3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalBălăcița, comuna în care oamenii trăiesc din creșterea animalelor

Bălăcița, comuna în care oamenii trăiesc din creșterea animalelor

Situată într-o zonă pitorească la 67 de kilometri distanță de Craiova, Bălăcița este o comună din județul Mehedinți, unde localnicii se ocupă cu agricultura și cu creșterea animalelor, păstrând  astfel tradiția locului. Sunt renumiți în zonă pentru brânza de Bălăcița pe care o obțin în special de la oile pe care le cresc. Produsele ajung pe piețele din Severin, dar și din Craiova.  

În comuna Bălăcița din județul Mehedinți, în prezent trăiesc 2.700 de locuitori potrivit autorităților locale. Popula-ția este preponderent îmbătrânită, însă au mai rămas și tineri care duc mai departe tradiția locului, ocupația lor de bază fiind agricultura și creșterea animalelor, în număr mare, pentru că în zonă nu sunt investitori. „Pe lângă porci și vaci, majoritatea cresc în gospodărie ovine. Sunt peste 9.000 de capete în comuna Bălăcița. Este chiar renumită pentru brânza de Bălăcița. Încă nu este un brand, dar nu ar fi rău dacă s-ar asocia producătorii pentru a-l crea, pentru că toți cei care se ocupă sunt tineri cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani“, spune Constantin Vlăduți, primarul comunei. Unii dintre crescători au reușit să acceseze și fonduri europene. „Cele mai multe fonduri europene au fost luate pe agricultură, unde sunt și cerințe mai mici, dar avem și crescători de animale care au reușit să facă proiecte și să obțină bani. Și-au făcut cameră de prelucrarea laptelui, și-au mărit numărul de animale, au cumpărat diverse lucruri ca să-și crească afacerea. Până la urmă, pentru așa ceva se dau bani, pentru creșterea fermei respective“, a mai spus edilul. Produsele sunt vândute în piețe din apropiere. „Producătorii dau brânza și laptele, o bună parte, pe piața din orașele apropiate, Severin, Craiova, Vânju Mare și foarte puțin în comună, pentru că mulți dețin animale“, a precizat primarul. O mare problemă a fermierilor este însă lâna, pe care o lasă de multe ori pe câmp. „Cu lâna până acum într-adevăr era o problemă. Sperăm să se rezolve prin inițiativa ministrului de a colecta lâna. Din discuțiile cu crescătorii de animale, prețul pe care l-ar oferi este foarte mic, un leu pe kilogram, nu s-ar acoperi nici manopera tunsului, dar până la urmă este ceva, pentru că o aruncau, îi dădeau foc, nu o mai păstrau“, a mai spus Constantin Vlăduți.

A luat 40.000 de euro fonduri europene

Fiecare crescător are câteva sute de oi, de care are grijă cu familia. Ionuț Strîmtu este unul dintre tinerii care au ajuns să acceseze și fonduri europene. „Am un efectiv de 200 de oi. Le am din tată în fiu. Este o tradiție de care eu depind. Este o zonă care se bazează pe creșterea animalelor. Laptele îl duc la Drobeta Turnu Severin, iar mieii la un abator din județul Dolj. Lâna, de trei-patru ani o lăsam pe câmp. La tuns dăm o sumă de bani și ne-ar prinde bine dacă am lua bani. Am accesat un proiect în planul de afaceri, am achiziționat teren agricol pentru a produce furaje. Am accesat 40.000 de euro și am achiziționat 12 hectare de teren agricol, în proprietate. Am mai luat și câteva utilaje agricole cu care să pot demara ferma“, a spus fermierul. În activitatea sa, Ionuț a întâlnit și multe greutăți. „Este foarte greu ca fermier, pentru că de toate activitățile ne ocupăm în familie. Noi strângem nutrețul pentru animale. În ceea ce privește sprijinul pentru fermieri, subvențiile vin din ce în ce mai târziu. Cu motorina este greu“, a mai spus fermierul.

Un adolescent, printre fermieri

Animalele sunt hrănite în această perioadă pe câmp. Printre cei care se ocupă de creșterea animalelor am găsit și un adolescent, pe Răzvan Huțanu. El urmează liceul la fără frecvență, pentru a putea să se ocupe de cele 100 de capre pe care le are. Își dorește să își dezvolte o afacere, pentru a-și întregi familia. „Am început cu niște iezi pe care îi avea bunicul. De vreo doi-trei ani am mai cumpărat ca să cresc numărul lor, și acum am o sută de capre. Pe timpul acesta le pasc de la 8.00 dimineața până la 8.00 seara. Vara se găsește mai multă iarbă. Mă ajută și familia în demersul meu. Vreau să ne dezvoltăm aici. Tata pleacă și am zis să nu mai plece tot timpul și să ne găsim o ocupație. Lucrează de mulți ani în Grecia. Încerc să îl aduc acasă“, a spus adolescentul. Răzvan spune că are deja o piață de desfacere și pentru viitor încearcă să îmbunătățească calitatea produselor. „Brânza și laptele le dau pe la patiserie, la oameni, la târg. Se câștigă bine. Nu am miliarde, sunt la început, mai am de lucrat. O să am proiecte, o să fac. Acum vreau să îmi iau doi țapi de rasă. Încerc să mă dezvolt cât pot de mult. Citesc pe internet și încerc să preiau și din experiența altor fermieri din țară și din străinătate. Internetul mă ajută foarte mult“, a mai spus Răzvan Huțanu.

Peste 1.000 de fermieri

În comuna Bălăcița sunt în total o mie 1.000 de fermieri, care au și terenuri agricole. Cerealele sunt duse spre firme din Severin și Craiova.
„Cultivă, în bună parte, grâu, porumb. Foarte puțin merg alte plante. Cei care au terenuri mai mari de 15 hectare sunt obligați să semene și alte plante pentru culturi verzi. Ca și fermieri sunt peste 1.000 declarați la APIA, dar fermieri mari sunt undeva la 20, care au peste 100 de hectare. Nu avem fermieri străini. Cei care au cumpărat terenuri și-au dat seama că nu pot să gestioneze situația de la distanță și le-au dat tot celor din localitate“, a spus primarul. Valoarea terenurilor agricole la Bălăcița a crescut destul de mult în ultimul timp, un hectar ajungând să fie vândut și cu suma de 3.500 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS