Winston Churchill a definit Balcanii ca zona ce produce mai multă istorie decât poate consuma. Primele ediţii ale Divan Festival Film, început la Cetate şi extins acum şi la Craiova, au exploatat din plin acest filon. Pe măsură ce evenimentul a crescut, organizatorii au simţit nevoia să părăsească această zonă şi să se aventureze în găsirea altor rădăcini comune care îi apropie pe oamenii din Balcani.
Anul acesta, filmele selectate de către Cătălin Olaru, directorul artistic al Divan FF, și de către Massimiliano Nardulli au avut ca temă centrală dragostea. Sub genericul „Balkan Love“ au fost reunite filme ce spun poveşti dintre cele mai diverse, dar toate subsumate acestei tematici. De la pitorescul „Burek“, o coproducţie Grecia – Cipru – SUA, în care mărul discordiei îl reprezintă un fel de mâncare disputat de greci, turci, albanezi sau bulgari, până la „O scurtă excursie“, filmul croat care aminteşte de „Călăuza“ lui Tarkovski, toate fimele au în prim-plan sau în plan secund dragostea. Dragostea aşa cum se trăieşte în Balcani – intensă, pitorească, uneori suprarealistă, alteori foarte concretă.
În cele opt ediţii, festivalul a crescut an de an. Dacă în 2010, el se desfăşura doar la Cetate şi însemna proiectarea a patru scurtmetraje de ficțiune, un scutmetraj de animație, opt documentare și șapte lungmetraje de ficțiune, anul acesta am asistat la un adevărat maratron: 38 de filme, proiectate în Craiova şi la Cetate, 46 de invitați speciali și peste 3.300 de spectatori.
În acelaşi timp, creşte şi secţiunea dedicată gastronomiei. Pentru că evenimentul şi-a propus de la bun început să exploateze şi acest domeniu. Anul acesta, surprizele gastronomice au venit din partea unui om de afaceri spaniol, Alejandro Barrachina Domenech, care a ţinut să fie prezent la Cetate pentru a găti burtă de vită a la Madrid și o paella valenciană adaptată specificului balcanic. El a fost secondat de Nicu Dumitru, un reprezentant de seamă al bucătăriei țigănești, care a pregătit „sax aj mas“, un fel de mâncare compusă din varză cu carne. Şi, deşi nu este asumată explicit, muzica a fost prezentă şi la această ediţie.
În deschidere a cântat la Craiova Mahala Rai Banda, trupa de muzicanți romi din satele Clejani și Zece Prăjini, în timp ce în Port Cultural Cetate coloana sonoră a Divan Film Festival a fost asigurată de Trio Solaar, un ansamblu format din trei tineri muzicieni absolvenți ai Universității Naționale de Muzică București, de formația IMPEX, caracterizată de un stil unic în care fuzionează stilurile rock, house, muzica etnică și muzica clasică contemporană, precum și trupa de muzică lăutărească Mambo Siria. De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, a avut loc Balkanistan Workshop, concept apărut în cadrul ediției trecute. În cadrul lui a fost realizat scurtmetrajul „Life After“, coregizat de Lidja Mojsoska și Ivan Bakrac. Balkanistan Workshop are ca scop principal stimularea colaborării dintre realizatorii de film din regiunea Balcanilor, la acest scurtmetraj lucrând o echipă mixtă, formată din cineaști din Muntenegru, Macedonia, Serbia, Albania și România.
Una peste alta, cea de-a opta ediţie a fost încă o dovadă că Balcanii sunt mai mult decât o zonă de conflict. Sunt o bucată mirabilă a Europei, o zonă a contrastelor, dar şi a sintezelor, în care diverse etnii, religii, minorităţi sau grupuri se ceartă, se împacă, iubesc, suferă, într-un cuvânt trăiesc împreună.
Peste 3.000 de spectatori pe Divanul Filmului de la Cetate
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei