4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljArest prelungit pentru francezul care a împușcat în cap un doljean

Arest prelungit pentru francezul care a împușcat în cap un doljean

Francezul de 48 de ani a fost arestat preventiv pe 8 aprilie, iar în august a fost trimis  în judecată
Francezul de 48 de ani a fost arestat preventiv pe 8 aprilie, iar în august a fost trimis
în judecată

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, la sfârșitul săptămânii trecute, să prelungească mandatul de arestare preventivă emis pe numele unui cetățean francez de 48 de ani, acuzat că a împușcat un tânăr de 22 de ani din localitatea doljeană Bârca. Este vorba de Samuel David Parra, un șofer de autobuz domiciliat în Paris, Franța, care a fost arestat preventiv pe 8 aprilie, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă.
Anchetatorii au reținut că, în cursul anului 2016, francezul a cunoscut o tânără pe nume Doina, domiciliată în comuna Bârca și care practica prostituția la Paris. Parra a venit acasă la Doina de mai multe ori, iar ultima oară a intrat în țară pe 6 aprilie, la volanul unui Peugeot.
La domiciliul tinerei, francezul l-a întâlnit pe Ioniţă Ulis Ghiusi, de 22 de ani, dar și pe un anume Daniel, acesta din urmă recomandându-se a fi soţul Doinei. Între cei patru au avut loc discuții în legătură cu banii pe care Doina îi câștiga la Paris. „Între inculpat şi martori a avut loc o discuţie referitoare la activitatea de escortă pe care martora o practica la Paris, martorii reproşându-i inculpatului faptul că nu îi dădea acesteia toţi banii pe care îi câştiga din practicarea prostituţiei“, au reținut procurorii doljeni. Ulterior, francezul a completat două file cec, în valoare de 20.000 de euro fiecare, „aceste sume reprezentând partea ce i se cuvenea martorei ca urmare a activităţii prestate“, au mai explicat anchetatorii.
Ulterior, Samuel David Parra a plecat la Craiova însoțit de patru persoane, printre care se numără Doina, Daniel și Ioniţă Ulis Ghiusi, iar la întoarcere francezul a încercat să-i împuște pe bărbații care îl însoțeau.
„Martorul Daniel A., fiind lângă portiera din dreapta faţă, pregătindu-se să urce în maşină, inculpatul Parra Samuel David a îndreptat pistolul spre partea vătămată Ioniţă Ulis Ghiusi, care se deplasa în faţa sa, şi a tras un foc în direcţia acestuia, împuşcându-l în zona occipitală. Inculpatul a încercat să mai tragă un foc şi în direcţia martorului Daniel A., însă, potrivit declaraţiei sale, pistolul s-a blocat“, au mai stabilit procurorii doljeni.
Francezul a fost prins la scurt timp de polițiști, iar tânărul împușcat a fost transferat în stare gravă la Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arseni“ din București. Francezul a fost arestat pe 8 aprilie, iar de atunci instanțele de judecată au prelungit măsura preventivă dispusă față de acesta, ultima dată la sfârșitul săptămânii trecute. Samuel David Parra a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru faptele comise, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe data de 11 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS