4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAngajații din asociație, slugi pentru administrator și președinte?

Angajații din asociație, slugi pentru administrator și președinte?

Președinta și administratoarea Asociației de proprietari Anul 1848 sunt acuzate de unii dintre locatari că folosesc femeile de serviciu drept servitoare și că pe proprietarii nemulțumiți îi trimit la psihiatru sau îi invită să plece din asociație.

Ion Negrilă, proprietar înAsociația de proprietari Anul 1848
Ion Negrilă, proprietar în Asociația de proprietari Anul 1848

Unii dintre locatarii din Asociația de proprietari 1848 din Craiova acuză reprezentanții asociației că fac tot felul de nereguli și că îi sfidează prin comportamentul lor.
În primul rând, unii dintre locatari sunt nemulțumiți de faptul că femeile de serviciu, după cum spun aceștia, sunt folosite pe post de servitoare și baby-sitter de către administratoarea și președinta asociației. Ele ar fi trimise să facă piața și să aibă grijă de nepoțica administratoarei, să facă menajul acasă la președintă și să-i plimbe cățeii. Toate acestea în timp ce curățenia pe scările blocurilor din asociație și la intrare lasă de dorit, spun locatarii.
„Avem multe nemul-țumiri față de cei de la Asociația de locatari Anul 1848. Noi am făcut sesizări către serviciul de resort din primărie, dar ne-au spus să ne adresăm către asociație. Dacă ne ducem la asociația de locatari, unde toate lucrurile sunt aranjate de administratoarea Ileana Nicola și președinta Cerasela Matei, suntem luați peste picior. În primul rând, mă nemulțumește faptul că femeile de serviciu nu fac curățenie. Ele vin două ore pe zi, deși sunt plătite opt ore. Pe casa scării, deschid ușa, se uită să vadă dacă este mizerie, după care pleacă și stau la sediul asociației. Avem trei femei de serviciu. Ele fac un fel de curierat între proprietari și asociație, plătesc facturile. Merg în piață și fac cumpărături pentru administrator. Eu și alți vecini ai mei le-am văzut în timpul programului cum cumpărau castraveciori și alte legume pentru murăturile de toamnă ale acesteia. Bineînțeles, acest lucru îl fac pentru administrator, dar și pentru alte persoane din asociație. Cu administratorul nu poți să vorbești, că este o persoană «energică». În plus, folosește femeile de serviciu pe post de nurse, fiindcă îi îngrijesc nepoțica. Mă mai nemulțumește modul cum se organizează adunările generale, unii dintre proprietari au ajuns să aleagă președinte un restanțier. Actuala președintă, Cerasela Matei, are o datorie la întreținere de peste 3.000 de lei. Când le-am atras atenția în Adunarea Generală despre anumite nereguli, actuala președintă mi-a spus să-i las în pace și să plec în America, pentru că eu sunt și cetățean american“, a spus Ion Negrilă, proprietar în blocul C, scara 1.

Președinta asociației: „Fir-ai a dracului cu cine te-a c… și nu te-a mâncat!“

Acesta nu este singurul dintre locatarii asociației care se plânge de neregulile și abaterile celor care îi reprezintă, cu precădere președinta asociației și administratoarea. Femeile de serviciu par să fie un fel de măr al discordiei între cele două tabere.
„Femeile de serviciu nu-și prea fac treaba. Sunt trimise la cumpărături de către administrator în timpul programului. Acestea sunt plătite din banii proprietarilor, dar fac servicii pentru cei de la asociație. Sunt total nemulțumită de modul în care se lucrează la această asociație. Au făcut o ședință de alegere a președintelui. Au fost câteva persoane care au fost aduse special să o voteze pe actuala președintă, deși ea este cu restanțe. Orice am solicitat la administrație, nu mi s-a dat nici un fel de răspuns. Președinta Cerasela Matei ne-a spus că suntem un cartier de bătrâni și că toți trebuie să fim duși la psihiatru. M-a amenințat că mă bate până mă bagă în spital, să mă scoată popa. Mi se adresează cu «Fir-ai a dracului cu cine te-a c… și nu te-a mâncat!». Doamnei Bușoi, de la apartamentul nouă, i-a spus să plece în altă parte dacă nu-i convine ce face ea. Crește câini în apartament și deranjează întregul bloc“, susține Antoneta Naidăr, proprietar în cadrul Asociației de proprietari Anul 1848.

Președinta, femeia de serviciu și cățelul

Coincidență sau nu, am dat nas în nas cu președinta asociației de proprietari, Cerasela Matei. Nu era la asociație, fiind zi liberă, dar a ieșit din propria locuință însoțită de una dintre femeile de serviciu și un cățel în lesă. Nu știm ce căuta angajata asociației la președintă acasă, dar am aflat ce crede aceasta despre nemulțumirile unora dintre vecinii ei.
„Toate sesizările care vin către asociație s-au rezolvat în șapte zile. Trimitem răspuns fie prin poștă, fie prin femeile de serviciu. Cu privire la activitatea femeilor de serviciu, nu este adevărat ce susțin locatarii. Acestea fac curat în scările de bloc, în spațiile verzi. Problema cu ele este nefondată. Doamna administrator este de vreo opt ani la asociație. Încercăm să facem împreună niște lucruri aici, în cartier. Am mers la primărie, am insistat să ni se asfalteze și nouă aleile și parcările. Proprietarii nu au dreptate“, susține Cerasela Matei.
La rândul său, administratoarea ține isonul președintei și neagă cu vehemență acuzațiile proprietarilor. „Nu este adevărat! Cum pot să spună așa ceva, că folosesc eu femeile de serviciu să-mi facă curățenie sau să aibă grijă de nepoțica mea?! Cei doi proprietari au probleme cu femeile de serviciu. Domnul Negrilă s-a întâlnit cu una dintre ele pe Calea București, când mergea la stomatolog, și s-a luat după ea, spunând că a fost la piață. Le pune să facă curățenie în grădina blocului sau să frece cu periuța de dinți pe casa scării. Atunci când au făcut solicitări către noi, le-am răspuns de fiecare dată. Eu mă zbat pentru cartier și ei sunt nerecunoscători“, susține administratorul Asociației de proprietari Anul 1848, Ileana Nicola.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS