2.3 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRăniți pe pasajul suprateran

Răniți pe pasajul suprateran

Un accident asemănător, soldat cu decesul unui tânăr de 23 de ani, a avut loc în martie 2014, tot pe pasajul suprateran
Un accident asemănător, soldat cu decesul unui tânăr de 23 de ani, a avut loc în martie 2014, tot pe pasajul suprateran

Două tinere din Craiova au fost rănite grav, miercuri noaptea, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un stâlp de beton de pe pasajul suprateran din centrul municipiului Craiova. După primele verificări, polițiștii de la Rutieră au stabilit că șoferul mașinii s-a urcat băut la volan.
Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, polițiștii de la Rutieră au fost anunțați, în jurul orei 1.30, despre faptul că, pe strada Nicolae Titulescu din Craiova, a avut loc un accident soldat cu victime.
Polițiștii care au ajuns la locul accidentului au stabilit că Andrei Mic, de 23 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism Seat, a pierdut controlul direcției și a intrat într-un stâlp de beton de pe pasajul suprateran. „În timp ce conducea un autoturism pe pasajul suprateran, situat pe strada Nicolae Titulescu, nu a adaptat viteza la condițiile de ploaie și carosabil alunecos, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi a lovit un stâlp de beton de susținere a rețelei electrice și de tramvai“, au precizat oamenii legii.
În urma impactului, două tinere din Craiova, ambele de 20 de ani, pasagere în autoturism, au fost rănite grav și transportate la Spitalul de Urgență Craiova. Șoferul nu a suferit leziuni care să îi pună viața în pericol, după cum au mai explicat polițiștii de la Rutieră. Tânărul de 23 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii au mai precizat că au întocmit un dosar penal, șoferul craiovean fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Accident aproape identic

Acesta nu este primul accident produs pe pasajul suprateran din centrul municipiului, cel mai grav fiind înregistrat în urmă urmă cu mai bine de trei ani. Accidentul a avut loc în noaptea de 8 martie 2014, tot în jurul orei 1.30, iar mașina implicată în accident era condusă tot de un șofer de 23 de ani.
Polițiștii doljeni au stabilit atunci că Daniel Pricină, de 23 de ani, din comuna doljeană Cârcea, în timp ce conducea un autoturism Daewoo Nubira pe pasajul suprateran, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei, a lovit parapetul pasajului de pe partea dreaptă, apoi autoturismul a fost proiectat într-un stâlp din beton al reţelei electrice. La locul accidentului a fost trimisă o ambulanţă SMURD, însă medicii nu au putut face nimic pentru şoferul de 23 de ani, care murise pe loc în urma impactului violent cu stâlpul de beton. Pasagera de pe locul dreapta faţă al maşinii, o tânără de 21 de ani, din Craiova, a fost rănită grav în urma accidentului şi a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde medicii au stabilit că a suferit mai multe traumatisme, printre care şi unul de coloană. Ulterior, tânăra a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ din București, unde a suferit mai multe intervenții chirurgicale.
Ulterior, poliţiştii de la Rutieră au stabilit că responsabil de producerea accidentului a fost şoferul decedat, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, asfaltul fiind umed la acea oră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS