2.6 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljITM și Antifrauda Fiscală demarează controale ample la firme

ITM și Antifrauda Fiscală demarează controale ample la firme

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj împreună cu Direcția Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, cu sediul la Târgu Jiu, vor demara, începând de mâine, ample controale în rândul firmelor private din diverse domenii de activitate. Anunțul a fost făcut de inspectorul-șef al ITM Dolj, Cătălin Mohora, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“, de la Alege TV. „Controalele care încep zilele viitoare sunt ample și vor dura circa două luni. Vor fi verificate aspecte legate de «munca la negru» și de «munca la gri». Sunt vizate toate firmele, dar mai ales cele care au avut deficiențe privind legislația muncii“, a spus Cătălin Mohora. El a menționat că unele firme la care se va face controlul în echipă cu inspectorii Antifraudă vor fi stabilite direct de la București, iar altele vor fi selectate la nivel local. Inspectorii caută angajați fără forme legale și susțin că vor să identifice salariați care figurează în contractele individuale de muncă cu salariul minim pe economie, dar în realitate primesc mai mulți bani de la angajator, salariați care au trecute în acte două – patru ore de lucru pe zi (part-time), însă în realitate lucrează mult mai mult, precum și alte forme de muncă mascată pe care ITM le-a denumit drept forme de muncă «la gri», în sensul că angajatul are un contract de muncă perfect valabil, însă datele din contract și realitatea de la firma respectivă (timp de lucru, salariul primit de angajat etc.) sunt diferite.
Domeniile de activitate vizate pentru aceste controale de anvergură sunt: construcții, pază și protecție, prestări servicii, comerț, alimentație publică, silvicultură, arhivare și depozitare, confecții și altele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS