4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjManifestări dedicate centenarului morţii Ecaterinei Teodoroiu

Manifestări dedicate centenarului morţii Ecaterinei Teodoroiu

Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, unde se află osemintele Eroinei de la Jiu
Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, unde se află osemintele Eroinei de la Jiu

Cercetaşi din întreaga ţară au fost invitaţi la Târgu Jiu, pe 22 august, la centenarul morţii Eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu. Autorităţile locale, judeţene şi centrale vor organiza în municipiu o serie de manifestări dedicate figurii istorice a Ecaterinei Teodoroiu. Potrivit viceprimarului din Târgu Jiu, Adrian Tudor, s-a dorit invitarea reprezentanţilor organizaţiilor de cercetaşi din întreaga ţară, având în vedere că şi Ecaterina Teodoroiu a fost membră într-o astfel de organizaţie. „Este un moment care va fi marcat la nivel local şi probabil va avea ecouri la nivel naţional. Este unul din personajele istorice marcante ale României. Am invitat la Târgu Jiu reprezentanţi ai organizaţiilor de cercetaşi din întreaga ţară. Ecaterina Teodoroiu a fost membră a cercetaşilor şi va fi un moment special. Din rândurile acestei organizaţii s-a ridicat o eroină“, a precizat Adrian Tudor, viceprimarul din Târgu Jiu.

Procesiune pe Calea Eroilor

Potrivit viceprimarului din Târgu Jiu, Adrian Tudor, pe 22 august la Târgu Jiu va avea loc, la Muzeul Judeţean de Istorie, o expoziţie cu obiecte personale ale Ecaterinei Teodoroiu. De asemenea, la mausoleul Ecaterinei Teodoroiu va avea loc o slujbă de pomenire şi un moment evocator. Adrian Tudor a mai spus că partea de final a centenarului morţii Ecaterinei Teodoroiu va consta într-o procesiune pe Calea Eroilor. „Vor avea loc manifesătri specifice la mausoleul din Piaţa Prefecturii. Va fi redată culoarea epocii. Vor fi rostite discursuri evocatoare. Finalul va fi reprezentat de o procesiune cu preoţi pe traseul Căii Eroilor, între Parcul Central şi Parcul Coloanei Fără Sfârşit. Este un Ansamblu dedicat de Constantin Brâncuşi eroilor din Primul Război Mondial şi Ecaterina Teodoriu se află printre aceştia“, a mai spus Adrian Tudor.

Figură legendară şi istorică

Ecaterina Teodoroiu
Ecaterina Teodoroiu

Pe 22 august 2017 se împlinesc 100 de ani de la moartea eroinei Ecaterina Teodoroiu, în timp ce își îmbărbăta plutonul cu vorbele: „Înainte băieți, înainte!“, pe linia întâi în luptele de pe frontul de la Mărășești. Numită pe drept cuvânt „Eroina de la Jiu“, a îmbrăcat mai întâi uniforma de infirmieră pentru răniți, apoi pe cea de militar al armatei române. Născută în cartierul Vădeni din Târgu Jiu, într-o familie numeroasă, de oameni simpli, agricultori săraci, având cum spun mărturiile vremii dragoste de carte și puternice sentimente naționale, a participat pentru prima dată la viața ostășească în calitate de cercetașă în Cohorta „Păstorul Bucur“ din București. După intrarea României în Primul Război Mondial, la 15 august 1916, ia parte alături de populația civilă a orașului Târgu Jiu la episodul din 14 octombrie 1916, cunoscut sub numele de „Bătălia de la Podul Jiului“. Din dorința de a-și răzbuna frații, căzuți în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate activă, fiind luată prizonieră, evadând și fiind rănită în două rânduri. Decorată în spital de Casa Regală, avansată la gradul de sublocotenent, a participat la bătălia de la Mărășești, căzând eroic în luptă la 22 august 1917, conducându-și cu eroism subunitatea. Înmormântată în comuna Fitionești, din județul Putna (Vrancea), osemintele sale au fost strămutate în iunie 1921, la Târgu Jiu, într-un mausoleu din centrul orașului, realizat de Milița Petrașcu în 1936, cu ocazia sărbătoririi Eroului Neamului și împlinirii a 100 de ani de la răscoala lui Tudor Vladimirescu.

Casă Memorială la Vădeni, în Târgu Jiu

Posteritatea Ecaterinei Teodoroiu relevă un personaj de legendă, al cărui patriotism exemplar a fost cinstit prin amenajarea în 1938, a unei case memoriale, în locuința natală din Vădeni, prin opere literare și cinematografice, monumente, acordarea de nume unor instituții de învățământ și cultură etc. Despre aportul său la Primul Război Mondial s-au scris cărți, studii și articole, dar nimic din toate acestea nu poate reda la adevărata dimensiune spiritul său de sacrificiu. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai țării noastre. Pentru dragostea de țară, pentru faptele de vitejie și simțul rar al datoriei și-a îndeplinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă, primând „Virtutea de Aur Cercetășească“, titlul de „sublocotenent“, iar la 10 martie 1917, „Virtutea Militară“, clasa D.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS