2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVin banii pentru drumurile de la Craiova, constructorii lipsesc

Vin banii pentru drumurile de la Craiova, constructorii lipsesc

Două dintre cele mai importante drumuri naționale care au punct de plecare Craiova vor primi finanțare europeană în perioada următoare, bani care vin pe exercițiul financiar 2014 – 2020, după ce statul român a pierdut sume importante în perioada 2007 – 2013. Este vorba despre tronsonul Galicea Marea – Calafat, parte a drumului național 56 Craiova – Calafat, și tronsonul Caracal – Alexandria, parte a drumului național 6 Craiova – Alexandria. Incertitudini planează asupra ambelor drumuri. La primul, constructorul este în criză financiară, la cel
de-al doilea nici măcar nu există constructor.

În timp ce oficialii români anunță triumfător că vin banii europeni pentru continuarea lucrărilor la cele două drumuri, în teren situația este dezastruoasă. Paradoxal, România riscă să stea cu banii nefolosiți în conturi, deoarece nu are cine să-i cheltuiască.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) și comisarul european pentru Dezvoltare, Corina Crețu, au anunțat prin comunicate de presă distincte că s-a aprobat alocarea a zeci de milioane de euro pentru mai multe drumuri naționale din țară, printre care și cele două menționate mai sus.
„Ministerul Dezvoltării Regionale (…) în calitate de Autoritate de management pentru Programul Operațio-nal Infrastructura Mare, Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Interimar pentru Transport, și
CNAIR, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, au încheiat în data de 20 iulie 2017 Contractul de Finanțare nr. 83 pentru proiectul „Reabilitare DN6 Alexandria-Craiova-Faza 2“. Obiectivul contractului pentru proiectul „Reabilitare DN6 Alexandria-Craiova-Faza 2“ îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către AM POIM, pe durata stabilită și în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul Contract de Finanțare, inclusiv Anexele care fac parte integrantă din acesta. Valoarea totală a acestui contract este de 402.695.288,65 lei (fără TVA) și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% F.E.D.R. din valoarea totală eligibilă aprobată- 253.796.555,82 lei, restul de 25%, Guvernul României. Perioada de implementare a proiectului este de 66 de luni, respectiv între 1.01.2014 și 30.06.2019, la care se adaugă, după cum este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor“, se arată în primul comunicat al CNAIR. Deși are o întârziere de câțiva ani, drumul este prevăzut a se finaliza în 2019.

Poate a treia licitație e cu noroc

DN6, cu o lungime totală de 140 de kilometri, arată foarte bine până la Caracal. După aceea este dezastru. GdS a scris pe larg despre această problemă. Inițial, de reabilitarea drumului de la Caracal spre Alexandria se ocupa firma Romstrade, dar din cauza problemelor financiare provocate, la rândul lor, de chestiuni penale ale patronului Nelu Iordache, firma nu a putut continua. Contractul a fost reziliat în 2012, iar drumul a rămas decopertat pe o parte, spre disperarea șoferilor. CNAIR a scos din nou la licitație respectivul tronson, dar nu a reușit să încheie un contract de execuție pentru reluarea lucrărilor, deoarece firmele participante s-au contestat una pe alta. Nu se știe ce s-a întâmplat între timp. Cert este că CNAIR a reluat din nou licitația în aprilie anul acesta. Potrivit anunțului de participare este vorba despre reabilitarea a 48 de kilometri de drum, suma estimată este de 267 de milioane de lei fără TVA, termenul de depunere a ofertelor este luna august, iar cel de evaluare a lor – luna septembrie. Construcția propriu-zisă ar urma să dureze un an și jumătate. Dacă nu va fi contestată și procedura merge șnur, contractul ar putea fi semnat spre începutul iernii. Dacă, însă. Oricum, mai devreme de anul viitor nu se va putea lucra pe DN6. În tot acest timp, banii europeni vor sta în conturi. Degeaba. Și comisarul european, Corina Crețu, anunța ieri aprobarea fondurilor pentru Craiova – Alexandria. „Aceste proiecte, finanțate de Uniunea Europeană, au triplul obiectiv de a îmbunătăţi securitatea rutieră, de a contribui la dezvoltarea economică a regiunilor vizate şi de a consolida coeziunea teritorială din România (…) 62 de milioane de euro vor fi utilizate pentru reabilitarea unei secțiuni din drumul naţional 6, ce leagă orașele Alexandria şi Craiova, în sud-vestul ţării, cu scopul de a ameliora securitatea rutieră şi de a reduce timpul de deplasare cu trei sferturi de oră“, se arăta în comunicat.

Craiova – Calafat, a doua problemă

Probleme mari sunt și pe DN 56 Craiova – Calafat, dar aici măcar există un constructor. Paradoxal, acest lucru mai mult ar putea încurca proiectul, deoarece firma nu are bani pentru continuarea lucrărilor. Iată ce spunea ieri CNAIR: „Ministerul Devoltării (…), Ministerul Transporturilor (…) și CNAIR au încheiat pe 20 iulie 2017 Contractul de Finanțare nr. 84 pentru proiectul «Reabilitare DN56 Craiova-Calafat, km 0+000-km 84+020»-Faza II. Obiectivul contractului (…) îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către AM POIM, pe durata stabilită și în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul Contract de Finanțare, inclusiv Anexele care fac parte integrantă din acesta. Valoarea totală a acestui contract este de 103.143.952,07 lei (fără TVA) și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% F.E.D.R. din valoarea totală eligibilă aprobată- 58.277.757,23 lei, restul 25% Guvernul României. Perioada de implementare a Proiectului este de 84 de luni, respectiv între 1.01.2014 și 31.12.2020, la care se adaugă, după cum este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor“, se arată în comunicat. De aici reținem că drumul este prevăzut a fi finalizat în 2020, deși el avea termen de finalizare luna iulie 2017, după cum se arată chiar pe site-ul CNAIR. GdS a scris acum câteva zile despre problemele de pe tronsonul cu o lungime de 33 de kilometri, pentru care se primesc banii europeni, Galicea Mare – Calafat. Constructorul, firma grecească Mochlos, a dispărut de pe șantier, lucru care l-a surprins pe șeful DRDP Craiova, Bogdan Bratu. Acesta a fost ieri pe șantier și a aflat de la reprezentanții firmei că nu mai au bani pentru continuarea lucrărilor și că intenționează să contracteze un împrumut bancar. Și în această situație, banii europeni vor sta în conturi nefolosiți, deoarece nu are cine să-i cheltuiască. Firma de construcții este obligată să cheltuiască din banii proprii, apoi decontează cheltuielile, nu primește fondurile europene înainte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS