2.3 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPensionari de lux cu un câștig de 9.821 de lei pe lună

Pensionari de lux cu un câștig de 9.821 de lei pe lună

Pensia pe care o încasează într-o lună un pensionar protejat de legi speciale este comparabilă cu suma primită de nouă persoane plătite cu salariul minim pe economie
Pensia pe care o încasează într-o lună un pensionar protejat de legi speciale este comparabilă cu suma primită de nouă persoane plătite cu salariul minim pe economie

Pensiile speciale din Dolj, plătite prin intermediul Casei Judeţene de Pensii (CJP), totalizează 2,2 milioane de lei pe lună. Pensia medie a fost de 9.821 de lei pe lună, în iulie 2017. La nivelul țării există 160.000 de persoane cu pensii speciale, efortul bugetar pentru plata acestor pensii fiind uriaș. GdS a calculat că din banii care se plătesc anual pentru pensii speciale s-ar construi o autostradă de 134 de kilometri. Iată cât ne costă din buget plata pensiilor speciale.
Un pensionar de lux din Dolj încasează lunar cât nouă angajați plătiți cu salariul minim pe economie și cât șase pensionari din sistemul public de pensii. Care sunt categoriile de persoane care încasează astfel de sume uriașe ce se apropie de 10.000 de lei pe lună și cum s-a ajuns ca acestora să le crească an de an veniturile din pensii? Detalii aflați în cele ce urmează.

Privilegiați prin lege

Există multe categorii de persoane care nu ies la pensie la 62 – 65 de ani, ci mult mai devreme, iar pensiile pe care le încasează nu au nici o legătură cu nivelul contributivității acestora către stat, de-a lungul timpului. GdS a arătat recent că anumiți pensionari sunt protejați de legi speciale, care stabilesc că unele categorii de funcționari se pot pensiona după doar 25 de ani de muncă și că pensia este de 80% sau 85% din nivelul salariului din ultimele luni sau ultimii ani, la care se adaugă sporurile specifice funcției. În plus, până la modificarea legislației privind pensiile speciale, care s-a făcut la începutul lunii august, multora dintre pensionarii speciali le erau indexate pensiile atât cu valoarea inflației, cât și cu 50% din cât creștea venitul salarial al celor cu funcții similare. Așa se ajunge ca aceste pensii speciale să depășească, de multe ori, veniturile salariale avute de respectivii în câmpul muncii. Din august s-a eliminat posibilitatea indexării pensiilor speciale de câte ori creșteau salariile celor care încă activau și a rămas ca indexarea să se facă doar cu indicele de inflație.

Cât se plătește de la buget pentru pensionarii de lux din Dolj

Prin intermediul Casei Naționale de Pensii Publice se achită pensiile speciale pentru foști magistrați, foști diplomați, auditori ai Curții de Conturi, parlamentari, auditori, grefieri. Nu sunt luați în calcul pensionarii militari, polițiștii, foștii ofițeri SRI, funcționarii cu statut special și alte categorii ale căror pensii speciale sunt plătite de alte trei case de pensii. Pensiile speciale se achită din bugetul de stat, pe când pensiile publice ale oamenilor de rând se achită din fondul de pensii constituit din contribuțiile celor care muncesc și se completează din bugetul de stat.
GdS a solicitat la Casa Județeană de Pensii Dolj date privind sumele încasate anul acesta de persoanele cu pensii speciale (numite generic pensii de serviciu), ale căror venituri din pensie se plătesc prin intermediul acestei instituții. Așadar, „la CJP Dolj se află în plată 224 de pensii de serviciu. Cuantumul achitat de CJP Dolj în luna iulie pentru aceste pensii a fost de 2,2 milioane de lei. În primele șase luni ale anului 2017, pentru pensiile de serviciu a fost achitată de către CJP Dolj suma de aproximativ 9,3 milioane de lei“, se arată în răspunsul transmis către GdS de instituție. În medie, un pensionar de lux din Dolj a încasat într-o singură lună 9.821 de lei sub forma pensiei speciale, de șase ori mai mult decât pensia medie pe județ a oamenilor simpli, care au ieșit la pensie pe principiul contributivității. Tot CJP Dolj ne-a informat că restul pensionarilor din sistemul public de pensii (în afară de cei cu pensii de serviciu), în număr de 112.875, au încasat în luna iulie 2017 pensii totale de 174 de milioane de lei. În medie, înseamnă că pensia unui om de rând este de 1.541 de lei. Cu alte cuvinte, un pensionar de lux încasează pe lună, în medie, cât șase alți pensionari normali, din sistemul public de pensii.
Dacă raportăm pensia medie a pensionarilor speciali din Dolj ale căror venituri se achită prin intermediul CJP, observăm că un pensionar de lux încasează lunar cât nouă persoane active pe piața muncii, plătite cu salariul minim pe economie, care este de 1.056 de lei net.

Trei sferturi de miliard de euro, pentru pensiile speciale, pe țară

În România sunt aproximativ 160.000 de persoane cu statut de pensionari speciali. Cei mai mulți sunt foști militari, polițiști și funcționari cu statut special (adică foști lucrători în penitenciare), aceștia fiind în număr de aproximativ 150.000 de persoane. Însă, în rândul pensionarilor speciali intră și parlamentarii, magistrații, diplomații, lucrătorii în servicii, piloții aviatori, grefieri și alte categorii. Pe primele șase luni ale anului, pentru toți acești pensionari speciali s-au plătit de la bugetul de stat pensii care totalizează 715 milioane de euro, conform calculelor celor de la Economica.net, care au folosit date oficiale de la patru case de pensii.

Un pensionar special încasează pe lună cât trei tineri plătiți cu salariul minim

La nivelul țării, după ce se adaugă și pensiile militare, ale polițiștilor și ale foștilor ofițeri din diverse servicii, pensia medie de serviciu scade, dar tot este mai mare decât pensiile oamenilor simpli. GdS a calculat că pensia specială medie pe țară plătită anul acesta pensionarilor cu statut special a fost de 745 de euro pe lună. Adică, în medie, fiecare persoană care are pensie specială a încasat de la bugetul de stat în 2017, lună de lună, câte 3.396 de lei. Suma medie primită lunar de un singur pensionar special este egală cu trei salarii minime pe economie nete pe care le încasează trei persoane care lucrează la privat. Se știe că din februarie salariul minim brut pe economie este de 1.450 de lei, iar netul ajunge la 1.056 de lei pe lună, cum explicam mai sus. Cu alte cuvinte, o persoană din categoria celor cu pensii speciale încasează lunar, în medie, cât trei tineri muncitori plătiți cu salariul minim pe economie.
Prin analogie, dacă pe primele șase luni ale anului s-au achitat de la bugetul de stat pensiile speciale de 715 milioane de euro, pe tot anul se vor achita 1,43 miliarde de euro, dacă numărul de pensionari cu pensii speciale se menține constant.
Suma este echivalentă cu construirea, într-un singur an, a 134 de kilometri de autostradă în România, calculat la aproximativ 10 milioane de euro pe kilometru. Cu alte cuvinte, cu echivalentul sumelor plătite într-un singur an, pe țară, pentru pensiile speciale s-ar construi autostrada Craiova-Pitești și ar mai rămâne bani și pentru alte drumuri. Calculul s-a făcut doar pentru o comparație cu o investiție în infrastructură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS