1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCentrele de asistenţă ale DGASPC nu au lemne în prag de iarnă

Centrele de asistenţă ale DGASPC nu au lemne în prag de iarnă

Lemnele încă nu au ajuns la centre
Lemnele încă nu au ajuns la centre

Centrele de asistenţă socială pentru copii şi adulţi, din judeţul Gorj, nu au încă lemnele necesare pentru perioada de iarnă. Este vorba de instituţiile aflate în zone unde încălzirea este asigurată cu ajutorul unor centrale pe lemne. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a rămas astfel în urmă cu achiziţionarea lemnului de foc pentru asigurarea încălzirii în perioada de iarnă. Abia acum au fost demarate procedurile în vederea organizării unei licitaţii. Aceasta vizează cumpărarea cantităţilor necesare de combustibil solid pentru perioada sezonului de iarnă. O parte a centrelor respective se află în zona submontană a judeţului Gorj, unde nu există încă reţele de distribuţie a gazelor naturale, iar încălzirea se face cu lemne.

Licitaţie abia pe 30 octombrie

DGASPC Gorj va organiza o licitaţie pentru cumpărarea cantităţilor necesare de lemne de foc abia în data de 30 octombrie. Centrele vizate de achiziţia de material lemnos pentru foc sunt: Răchiţi, Scoarţa, Dobriţa, Huluba, Novaci, Pociovalişte şi Centrul de zi „Valea Gilortului“. Valoarea totală estimată pentru achiziţia lemnului de foc este de 112.050 de lei pentru necesarul minim aferent perioadei octombrie – decembrie 2017. De asemenea, DGASPC Gorj a aprobat şi suma de 88.395 de lei fără TVA pentru necesarul suplimentar aferent perioadei 1 ianuarie – 30 aprilie 2018. În prezent, mai există rezerve de lemne de anul trecut pentru ca personalul şi persoanele aflate în îngrijire să nu tremure de frig.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS