Lucrările la varianta ocolitoare se derulează extrem de greu. Acestea au ajuns abia la 40%, în ciuda faptului că nu sunt probleme în privinţa finanţării sau a constructorilor. Potrivit lui Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, au fost executate până acum componentele mai dificile şi lucrările de artă. Construirea şoselei este însă blocată de un an în zona Amaradia. Este vorba de terenul deţinut de o notăriţă din municipiul Târgu Jiu, care a obţinut în instanţă o decizie prin care a blocat lucrările pe tronsonul respectiv, fiind nemulţumită de nivelul despăgubirilor. „Cred că au ajuns la 40%. Nu ştiu exact pentru că se lucrează pe tronsoane diferite. Se merge destul de bine şi au fost executate la început lucrările de artă, foarte dificile. Este însă păcat că în zona Amaradia sunt blocate de ceva vreme şi din cauza statului român. Acesta a investit bani în această şosea şi este blocat de o instituţie a statului, respectiv instanţa de judecată, care a stopat lucrările la terenul doamnei notar. Asta este situaţia“, a spus Ion Tudor.
Comisie pentru deblocare
Subprefectul de Gorj, Sorin Arjoca, a declarat că pentru deblocarea lucrărilor la varianta ocolitoare va avea loc o întâlnire între factorii responsabili şi autorităţile locale şi cele judeţene. La discuţii va participa inclusiv Compania de Apă Oltenia, întrucât ar fi probleme cu suprapunerile unor cadastre în zonele pe unde trece şi conducta de alimentare cu apă a municipiului Craiova şi varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu. „Încercăm să vedem ce putem să facem pentru a debloca lucrările în zona respectivă. Sunt discuţii pe care le avem cu autorităţile responsabile pentru a identifica împreună soluţii pentru ca acest proiect să se finalizeze“, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul de Gorj. Este însă necesară tot o decizie a unei instanţe pentru deblocarea lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu.
Buget de 66 de milioane de euro
Varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu ar fi trebuit să fie finalizată anul acestea. Valoarea contractului este de 66 de milioane de euro şi lucrările sunt executate de firma italiană Collini Lavori. Banii provin din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat. Şoseaua ocolitoare va avea o lungime de 20 de kilometri şi va scoate traficul greu din Târgu Jiu. Lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în acest an. „Proiectul presupune realizarea unei variante de ocolire atât prin estul oraşului, cât şi prin vestul acestuia: varianta est (cei mai mulţi kilometri de centură) va asigura legăturile între Filiaşi (DN66), Râmnicu Vâlcea (DN67) şi Petroşani (DN 66) şi are o lungime de 14,9 kilometri. Varianta vest asigură legăturile între Filiaşi (DN66), Drobeta Turnu Severin (DN67) şi Băile Herculane (DN 67D) şi are o lungime de cinci kilometri. În proiect sunt cuprinse lucrări de amploare, precum poduri peste Jiu, Amaradia şi calea ferată, dar şi două pasaje supraterane, ce vor trece peste Drumul Naţional 67. Centura va fi construită pe DN 66, care traversează municipiul Târgu Jiu de la sud la nord, precum şi pe drumul naţional secundar DN 67D, incident în nord-vest. Aşadar, mai detaliat, cele două subproiecte de deviere a traficului în Târgu Jiu vor avea următorul amplasament: desprinderea de sub podul de cale ferată din Romaneşti, trecerea traseului peste râul Amaradia, peste calea ferată, undeva periferic, la limită cu strada Mărgăritarului. Urmează apoi pe la partea de răsărit, ieşire prin cartierul Primăverii, trecerea peste drumul naţional cu un pasaj suprateran, undeva în zona staţiunii pomicole la intrarea în Drăgoieni, apoi continuarea traseului peste deal, iese undeva în partea de nord a municipiului, cu pasaje peste calea ferată peste Amaradia şi drumul naţional către Petroşani, aşa încât în toată acea zonă să se iasă din Târgu Jiu, la intersecţia cu zona Muşeteşti. Pe cealaltă bretea de ocolire a municipiului Târgu Jiu, din acelaşi nod de cale ferată se va desprinde pe partea de apus, va trece peste râul Jiu, peste Şuşiţa, peste DN 67D, va ajunge pe undeva pe tronsonul 2 din fostul traseu de mocăniţă“, a precizat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu.