5.9 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPeste 500 de romi protestează la Târgu Jiu, cerând locuri de muncă

Peste 500 de romi protestează la Târgu Jiu, cerând locuri de muncă

Nelu Pavel, liderul romilor din Gorj
Nelu Pavel, liderul romilor din Gorj

Peste 500 de romi sunt așteptați vineri la un protest pe care două dintre organizațiile reprezentative la nivel local ale acestora vor să îl organizeze la Târgu Jiu. Acțiunea de protest va avea loc între orele 14.00 și 15.00 în Piața Prefecturii din municipiu, romii urmând să plece în marș spre locul protestului, începând cu ora 13.45. „Vrem să muncim, nu să devenim infractori“, este deviza mitingului pe care romii din Târgu Jiu îl pregătesc pentru vineri. Nelu Pavel, consilier județean și lider al romilor din Gorj, a declarat că acțiunea de protest nu are nicio implicaţie politică, fiind vorba doar despre problemele pe care le are în prezent comunitatea romă.

Revendicările romilor

Una dintre revendicările pe care le vor expune autorităților la protestul care va avea loc în Piața Prefecturii din municipiu este legată de eliberarea titlurilor de proprietate pentru persoanele de etnie romă, astfel încât aceștia să intre în normalitate și să își poată achita taxele și impozitele la stat. O altă nemulțumire a romilor este legată de intenția autorităților de a închide târgul de haine vechi din zona Ciocârlău. Nelu Pavel, liderul romilor din Târgu Jiu, susține că acesta este pentru mulți dintre romi singura sursă de venit și le va cere autorităților să găsească o soluție pentru funcționarea pe mai departe a Coleusului. „Nu cerem nimic decât ce a fost până acum. Romii aveau şi ei un loc unde să poată să îşi desfăşoare această activitate comercială. Erau sute de romi care vindeau haine vechi acolo şi care nu deranjau pe nimeni. Ei au îmbrăcat oraşul cu hainele aduse din Germania. Vrem un loc unde să muncim. Oamenii nu vor să devină infractori“, a declarat Nelu Pavel, preşedintele Partidei Romilor Gorj.

Marş pe străzile din Târgu Jiu pentru târgul de haine vechi

Comisia publică din cadrul Primăriei Târgu Jiu s-a întrunit joi dimineață pentru a autoriza mitingul de protest. Aurel Popescu, viceprimarul din Târgu Jiu, a precizat că reprezentanții romilor au primit toate indicațiile necesare cu privire la organizarea unui miting pașnic, dar și pentru a respecta regulile privind circulația pe drumurile publice, având în vedere faptul că aceștia vor pleca în marș din strada Ioan Budai Deleanu, până în fața Prefecturii Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS