Oltenia“, pentru achiziționarea a patru bărci pneumatice. ISU a înregistrat în ultima perioadă numeroase solicitări de intervenții de salvare în apă, astfel încât achiziționarea unor astfel de bărci era necesară.
ISU „Oltenia“ se dotează cu bărci pneumatice
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei