4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEdi Suditu are nevoie de ajutor pentru a păşi în continuare fericit

Edi Suditu are nevoie de ajutor pentru a păşi în continuare fericit

Eduard Suditu, băieţelul care şi-a îndeplinit cu ajutorul oamenilor visul de a merge, încă are nevoie de sprijin pentru a putea păşi în viaţă ca un copil normal. În mai puţin de o lună va împlini șase ani şi îşi doreşte în dar schimbarea protezelor pe care le are acum. Protezele noi îi sunt asigurate de o clinică din Italia, însă părinţii nu au banii necesari pentru transportul, cazarea şi recuperarea lui Eduard.
Primii cinci ani din viaţa lui Eduard Suditu au fost chinuitori şi dureroşi pentru un copil care îşi dorea să se poată juca şi să alerge alături de copii care s-au născut fără probleme medicale. Părinţii îl purtau pe braţe sau mergea singur pe brânci prin casă. Anul trecut, viaţa lui Edi s-a schimbat radical când a primit protezele de care avea atât de multă nevoie. Aceste proteze trebuie să fie schimbate după câteva luni, pentru că el creşte, dar şi pentru că musculatura i s-a modificat de când a început să meargă. O doamnă cu suflet mare, care lucrează la o clinică din Italia, s-a oferit să îi asigure lui Edi protezele până la 18 ani, însă părinţii trebuie să suporte toate cheltuielile pentru a ajunge acolo şi pentru a rămâne două săptămâni pentru recuperare. Pentru asta, au nevoie de sprijinul oamenilor care vor să fie alături de Edi şi să îl ajute să îşi ducă la îndeplinire visul de a trăi ca un copil normal. „Trebuie să plecăm în Italia, pe 26 septembrie, să schimbăm protezele. Acolo va trebui să stăm două săptămâni şi nu avem bani pentru toate cheltuielile. Le-am mai schimbat în aprilie. Edi a slăbit mult la picioare pentru că munceşte foarte mult pentru a reuşi să fie precum ceilalţi copii, iar musculatura i s-a dezvoltat. Aleargă cu copiii, se plimbă pe bicicletă cu roţi ajutătoare, are foarte multă activitate. Mergem şi la recuperări la Bucureşti. O doamnă dintr-o clinică din Budrico, Italia, a spus că îi va da proteze până la 18 ani, iar acest lucru ne face foarte fericiţi“, a spus Florentina Suditu, mama lui Edi.

„Am picioare de roboţel, sunt foarte puternic“

De când a primit protezele, Edi este foarte fericit şi abia acum a început să aibă copilăria la care înainte doar visa, văzându-i pe copii în jurul lui. „Edi abia aşteaptă să înceapă grădiniţa în septembrie. A fost şi anul trecut. Se descurcă foarte bine, iar copiii îl ajută foarte mult. Mi-a spus că nu mai e nevoie să stau cu el la grădiniţă, că se poate descurca singur. Prinde foarte repede tot ce învaţă la grădiniţă, iar când plecăm la recuperare, la Bucureşti, recuperează foarte repede ceea ce pierde în perioada respectivă. De când are proteze şi poate să meargă, este mult mai uşor. Îl văd mult mai optimist şi mai plin de viaţă. Simte că are picioruşele lui şi îmi zice mereu că el are picioare de roboţel şi că este foarte puternic“, a povestit mama copilului. Pentru Edi, fiecare pas făcut este un motiv de bucurie, iar fiecare activitate pe care o poate face singur îi aduce zâmbetul pe buze, iar protezele pe care le poate schimba cu ajutorul oamenilor cu suflet mare sunt puntea lui către o copilărie fericită.

Cum îl puteţi ajuta

Cei care doresc să intre în legătură cu familia Suditu o pot face sunând la numerele de telefon 0767.27.33.10 ori 0771.108.180 sau pot dona orice sumă în unul dintre conturile:
COD SWIFT: RNCBROBU
– COD BIC: RNCB BCR
– cod IBAN: RO11RNCB0138141754640001- LEI
– RO 81RNCB0138141754640002 – EURO
– RO54RNCB0138141754640003 – USD
Titular cont: Suditu Andrei Eduard

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS