Mihnea Diaconu, băiețelul de șapte ani, din Craiova, diagnosticat în vara acestui an cu leucemie acută limfoblastică cu celule T, are nevoie de ajutorul nostru pentru a continua lupta cu boala. Este o luptă contra cronometru, o luptă din care Mihnea trebuie să iasă învingător şi în care noi îi putem fi aliați. Povestea lui Mihnea a fost relatată în paginile Gazetei de Sud, în luna septembrie. La acel moment, Mihnea urma un tratament cu citostatice, iar medicii sperau ca trupul firav al copilului să răspundă bine la chimioterapie, astfel încât să aibă șansa să se vindece fără să fie nevoie de un transplant de măduvă. În situația în care tratamentul nu va aduce însă o ameliorare, se va impune transplantul, care, în străinătate, presupune costuri de peste 100.000 de euro. Mihnea este un băiețel pe cât de firav, pe atât de puternic și de încrezător. Deși de aproape cinci luni Spitalul Fundeni din Capitală i-a devenit casă, iar înțepăturile acelor i-au măcinat trupul și așa slăbit, Mihnea știe că acestea sunt doar etape dintr-o mare bătălie în care va învinge. Pentru acest lucru are însă nevoie de ajutorul nostru. Pe parcursul tratamentului cu citostatice, Mihnea trebuie să facă transfuzii de sânge și cum singura fabrică de sânge este inima noastră, îl putem ajuta să lupte cu boala donând sânge grupa O1 cu Rh pozitiv, la Centrul de Transfuzie Sanguină aflat în curtea Spitalului Judeţean Craiova sau la Spitalul Fundeni Bucureşti. Pot dona şi cei care nu au această grupă de sânge pentru că se fac schimburi între Craiova şi Bucureşti. Toţi cei care donează trebuie să facă menţiunea: Mihnea Andrei, Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti, Clinica Oncologie Pediatrică – Pediatrie 2, medic curant conf. dr. Anca Coliţă.
Turneu de tenis și concert caritabil pentru Mihnea
Transfuziile de sânge îl vor ajuta pe Mihnea să reziste tratamentului extrem de agresiv cu citostatice, dar băiețelul va avea nevoie și de ajutor financiar, având în vedere că intervenția chirurgicală de transplant de măduvă, care se va face în străinătate, presupune costuri de peste 100.000 de euro. Cei care doresc să îl ajute şi financiar pe Mihnea pot participa la un turneu caritabil de tenis la dublu, duminică, 26 noiembrie, la Baza de tenis DistSport (fostă Cojan), pe Aleea Potelu, nr. 26, Craiova. Înscrierea se face la numerele de telefon 0748.085.231 şi 0767.597.161, iar taxa de înscriere este de 100 lei/persoană, toţi banii strânşi fiind donaţi pentru Mihnea. La baza sportivă vor fi şi urne speciale pentru cei care doresc să facă donaţii suplimentar. Un alt eveniment destinat strângerii de fonduri pentru ca Mihnea să poată învinge leucemia va fi un concert caritabil, ce se va desfășura pe 7 decembrie, la ora 19.00, în Sala Alexandru Buia a Universității din Craiova, și al cărui bilet de intrare va costa 40 de lei. Vor concerta Old School Band, The Wheels, Corul de copii „The Whishers“ – May Lily. Evenimentele fac parte din campania „Dăruiește din inima ta!“. „Campania a fost inițiată în cadrul cursului de comunicare și marketing social, de la Masterul Dezvoltare comunitară și integrare europeană al Facultății de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova, iar cazul lui Mihnea a fost ales de către masteranzi. Ne-am gândit la acest turneu de tenis și ca suport moral pentru tatăl lui Mihnea, care era jucător de tenis amator, şi am vrut să îi transmitem că nu este singur. Campania are mai multe ținte. În primul rând, să le transmitem părinților că suntem alături de ei și să îi sprijinim. În al doilea rând, vrem să creștem nivelul de educație față de ceea ce înseamnă să donezi pentru că oamenii asociază donarea de sânge cu ceva rău și vrem să știe că lucrurile nu stau deloc așa. Practic, sunt informații care trec dincolo de cazul lui Mihnea. Nu în ultimul rând, dorim să strângem bani pentru Mihnea. Suma pe care trebuie să o strângem pentru transplant este de peste 100.000 de euro“, a spus lect. univ. dr. Constantin Crăițoiu, prodecan al Facultății de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova.
Cei care nu pot lua parte la aceste evenimente şi doresc să îl ajute pe Mihnea pot face donații în contul: RO30INGB0000999906587641; titular: Diaconu Matei; detalii plată: Donaţie pentru Diaconu Mihnea Andrei. Totodată, firmele care doresc să facă sponsorizări pot contacta Asociația „Devotament și Încredere“, înființată de Matei Diaconu, tatăl lui Mihnea.
Oamenii de știință susțin că în cazul bolnavilor de cancer suportul moral este la fel de important ca și tratamentul. Este la îndemâna fiecăruia dintre noi să îl ajutăm pe Mihnea să învingă leucemia. De la donare de sânge, la o mică sumă de bani sau pur și simplu un gând bun, orice constituie un punct de sprijin pentru Mihnea în lupta lui pentru viață.