Doar cinci fermieri din judeţul Gorj au primit subvenţia acordată de Ministerul Agriculturii pentru cultivarea şi comercializarea a două tone de tomate. În programul derulat prin Direcţia pentru Agricultură Gorj au fost înscrişi 41 de potenţiali beneficiari, însă, în prima etapă, s-au calificat doar cinci. Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj, a declarat că doar cei cinci au îndeplinit condiţiile să primească subvenţia de la stat. „Avem 41 de dosare pentru subvenţia la tomate, dar foarte puţini s-au calificat în prima etapă, la plata subvenţiei. Deja am dat banii pentru cinci fermieri. Vedem care va fi situaţia documentelor prezentate pentru cea de-a doua etapă pentru că unii dintre cei 41 de fermieri au avut producţie în solarii până târziu în toamnă şi îşi pun la punct documentele pentru a dovedi cantităţile de tomate valorificate pe piaţă“, a mai precizat Dan Tănăsescu, şeful Direcţiei pentru Agricultură Gorj.
Nu au crezut că vor primi banii
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj a mai spus că vor fi evaluate şi solicitările din etapa a doua a programului de acordare a ajutorului pentru cultivatorii de tomate. De asemenea, există solicitări din partea fermierilor gorjeni pentru programul de anul viitor. Tănăsescu a declarat că deja mai mulţi producători de legume au anunţat că au suprafeţele de teren necesare pentru a construi solarii în care să cultive roşii. Şeful Direcţiei Agricole Gorj a mai declarat că unii dintre cultivatori nu s-au înscris în program pentru că nu au crezut că statul va plăti subvenţia de 3.000 de euro. „Au venit foarte mulţi cultivatori care au spus că au terenul necesar pentru amenajarea culturilor, o mie de metri pătraţi, dar nu au întreprins nimic pentru îndeplinirea condiţiilor pentru că nu au crezut că statul va achita subvenţia necesară. Când au văzut că unii chiar au primit suma de 3.000 de euro, s-au convins şi vor ca anul viitor să se înscrie în programul privind ajutorul financiar care se acordă celor care cultivă şi valorifică două tone de tomate. Vedem care va fi situaţia anului viitor“, a mai spus Dan Tănăsescu.
Probleme cu subvenţiile APIA
Tot legat de subvenţiile acordate fermierilor gorjeni, potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, mii de agricutori din judeţ au avut probleme la controalele APIA, prin teledetecţie, şi nu le-au mai fost plătite subvenţiile. Funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj derulează în această perioadă controale la 2.727 de fermieri care au avut probleme în întocmirea documentaţiilor depuse pentru plata subvenţiilor. Este vorba de deficienţe scoase în evidenţă prin teledetecţie. Constantin Negrea, directorul executiv al APIA Gorj, a declarat că, după ce vor fi soluţionate problemele constatate, vor fi virate şi subvenţiile în conturile agricultorilor. Potrivit lui Negrea, o altă categorie sunt fermieri rămaşi, deocamdată, fără subvenţii, cei care au depus cereri numai la sectorul animalier, pentru ajutoarele naţionale tranzitorii. Directorul APIA Gorj a mai spus că în perioada următoare vor primi subvenţiile peste 5.000 de fermieri care au depus cereri pentru subvenţiile acordate în sectorul animalier. Conform lui Constantin Negrea, din luna decembrie se va reveni la un flux normal în ceea ce priveşte plăţile.