2.9 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljScenariu de coșmar: Peste 15.000 de doljeni evacuați după un accident nuclear la Kozlodui

Scenariu de coșmar: Peste 15.000 de doljeni evacuați după un accident nuclear la Kozlodui

Un accident nuclear sever la centrala nucleară de la Kozlodui (Bulgaria), aflată la doar 3,7 kilometri de granița cu România, ne-ar arunca într-un scenariu de coșmar. Peste 15.000 de doljeni din zona de sud a județului ar trebui evacuați imediat, alte măsuri urgente ar trebui luate pentru 80.000 de persoane. Și asta numai în prima fază. Autoritățile au testat în perioada 2-5 octombrie măsurile care trebuia luate urgent, în primele trei-cinci zile de la catastrofa nucleară. Evacuarea Craiovei nu a fost încă testată. Reamintim, bulgarii vor să extindă centrala de la Kozlodui, dar legislația spune că trebuie consultată populația. În 2015, societatea civilă a strâns 15.000 de semnături pentru referendumul antinuclear, dar proiectul a fost respins de Consiliul Local Craiova.

În perioada 2-5 octombrie, autoritățile române au testat capacitatea de reacție în cazul unui accident nuclear sever la centrala nucleară de la Kozlodui (Bulgaria), care se află la doar 3,7 kilometri de granița cu țara noastră. Exercițiul a evaluat în teren măsurile care trebuie luate pentru protecția populației și a bunurilor, precum și modalitățile de intervenție în zonele de risc nuclear. Simularea s-a desfășurat în județul Dolj, cu accent pe localitatea Bechet, în total fiind implicate peste 300 de persoane mobilizate din zece județe aflate în sudul țării.
Concret, forțele de intervenție au testat modul în care trebuie să funcționeze strategia de apărare a populației expusă norului radioactiv. Şi anume, fluxul informațional, procesul decizional, strategia de protecție a populației, comunicarea publică, monitorizarea radiologică pentru măsurile de protecție pe termen lung. „Exercițiul a simulat măsurile care se iau în prima etapă de intervenție (trei-cinci zile) pentru populația din sudul județului, circa 80.000 de locuitori. S-au testat fluxurile informaționale, locurile în care ar putea fi evacuată populația, adăposturile etc. Nu s-a luat în calcul evacuarea Craiovei. Au fost implicate diverse structuri, cum ar fi MAI, MApN, DSP, CNCAN“, ne-a precizat lt. col. Claudiu Zamfir, șeful Direcției Exerciții din cadrul IGSU.

15.000 de persoane, evacuate în primele ore

În scenariul gândit de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), o serie de dezastre naturale au afectat vestul și nord-vestul Bulgariei și au condus la pierderea tuturor surselor externe de energie ale centralei nucleare de la Kozlodui, având drept consecință declararea urgenței radiologice generale. După consultarea cu autoritățile naționale, ISU a activat imediat Planul național de protecție și intervenție în caz de accident nuclear în cele cinci județe ale Olteniei: Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Gorj şi Dolj. Începând din acel moment, în fiecare judeţ au fost activate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă. Au fost dislocate echipe specializate de cercetare radiologică, iar autorităţile de sănătate publică au disponibilizat stocurile necesare de iodură de potasiu, pentru a fi distribuite către populaţie şi administrate, în funcţie de evoluţia deplasării norului radioactiv. În teren, au fost instalate raioane de decontaminare, totală şi iniţială, atât pentru populaţie, cât şi pentru forţele de intervenţie. De asemenea, inspectoratul de aviație al MAI a ridicat un elicopter pentru cercetare aeriană, în vederea stabilirii zonei contaminate.
Județul Dolj a fost cel mai expus radiațiilor, astfel că au fost luate măsuri în primele ore de la declanșarea urgenței radiologice. Prefectul județului a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. În prima fază, a fost dispusă evacuarea unui număr de peste 15.000 de persoane din localitățile Ostroveni, Bechet, Călăraşi şi Lişteava, şi adăpostirea a 30.000 de persoane din alte 12 localități. Ulterior, măsurile au fost extinse şi implementate şi pentru populaţia aflată în proximitatea acestei zone, foarte multe comune fiind incluse pe listă. Tuturor persoanelor le-au fost distribuite şi administrate pastilele de iodură de potasiu, potrivit indicaţiilor Ministerului Sănătăţii, înainte de ajungerea norului radioactiv în zona comunităţilor române. Oamenilor li s-a recomandat, de asemenea, să se adăpostească în spaţii închise, cu rezerve de apă şi hrană, atât pentru consumul propriu, cât şi pentru animalele din gospodărie.Pentru informarea lor, au fost lansate liniile telefonice verzi, unde pot suna să adreseze întrebări privind situaţia creată: 0800.xxx.xxx şi 0800.yyy.yyy.

Craiova a respins referendumul antinuclear

Autorităţile au luat în calcul inclusiv tensiunile sociale sau accidentele în lanţ care pot să apară într-o astfel de situaţie. Scenariul a inclus, astfel, un accident între o cisternă ce transportă substanţe periculoase şi un autoturism, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet. De asemenea, a fost simulat un incendiu la școala din localitatea Sadova. Un alt eveniment gestionat în comun cu forțele de ordine publică a fost un conflict spontan al unui grup de cetățeni din comuna Rojiște, nemulțumiți de repartiția spațiilor de evacuare. Pe timpul evacuării populației, în localitatea Valea Stanciului, s-a produs şi un accident rutier cu patru victime, care a necesitat intervenţia salvatorilor doljeni. Exerciţiul s-a încheiat cu măsurile de protecţie care au fost luate pentru populaţie, după ce nivelul radioactivităţii din mediu a fost în scădere. Exercițiul de simulare a unui accident nuclear sever la centrala de la Kozlodui a fost cel mai mare testat de România în ultimii șapte ani. În acest context, reamintim că Bulgaria vrea să prelungească cu 20-30 de ani durata de viață a reactoarelor 5-6, pentru care resursa de exploatare expiră în 2017, respectiv 2019. În plus, planurile nucleare prevăd extinderea centralei cu reactorul 7, cu o putere instalată de 1.200 MW, pentru care au fost încheiate acorduri preliminare cu americanii de la Westinghouse, companie deținută de gigantul japonez Toshiba. În cazul obiectivelor nucleare, legislația internațională prevede consultarea populației din zona de risc nuclear. În cazul nostru, în zona de risc nuclear intră localitățile din sudul Doljului, dar și Craiova. În 2015, societatea civilă din Craiova a strâns peste 15.000 de semnături pentru declanșarea unui referendum împotriva extinderii centralei de la Kozlodui. Problema a ajuns pe ordinea de zi Consiliului Local Craiova, dar 15 din cei 25 de consilieri prezenți la ședință s-au abținut de la vot, proiectul referendumului fiind respins.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS