Atestată documentar în urmă cu mai bine de 300 de ani, comuna mehedinţeană Greci este un loc a cărui frumuseţe poate inspira orice pictor pasionat de peisaje. În zilele începutului de octombrie, pe dealurile care o înconjoară ca pe o cetate, se dă parcă o luptă între culori, iar verdele copacilor încearcă să învingă, deşi toamna începe să îşi intre în drepturi. Liniştea, simplitatea şi frumuseţea şi-au dat întâlnire în acest loc încărcat de istorie şi de poveşti.
Am ajuns în comuna mehedinţeană Greci într-o dimineaţă rece de octombrie, în care căzuse prima brumă de toamnă, iar culorile începuseră să cucerească dealurile. Frunzele copacilor, asmuţite de vântul toamnei, se smulgeau nesigure şi tremurau grăbite până la atingerea pământului rece. De jur-împrejur, colinele străjuiau semeţe aşezarea, ca şi cum ar fi vrut să o protejeze şi să o ferească de venirea frigului. Străbătând localitatea pe drumul principal, vedeam în stânga şi în dreapta cărări de pământ, mărginite de case – unele mai frumoase, altele învinse de lupta cu timpul şi cu pustietatea – care se pierdeau pe culmi. Am făcut primul popas chiar în satul de centru, Greci, despre care aveam să aflăm că este cel mai mare ca număr de locuitori. „Comuna Greci este o aşezare care datează din timpuri străvechi, dovadă fiind chiar numele locuitorilor, Roman, Benicius, care demonstrează că romanii au trecut prin aceste locuri. Comuna a fost atestată documentar la 1704 şi este formată din satele Bâltanele, Blidaru, Greci, Sălătruc, Valea Petrii şi Vişina. Numele satului de centru, Greci, vine de la o serie de greci care s-au aşezat pe aceste meleaguri. Dacă în 2005 erau 2.500 de locuitori în comună, acum mai sunt 1.100, din care peste 60% sunt bătrâni. Satul Greci are în jur de 600 de locuitori, urmat de Bâltanele, cu 400. Avem şi sate cu 14-15 locuitori“, a spus Dumitru Moruş, angajat în cadrul Primăriei Greci.
Un sat, o poveste
Fiecare dintre satele comunei Greci are o poveste, iar denumirile lor au fost inspirate fie de persoane, fie de ocupaţiile localnicilor sau de alte evenimente care au avut loc aici. Numele Sălătruc provine de la un turc care se pare că făcea legea pe aceste meleaguri. „La sala turcului respectiv se judecau toate litigiile şi acolo se hotăra ce se face pentru comunitate. În timp s-a ajuns ca satul să se numească Sălătruc, nume care provine de la Sala Turcului. Satul Blidaru demonstrează care era ocupaţia localnicilor în trecut, aceea de a face blide. Mai avem un cătun Olari, care, la fel, arată preocupările cetăţenilor. Avem şi familii care se numesc Tutunaru, care arată că se ocupau cu cultura tutunului. Sunt însă şi oameni care se numesc Cătănescu, ai căror înaintaşi erau în armată. Sunt multe lucruri frumoase în istorie“, a mai spus Dumitru Moruş. Numele satului Bâltanele provine de la boierul Bâltăneanu, care a avut moşia pe aceste meleaguri, în timp ce Valea Petrii şi-a luat denumirea de la relieful stâncos.
Aflăm că în satul Sălătruc se găseşte biserica ortodoxă „Naşterea Domnului“, ridicată în anul 1704, şi ne îndreptăm paşii spre acest monument istoric. Drumul dintre satele Greci şi Sălătruc este destul de lung, iar după ce ieşim de pe şosea străbatem o bună bucată pe o uliţă de pământ. De o parte şi de alta, gospodăriile oamenilor se răsfirau în voie, la distanţe şi de 400 de metri între ele, iar întinderile mari de teren dădeau impresia că satul se termină. Ajungem în cele din urmă la o biserică nouă, albă, frumoasă, pesemne cea construită de credincioşi recent pentru a o putea conserva pe cea veche de sute de ani. Mult mai sus, pe coama dealului, printre morminte, găsim bisericuţa cea veche, care aduce mai mult cu o casă ţărănească. Uşile-i sunt zăvorâte şi este atât de fragilă încât greu ai crede că a îndurat trei secole. Pare că acoperişul de tablă apasă atât de greu pe construcţie încât a început să disloce pereţii de lemn, printre care se văd şanţuri adânci. În pridvorul al cărui gard este vopsit albastru sunt puse la întâmplare câteva cruci, iar în grilajul ce îmbracă uşa de la intrarea în bisericuţă sunt agăţate două buchete de busuioc. Nimic nu sparge liniştea lângă acest martor bătrân şi tăcut al gândurilor, rugăciunilor şi suferinţelor oamenilor din Sălătruc.
„Avem comună frumoasă, dar săracă“
Problemele localnicilor nu sunt puţine. Majoritatea oameni în vârstă şi-au văzut copiii plecaţi să îşi caute o pâine mai bună în alte părţi şi au rămas singuri să-și oblojească bătrâneţea. „E foarte grea viaţa aici. Pentru noi, bătrânii, în special. Nu ne bagă nimeni în seamă. Am o pensie de urmaş după soţ de 500 de lei, sunt singură de cinci ani, după ce el a murit, iar copiii mi-au plecat. Sunt şi ei necăjiţi, sunt în oraş să îşi câştige o pâine. Eu pe a mea o iau pe datorie… Uitaţi în jur, numai case părăsite, a plecat lumea, nu mai are din ce trăi. Avem comună frumoasă, dar săracă, foarte săracă…“, a spus Ioana Bora, o bătrână de 75 de ani, singurul om pe care aveam să îl întâlnim pe drumul de întoarcere.
Părăsim comuna cu sentimentul că, deşi săracă, localitatea Greci este unul dintre cele mai frumoase locuri din Mehedinţi, zugrăvit în culorile lui octombrie, simfonie a permanenţei şi schimbării.
